La Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”, Universitatea din Oradea (Departamentul de istorie) şi Asociația culturală „Crișana” au organizat lansarea cărții „Rezistența anticomunistă din sudul Bihorului. Grupul Ştefan Popescu (1946-1950). Mărturii documentare inedite”, publicată la Editura Mega din Cluj-Napoca, sub semnătura prof. univ. dr. Antonio Faur.

După cuvântul moderatorului evenimentului, prof. Ligia Mirișan, directorul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor, directorul executiv al Direcţiei pentru Cultură Bihor, Lucian Silaghi, a remarcat dorinţa istoricilor de recuperare a trecutului.

„Iată că la mai bine de 28 de ani de la despărţirea de comunism, Rezistenţa anticomunistă se dovedeşte un filon inepuizabil, care continuă să le ofere cercetătorilor pasionaţi numeroase surprize. Dorinţa de recuperare a trecutului, mai ales când acesta se dovedeşte mai mult decât onorabil, chiar eroic, deseori tinzând spre jertfă, spre martiriu, a făcut ca imediat după 22 decembrie 1989 să apară o vastă literatură a Rezistenţei împotriva comunismului, la totalitarism”, spune Lucian Silaghi.

„În anii ‘90, deoarece accesul la arhivele fostelor instituţii represive (Direcţia Securității Statului, Miliţie, Procuratură) era practic inexistent, studiile istoricilor s-au bazat aproape exclusiv pe mărturiile oferite de supravieţuitorii sistemului concentraţionar din România. Mărturisesc faptul că am aflat în premieră, cu ocazia lecturării acestei cărţi, de existenta grupului condus de căpitanul Ştefan Popescu, care a activat pe raza plaselor Beiuş şi Vaşcău”.

Lucian Silaghi a enumerat şi câteva personaje ale dizidenței anticomuniste, originare din Bihor sau care s-au format în Bihor. De la Ana Blandiana (Otilia Valeria Coman), Aurora Lola Dumitrescu, Lucreţia Jurj, Ileana Suciu (Popovici) sau Maria Tarcea (Popa), la feţe bisericeşti precum: preasfinţitul Nicolae Popoviciu, episcop ortodox al Episcopiei de Oradea în perioada 1936-1950, părintele Gheorghe Coman – tatăl Anei Blandiana, părintele Liviu Brânzaş, părintele Nicolae Bordaşiu, episcopul Valeriu Traian Frenţiu sau părintele Arsenie Boca, întemniţat între 17 decembrie 1955 şi 7 aprilie 1956 în Penitenciarul Oradea.

Lucian Silaghi a amintit şi de revoltele ţărăneşti care s-au desfăşurat în satele din zona de câmpie din sudul judeţului, dar şi de grupurile de partizani sprijinite de săteni.

„Apreciez cartea domnului prof. univ. dr. Antonio Faur ca fiind un omagiu adus luptătorilor anticomuniști, în Anul Centenarului Marii Uniri, pentru că aceștia au luptat pentru ca tot ceea ce s-a câștigat la 1 Decembrie 1918 să nu se risipească”, încheie Lucian Silaghi.

Lector univ. dr. Ioan Laza a precizat că au avut loc peste 130.000 de procese politice în care au fost implicate aproximativ o jumătate de milion de persoane. L-a felicitat pe autorul cărţii pentru modul în care a structurat cartea, pentru analiza critică a istoriografiei de referinţă, cât şi pentru modalitatea în care reprezintă documentul istoric. „Actorul principal al naraţiei este căpitanul Ştefan Popescu şi grupul care s-a coagulat în jurul său, dar oarecum metaforic aş spune că personajul principal al cărţii este documentul istoric, relevanţa lui”.

Un deceniu de studiu

La această carte, prof. univ. dr. Antonio Faur a lucrat peste un deceniu. Pe acest domeniu autorul a mai scris o carte, a elaborat numeroase studii şi a publicat articole şi comunicări. Despre rezistenţa anticomunistă din România după 1945 a manifestat un interes mai vechi, pentru că era o temă de cercetare nouă după 1990 şi nimeni nu avea acces la arhivele securităţii.

Autorul a avut şi un motiv personal, într-un astfel de grup de rezistenţă anticomunistă fiind şi bunicul său pe linie paternă, Nicolae Faur. În 1992 profesorul Antonoio Faur a publicat un prim studiu din arhivele securităţii de atunci, în revista de cultură locală „Cele trei Crişuri”.

Apoi, în perioada 1993-1996 au urmat alte studii. În anul 2005, în urma deschiderii arhivelor fostei securităţi, a strâns o serie de documente, care în mare parte au fost publicate de-a lungul anilor. A fost o muncă de lungă durată pentru recuperarea istoriei unui grup de rezistenţă, cel al căpitanului Ştefan Popescu, care a avut o echipă de susţinători, majoritatea naţional-ţărănişti manişti.

Autorul a dorit să sublinieze faptul că lideri ca şi căpitanul Ştefan Popescu, cât şi membrii grupurilor lor, au rezistat datorită faptului că aceştia erau susţinuţi de foarte mulţi oameni din sate şi localităţi, prin hrană, ştiri şi chiar prin tăcere, motiv pentru care cercetările ar merita aprofundate.