S-au deshis marţi seara, la Galerii de Artă-Reperaj, două expoziţii personale de excepţie, reunite sub denumirea de „Luntrea lui Caron”. Cei doi artişti expozanţi sunt Dorel Găină, optzecist orădean stabilit la Cluj-Napoca, un artist activ pe scena artei contemporane româneşti, o poezie în sine prin simpla sa prezenţă, şi Teodora Vlaicu, artist plastic fidel suprarealismului, cu lucrări de neconfundat pe simezele galeriei orădene.

Ca un preambul al călătoriei între cele două lumi, cea a Lui Dorel Găină, copleşitoare şi densă, şi cea clară, cu puternic impact vizual a Teodorei Vlaicu, stau la intrarea în galerie lucrările lui Horea Sălăgean, o lume cu lumini şi umbre.

Vernisajul a fost deschis de Vioara Bara, preşedintele UAPR Filiala Oradea. „Dorel Găină, artist optzecist orădean, face un tandem minunat cu Teodora Vlaicu, care e generaţia mai tânără, şi care merge tot pe fotografie digitală dar se duce într-o altă zonă. Totuşi e ceva care leagă expoziţia. Se numeşte Luntrea lui Caron. La Dorel Găină Caron traversează apa şi se duce în zona subconştientului prin personajele feminine, după care înoată invers pentru a se întoarce pe pământ ca să ne bucurăm de picăturile memoriei pe care le vedem în asamblaje, în obiecte, cu amintiri, jucării. Nu este important obiectul în sine, ci asamblajul şi conceptul pe care îl transmite. Teodora Vlaicu este o suprarealistă convinsă care merge pe linia ei originală şi mă bucur că o avem în filiala noastră”.

[eadvert]

Spaţiu al unui şaman

Expoziţiile au fost prezentate de dr. Ramona Novicov, critic şi istoric de artă, care a mărturisit că a simţit o reală tensiune ce a fost atinsă în spaţiile sălilor galeriei. „Cineva spunea că e copleşitor, în special în zona lui Dorel Găină. Senzaţia aceasta de masă critică e foarte puternică. Dacă la Teodora Vlaicu enunţul devine mai clar, la Dorel lucrurile sunt chiar copleşitoare. Este o denistate de materie exprimată vizual aproape insuportabilă. Dorel are un preaplin care izvorăşte din fiinţa sa. Am scris relativ uşor despre lucrări. N-aş fi vrut să folosesc această etichetă, acest cuvânt deja uzat pe care îl simţim foarte aproape – Apocalipsa – dar aproape că simţeam zgomotul copitelor cailor acelor cavaleri prezenţi peste tot. El crează un spaţiu halucinant, un spaţiu al unui şaman. Dorel este un şaman, deşi se străduieşte să ascundă asta sub o piruetă de maestru. Dacă stai să citeşti titlurile imaginilor, e o altă lume acolo”, spune Ramona Novicov

Criticul apreciază că există ceva premonitor în toată această informaţie care ne copleşeşte pe toate canelele posibile. Artiştii fac o selecţie din această avalanşă de imagini senzoriale şi cristalizează o idee proprie. „Ceea ce coboară din imagini, se întrupează în instalaţii, ceea ce respiră în instalaţii se regrupează în bidimensional”, punctează aceasta observând că Dorel Găină se joacă cu imaginarul, cu noi, provoacându-ne întruna.

Mesajul transmis este foarte bogat încât fiecare privitor îşi poate găsi bucăţica sa de irealitate. „Ai senzaţia că toate ies dintr-o cutie infernală, dar Dorel la ţine bine în frâu, el ştie să stăpânească caii Apocalipsei şi grozăviile din Cutia Pandorei, şi asta este semnătura lui de maestru care îl onorează şine face pe noi martorii unei lumi care vine din altă parte”.

Vioara Bara a găsit foarte bine echilibrul alăturând lucrările lui Dorel Găină cu cele ale Teodorei Vlaicu, imaginile clare, suprarealiste ajutând-te să ieşi din caruselul asambaljelor ready made. „La Teodora imaginile vin de departe şi se tot filtrează şi se limpezesc în aceste seminţe de atitudine. Îmi place foarte mult la Teodora imaginaţia, execuţia, dar dincolo de asta, se pare că ceea ce e remarcabil pentru ea este o atitudine foarte clară. Ea are ceva de spus, e acelaşi mesaj peste tot dar îl spune cu o plăcere şi o voluptate a clarităţii în feluri diferite. E un spectacol vizual şi un mesaj foarte actual”, puncteză Ramona Novicov, amintind că nouă, oamenilor, nu ne mai este bine în lumea în care trăim, fiind orbiţi de lăcomia şi nevoia de a stăpâni ceea ce nu este al nostru, Pământul, iar Teodora Vlaicu ne spune în multe feluri că jocul este în altă parte, că-l jucăm prost şi că e foarte important să fim lucizi, să nu ne pierdem umorul.

Despre Horia Sălăjan criticul spune că se mişcă „într-o zonă crepusculară, o zonă între nostalgia şi frumuseţea naturii care devine labirint întunecat, după ordinea oraşului care devine şi el un labirint întunecat, şi peste toate vine cu o stare, o reacţie de răspuns la aceste semne negre străfulgerate de lumini care nu ştii de unde vin şi în mâna cui sunt ele, cine este regizorul din spatele acestor lumini şi umbre”. Ca tânăr artist el sesizează prezenţa acestui conflict fundamental şi încearcă să îl exprime, încearcă să găsească o cheie pentru a te lăsa să vezi mai departe.

Artiştii ştiu să dăruiască libertate

Artistul Dorel Găină mărturiseşte că se întâmplă minuni la Galerii de Artă-Reperaj. „Înainte de Luntrea lui Caron a fost Tomberon şi înainte au fost foarte multe minuni ale felului în care artiştii sunt liberi, îşi câştigă libertatea şi o protejează cu greu dar cu dârzenie, şi ştiu să dăruiască din această libertate. Doresc să salut organizarea expoziţiei şi vrăjitorii acestei panotări. Şi peste toţi, Vioara Bara este duhul năvalnic care vârtejuieşte aici, de la concept la organizare şi până la panotare. Ea este dirijorul care are o întreagă orchestră simfonică sub baghetă. Avem Luntrea lui Caron dinspre mine, Luntrea lui Caron dinspre Teodora, şi luminile şi umbrele lui Horia care ne ajută să traversăm sau nu”.

Instalaţiile lui Dorel Găină au mai fost expuse la Oradea în cursul anilor dar nu le-a mai dus înapoi la Cluj. Performance-ul pe care şi l-a dorit la vernisaj a fost creat de toate aceste instalaţii risipite prin săli, iar artişitii dar şi publicul trebuiau să încerce să creeze starea de asamblaj din acele obiecte recuperate din târguri sau din „colţuri de amintiri”. Dar când a văzut cum au fost aranjate nu a mai dorit să fie mişcate de la locul lor, chiar dacă ideea a fost ca fiecare să le poată muta şi să poată construi după propria viziune, propria stare de copilărie. Dorel Găină a încheiat evenimentul dedicând performance-ul său echipei de artişti plastici care a aranjat atât de inspirat instalaţiile sale, trecând pe la fiecare cu alai, într-o călătorie în vers alb. Cei care vor vizita de acum încolo „Luntrea lui Caron” trebuie doar să citească semnele şi să găsească cheile şi porţile de acces.