Sunt acolo de atâta timp încât nimeni nici nu mai știe care e titlul acestora. Reprezintă, foarte probabil, niște alegorii și datează din perioada în care artistul orădean s-a dedicat „Ceramicii mari”, anii 1949-1965, după cum precizează dr. Vasile Sarca în lucrarea sa dedicată donației făcută de artist în beneficiul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, la 1976.

Surse, dascăli vârstnici ai Universității din Oradea, își mai amintesc că, în anii săi de început, 1964-1970, Institutul Pedagogic „a investit în achiziționarea unor opere de artă, pentru decorarea spațiilor interioare”. Judecând după faptul că una din lucrări are înscris anul 1964, alături de semnătura autorului, se poate trage concluzia că avem de-a face cu două din primele opere ce aparțin perioadei în care artistul s-a dedicat ceramicii. Cel mai probabil, tot atunci creațiile sculptorului Iosif Fekete au intrat în patrimoniul Universității din Oradea. Trecerea timpului, uitarea, dar și generațiile de studenți și-au lăsat amprenta asupra celor două reliefuri imprimate în argilă. Ciobite pe ici pe colo, lucrările de artă s-au „îmbogățit” și cu alte iscălituri, pe lângă cea originală a celui care le-a creat.

„Iosif Fekete este unul din sculptorii importanți ai României, care, din păcate, a cam fost dat uitării”, spune prof. univ. dr. Aurel Chiriac.

Fostul director al Muzeului Țării Crișurilor este convins că, fie și neștiute, cele două lucrări sporesc patrimoniul Universității din Oradea, putând fi puse alături de incunabulul și valoroasele colecții de carte păstrate în biblioteca instituției academice orădene.

Cea mai cunoscută lucrare a sculptorului orădean Iosif Fekete este „Monumentul Eroilor Aerului”, realizat între 1928-1930, împreună cu Lidia Kotzebue, ce poate fi văzut și astăzi în Piața Aviatorilor din București. O altă sculptură importantă a celui care, la un moment dat, și-a romanizat numele, semnând „Negrulea” este obeliscul ridicat în memoria martiriului eroilor: Horea, Cloșca și Crișan, la intrarea în cetatea de la Alba Iulia. Lucrarea monumentală a fost realizată în 1937, în parteneriat cu arhitectul Octavian Mihălțean.

Despre valoarea sau ghinionul lui Iosif Fekete vorbește lista, destul de lungă, a lucrărilor „dispărute”: reliefurile în bronz de pe portalul Ministerului de Justiție s-au „pierdut” în anul 1990, cu prilejul renovării clădirii. Pe lista lucrărilor pierdute, listă care, spunea dr. Vasile Sarca, nu face decât să confirme valoarea artistului plastic orădean, mai apar reliefurile ce ornau sediul, din strada Batiștei, al Băncii Agricole și cele de la Spitalul Colentina din București. La capitolul „lucrări dispărute” mai poate fi amintit și relieful din ceramică policromă de la vechiul bazin acoperit al Oradiei, și el pierdut cu ocazia lucrărilor de reabilitarea a clădirii.

Totuși, Oradea îi datorează încă mult sculptorului ce își doarme somnul de veci în cimitirul Rulikowski. Lucrări precum: Poștașul din Palatul Poștei, statuia lui Nicolae Bălcescu aflată în parcul cu același nume ori busturile lui Iosif Vulcan și Ioan Slavici sunt numai câteva dintre operele lui Iosif Fekete, pe care le vedem în fiecare zi, însă am uitat cui aparțin. Cele 40 de lucrări donate de Iosif Fekete Muzeului Țării Crișurilor, dintre care merită amintite măcar: Ogarul, Pasărea, Strigătul, fac parte din colecțiile permanente ale instituției de cultură.

Cele două opere semnate „I. Fekete” merită un loc al lor pe lista obiectivelor de interes ce pot fi văzute la Universitatea din Oradea, alături de ansamblul arhitectural art nouveau, bisericuța din lemn, pendulul gravitațional sau lotușii termali.