BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mărțișor muzical oferit de Filarmonică

Mărțișor muzical oferit de Filarmonică

la 2 March 2017 11:09 Reactualizat la: 2 March 2017 11:11

Mărțișor muzical oferit de Filarmonică

2 March 2017 11:09 Reactualizat la: 2 March 2017 11:11
Mozart va deține monopolul concertului de joi seară de la Filarmonică, cu trei dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale.
Scris de farcas - Mozart va deține monopolul concertului de joi seară de la Filarmonică, cu trei dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale.

Trimite articolul

X

Melomanii orădeni, în special doamnele și domnișoarele, vor avea parte în această seară de un concert mai special. Astfel, în Sala de concerte „Enescu-Bartók”, de la ora 19:00, cu prilejul zilei de 1 Martie, Filarmonica de Stat din Oradea s-a gândit să le ofere un mărțișor muzical, un concert care va cuprinde trei lucrări ale unui mare compozitor, W. A. Mozart.

Trei piese, una mai frumoasă ca cealaltă. Prima lucrare (uvertura) va fi „Răpirea din serai”, o piesă captivantă arhicunoscută, uvertura fiind apropiată simfoniei italiene, cu o alternanţă rapid-lent-rapid. Următoarea lucrare, „Concertul pentru flaut, harpă şi orchestră în Do major”, a fost scrisă de Mozart la comandă, la Paris, pentru Ducele de Guines, un cântăreț amator la flaut, şi pentru fiica acestuia care cânta la harpă. Concertul se va încheia cu „Simfonia nr. 40 în sol minor”, penultima lucrare a compozitorului în acest gen. Lucrarea a fost finalizată la sfârșitul lunii iunie a anului 1788, iar din cele 41 de simfonii compuse de Mozart, două au fost concepute în tonalitate minoră, printre care şi „Simfonia nr. 40 în sol minor” (cealaltă fiind nr. 25, tot în sol minor).

Invitații serii

Solista invitată, Tina Žerdin, este o harpistă slovenă cunoscută pentru o interpretare delicată la acest instrument. Artista va cânta în premieră la Oradea. A studiat pianul, canto și, în cele din urmă, s-a dedicat harpei. Cu sprijinul Ministerului Culturii din Slovenia, artista colaborează permanent cu orchestra Volksoper din Viena, cu Orchestra teatrului La Scala din Milano, cu Wiener Kammerorchester sau cu Orchestra Radiodifuziunii austriece.

Este unul dintre cei mai căutaţi solişti interpreți la harpă, motiv pentru care mai mulți compozitori contemporani i-au dedicat piese. În 2015 a scos un album de debut cu muzică pentru harpă solo, produs de Radiodifuziunea din Ljubljana, album ce deja a adunat numeroase aprecieri ale criticilor din Slovenia şi Austria.

Un alt invitat este flautistul Matei Ioachimescu, pe care Ministerul de Externe al Austriei l-a numit în 2013 „Ambasador al integrării”, pentru activitatea sa intensă și pentru calitatea înaltă a proiectelor susținute. Flautistul este unul dintre cei mai rafinați muzicieni ai generației sale. A început studiul flautului la București, a absolvit Universitatea de Muzică din Viena și s-a perfecționat cu profesori celebri în domeniu. Ca solist prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani. Ioachimescu cântă la un instrument din aur al producătorului japonez Muramatsu, cu un cap special creat pentru el de Atelierele Tomasi din Viena.

Conducerea muzicală a concertului îi aparţine tânărului dirijor permanent al Filarmonicii de Stat din Oradea, Jankó Zsolt, el fiind concomitent dirijorul Operei Maghiare din Cluj-Napoca şi dirijor asistent al Orchestrei Festival din Budapesta.

Trimite articolul

X
Taguri:
concert ,
filarmonica de stat ,
martisor muzical ,
oradea ,
W.A. Mozart
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Două rețineri și 7.200 de pachete confiscate în dosarul țigărilor de contrabandă vândute lângă piața Rogerius, din Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Nașterile prin cezariană pot fi reluate la Spitalul Municipal Salonta
    Spitalul Municipal Salonta poate relua serviciile medicale corespunzătoare nivelului I B în obstetrică-ginecologie și neonatologie, inclusiv nașterile prin cezariană. Încadrarea a fost stabilită prin Decizia nr. 135 din 7 septembrie 2026 a Direcției de Sănătate Publică Bihor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO
    Tradiția continuă! Vlăduța Lupău și Rapsozii Maramureșului sunt invitații speciali la „Festivalul plăcintelor” de la Briheni
    Când spui Briheni, primul gând îți zboară la savuroasele plăcinte tradiționale cu care participanții la edițiile trecute ale „Festivalului plăcintelor”, devenit brandul localității din comuna Lunca.

    BIHON CAO

    Anunț privind întreruperea furnizării apei potabile în mai multe zone din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Plantelor și Mălinului

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea începe încheierea contractelor cu proprietarii vizați de extinderea rețelelor din Tileagd

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Scandal din gelozie lângă un restaurant din Oradea. O femeie a fost arestată după ce și-a înjunghiat partenerul în braț
    O ceartă violentă pe care un cuplu a avut-o lângă un restaurant de la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Lacul Roșu s-a terminat în arest pentru femeia care și-a atacat partenerul cu un cuțit.

    România

    Mai poți călători în străinătate cu buletinul vechi? Ce trebuie să știe românii care nu și-au schimbat actul
    Românii care au încă vechea carte de identitate, model 1997, pot călători în continuare cu ea în statele Uniunii Europene și ale Spațiului Schengen, atât timp cât documentul este valabil. Această posibilitate va rămâne însă valabilă doar până în vara anului 2031.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Septembrie cu temperaturi ridicate. ANM a emis un Cod galben de caniculă pentru județul Bihor
    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, 8 septembrie, o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate pentru zece județe situate în vestul, nord-vestul și sud-vestul țării.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X