În cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Oradea a avut loc luni, la Librăria Humanitas, o dezbatere despre teatru și dramaturgie, pornind de la cele trei volume de teatru scurt pe care le-a lansat dramaturgul Mircea M. Ionescu: „Revolta lui Rasputin”, „Careul de 16 metri, cu zei, activişti şi gradaţi” și „Acvariul din deșert” și de la volumul despre și cu secretari literari coordonat de Elisabeta Pop și Raluca Sas Marinescu – „Ariel din spatele scenei”, moderator fiind teatrologul Marinela Ţepuş.

Despre Mircea M. Ionescu, Marinela Ţepuş spune că mulţi îi cunosc piesele care au fost montate şi care au făcut spectacole de succes, dar îl cunosc şi ca romancier, şi memorialist. A fost şi taximetrist la New York, prilej cu care a cunoscut foarte mulţi oameni despre care, de altfel, a şi scris.

Cele trei cărţi sunt piese metaforice în care e descoperit răul din noi. „Acvariul din deșert”, la care Marinela Ţepuş a scris prefaţa, adună în ea pe mai toţi dictatorii lumii, din antichitate şi până astăzi. „Ei există, chiar diluaţi în acel acvariu. Răul se pare că există şi e mai puternic decât binele. Depinde de noi, cred şi sper, ca în timp să aducem binele înapoi”.

Despre cartea „Careul de 16 metri, cu zei, activişti şi gradaţi”, teatrologul aminteşte că din multele vieţi pe care le trăieşte Mircea M. Ionescu, una e dedicată fotbalului. Dar fotbalul nu a fost doar bucurie, faimă sau comentariu sportiv, ci a fost şi despre „activişti şi gradaţi”. În acestă piesă scurtă se glisează mereu de la trecut la prezent, vorbindu-se despre fotbaliştii – zei şi despre ceea ce li se întâmplă oamenilor din preajma acestora, despre corupţie.

[eadvert]

„Revolta lui Rasputin” e un dialog între scriitor şi Vladimir Putin. „Rasputin vine în final şi încearcă să ne dea o lecţie. Ras-Putin. Dar este şi un prilej de a vorbi despre cultura rusă. Pe mine, mai mult decât despre războiul cu Ucraina şi fricile noastre, m-a impresionat cum prin metafore multe şi prin nume multe încearcă să reabiliteze, dacă e nevoie de reabilitare, cultura rusă. Poporul rus nu este Putin. Cultura rusă nu este Putin. Aceşti mari scriitori rămân, şi trebuie să rămână în conştiinţa noastră”.

Mircea M. Ionescu a mulţumit pentru invitaţia de a participa la această sărbătoare a teatrului românesc, pe care a descoperit-o în 1976, cu prima ediţie a festivalului Săptămâna Teatrului Scurt, amintindu-şi emoţionat de Dumitru Chirilă, Radu Enescu, Stelian Vasilescu şi mulţi alţi oameni de teatru care nu mai sunt printre noi. „Mărturisesc că dramaturgia română contemporană este umilită, alungată, neluată în seamă. O spune un om care are 46 de premiere, deci nu ar trebui să mă plâng. Dar o spune un om care şi-a luat 5 ani din viaţă ca să demonsteze că se poate şi numai cu dramaturgie românească”, a spus Mircea M. Ionescu, care despre apariţiile sale editoriale a precizat că sunt o temă de meditaţie pentru fiecare.

Lumea teatrului, din culise

Despre cartea „Ariel din spatele scenei” a vorbit Valentin Chifor, critic şi istoric literar, care a şi scris o cronică în prestigioasa revistă „Teatrul azi”. Este un volum colectiv de aproape 500 de pagini care oferă o imagine din interior a lumii teatrului. În cartea scrisă de secretarii literari este vorba despre întreaga viaţă teatrală românească, de actori şi regizori prestigioşi, de oameni de cultură, poeţi, scriitori, oameni pasionaţi de teatru. „Tema slujirii este fundamentală aici. Registrul este preponderent confesiv, sunt rememorări”, punctează Valentin Chifor, care garantează că această carte oferă cititorului „delicii intelectuale pentru mulţimea mărturiilor încântătoare”.

Cartea este structurată pe trei secţiuni: „Ce este un secretar literar. Aventuri teatrale”, „Cine mai are nevoie de secretarul literar?” şi „Ce mai produce un secretar literar. În teatru sau în particular…?”

Elisabeta Pop, care a fost 30 de ani secretar literar al teatrului orădean, spune că această carte s-a născut „aproape dintr-o joacă”. Întrebarea frecventă era: Ce face un secretar literar? Secretarul literar are o încrengătură de relaţii începând cu directorul teatrului, cu regizorul, cu scenograful, cu actorii, cu publicul, cu criticii de teatru. Secretarul literar, pe lângă faptul că trebuie să ajute la configurarea unui repertoriu, trebuie să aibă relaţii bune şi cu autorul pentru versiunea scenică.

„Secretarul literar trebuie să iubească teatrul şi să nu se lase atras de treburi prea mult administrative. Toţi care scriu în această carte, fac această observaţie”, a încheiat Elisabeta Pop.