Bună! Numele meu este Maria și am fost victimă a violenței domestice. Tot ce vă spun este experiența mea de cinci ani alături de un partener extrem de abuziv.
Abuzul pe care l-am suferit nu a fost doar de natură fizică, ci a fost și la nivel emoțional, cât și spiritual. Am cunoscut ce înseamnă niște sentimente/stări care nu credeam că există decât în filmele de groază, am cunoscut ce înseamnă frica,
teroarea și groaza. Însă nu a fost mereu așa, nu, la început a fost frumos, deși au fost semne încă de la început că ceva nu este în regulă, dar eu nu am știut să le iau ca atare, ca pe niște semnale de avertizare, pentru că nu m-a învățat nimeni, pentru că nu am avut educația necesară în acest sens, precum nici un model patern care să mă fi învățat cum și de ce fel de oameni să mă protejez.
M-am îndrgostit de el în facultate, în primul meu an. Am început să ieșim împreună și la scurtă vreme m-am mutat cu el, părea o idee bună la vremea respectivă. Nu eram doar eu cu el, mai avea un coleg de apartament. La început părea o bucată de rai ce trăiam. Era un băiat frumos, inteligent, sociabil, carismatic, se făcea ușor plăcut, avea prieteni, știa să vorbească cu oamenii, toate calități pe care mi-aș fi dorit și eu să le am, eu fiind pe atunci timidă, fără prea multă încredere în mine, mă consideram norocoasă că un așa băiat se uită macar la mine, darămite să fie cu mine. Amândoi studenți, el a observat imediat că am anumite slăbiciuni, a intuit foarte bine cauza lor, felul în care am crescut, îmi acorda foarte multa atenție, ceea ce mie mi-a lipsit în copilărie, mă simțeam pentru prima dată importantă pentru un bărbat și am prins încredere în el. Dar toate acestea s-au transformat într-un scenariu în care eu eram un fel de persoană bolnavă de care el trebuia să se îngrijească și să o repare. Încetul cu încetul m-a îndepărtat de toți cunoscuții mei, cei câțiva prieteni pe care îi aveam și am rămas doar în cercul lui, ceea ce nu a fost un semnal de alarmă pentru mine, deși ar fi trebuit, dar îmi plăceau prietenii lui, viața lui, îmi plăcea de el. Apoi a urmat familia mea, pe care a vopsit-o în negru, blamându-i pe ei pentru starea mea actuală. L-am crezut. Am crezut că el mă poate vindeca. Abuzul fizic nu a fost prezent decât mai tărziu…undeva la un an de relație a început.
Așadar inițial m-a îndepărtat de tot ce îmi era familiar, cunoscut, m-a făcut să cred că singurul loc unde sunt în siguranță este alături de el. Retrospectiv, mi se pare că urma un fel de plan/scenariu bine pus la punct, ca un fel de strategie de genul: În primul an lucrez la a îndeparta orice persoană care ar putea să o ajute, în anul doi introduc violența, anul trei intensific violența…Dar nu, el nu făcea asta conștient, ci incoștient, dar într-adevăr urma cumva niște pași, ca și cum ar fi fost scris undeva în codul lui genetic un astfel de tipar. Undeva la finalul primului an petrecut împreună, a decis să-l dea afară pe colegul său și a îndepărtat toți prietenii pe care îi avea, astfel că dintr-un apartament (cel în care locuiam) plin cu oameni, prieteni, am rămas doar noi doi și acesta a fost începutul întunericului. Chiar după ce a plecat colegul său am primit primele palme (peste față și ureche), pe motiv că nu îl ascult, nu îl aud. Începusem să aud un țiuit în ureche și i-am spus că îmi e frică să nu îmi pierd auzul, el îmi spunea că asta se întâmplă dacă nu vreau să ascult, o să îmi pierd auzul, ca un fel de pedeapsă divină. Apoi au urmat pumnii în față, peste corp, apoi au urmat bătăi din ce în ce mai grave, cu diferite obiecte din casă, cu târât pe jos, sechestrat în
casă.
E prea puțin spațiu aici pentru ce am trăit în cinci ani de zile, dar dacă există un iad, acesta a fost iadul și l-am trăit din plin. Am vrut să fug, am încercat de mai multe ori, dar nu știam unde să merg, nu mai aveam pe nimeni, stăteam singură pe
străzi și mă întorceam tot la el, am vrut să merg la poliție, dar îmi era prea frică. Vă rog frumos, nu vă fie frică, pentru că dincolo de frică, care știu că e mare și acționează precum o cămașă de forță și nu îți permite să acționezi, dincolo de ea, se află șansa voastră la viață, pentru că a a trăi așa nu e viața, e opusul vieții, e moartea spiritului. Am fost ucisă în spirit.
Repet, să nu vă fie frică să acționați, să vorbiți, să plecați, orice ar fi ceea ce vă sperie și vă oprește să plecați, nu e mai rău decât a sta acolo! Și nu, nimic nu se va schimba, ei nu se vor schimba niciodată, orice ați face, oricât ați aștepta/spera. Tot ce puteți schimba este decizia voastră de a fi acolo, cheia e la noi, puterea e la noi, a fost dintotdeauna doar că am uitat, singura lor putere este frica noastră de ei, atât, singura lor armă: FRICA!!!
„Violența lasă urme! Îndrăznește să ridici privirea!”
Polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii și reprezentanții Fundației „Lampas”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor și Fundaţia „People to People” au lansat un concurs de mesaje de încurajare și susținere pentru victimele violenței domestice „Violența lasă urme! Îndrăznește să ridici privirea!”, derulat în cadrul proiectului cu același nume.
Peste două sute de mesaje emoționante, de încurajare și suport pentru victimele violenței domestice, au fost primite de polițiștii de prevenire bihoreni de la comunitatea locală, implicată în concursul de mesaje, eseuri și desene preventive lansat în contextul Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, marcată, anual, la 25 noiembrie.
Bihorenii nu mai vor violență! Mesaje emoționante de la elevi și foste victime
Trimite articolul
XEști o persoana foarte puternica, Raluca. Doamne sa te ajute.
Hai să fim serioși.este câte una care practic cerșește pumni in cap.sunt convins că ați auzit sau chiar cunoașteți cazuri când “boul”trăgea că nebunu de dimineața pină seara ,in țară ori străinătate,iar “floarea”se “dădea în bărci”sau prăpădea banii fraierului.despre aceste cazuri când se va lua atitudine#?
-
Sa-ti fie foarte clar ca NIMENI nu cerseste pumni in cap!
Si NIMIC nu justifica abuzurile fizice si psihice asupra altei persoane.-
Înseamnă că trăiești pe altă lume! dacă cerșește nu înseamnă că și primește.(unele).unii divorțează.altii nu.de ce?.nu cerșește nimeni?ia pune-te in locul unui bărbat care trage că hamali să asigure consoartei toate cele,și ea drept răsplată se trosnește cu altu că vezi doamne e neglijată.sau dacă stă mai mult acasă tipu iar nu e bine că madam nu are bază materială și iar scandal.ia zi ce merită aia?vreau să spun că nu întotdeauna femeia are dreptate.
-
Maimuța carpatină caută justificări.
Abuzurile fizice sau emoționale asupra femeilor sau copiilor sunt manifestări ale omului primitiv.
-
-
-
Doamne fereste, si pazeste. A cersi pumni in cap? Nu va potriviti, incheiati povestea. E nevoie de logica, empatie si inteligenta pentru a nu ajunge la asa ceva. Insa mai sunt si comportamentele antisociale psihopate/narcisiste care te pot distruge.
Adevarul e ca multe femei isi doresc barbati”puternici” cocalari , carora le plac cand ii vad ca injura, sunt violenti cu altii, ca apoi sa se intoarca impotriva lor.
adevarul este ca agresivitatea mareste sansa de supravietuire a si in cadrul speciei , doar ca aici e aplicata gresit , si nu cred in agresivitatea aceasta manifestata ,in tari dezvoltate unde indidul nu e necesar faca nimic sa se impuna , acolo poate fi admirata ca o valenta nemanifestata a individului .
Sunt multi barbatii si multe femeile care isi abuzeaza mental partenera/partenerul. Tortura psihica. Femeile insa nu prea pot sa-i bata fizic pe barbati, in rest ce ti-e dracu ce ti-e frate sau.
O fumeie ,merita cate o palma zdravana zilnic,chiar daca tu nu stii de ce,ea stie !
-
Garcea, esti neinformat rau. O femeie daca nu o iubesti si respecti, pleci de langa ea! Sau daca ea nu te respecta si nu te iubeste, NU II dai o palma zdravana in fiecare zi. Permite mi sa ti mai zic ca esti complet dezinformat cat abuz fizic indura femeile in lume si in Romania.Cazul prezentat mai sus e tiparul clasic de comportament antisocial al unui psihopat. Sper sa ti se lumineze mintea.