Miloia între Gorzo şi Bansky

Aşa au apărut coconii roz ai lui Dumitru Gorzo lipiţi pe diverse clădiri în Bucureşti. A ales Coconul ca fiind o formă de graniţă, care aduce a bebeluş şi a larvă.

Un stencil aplicat pe zidurile Oradiei, un autoportret al unui tânăr cunoscut ca artist cu numele de Gabriel Miloia care „se remarcă prin acțiune – o acțiune destul de nespecifică artei, mai ales într-un mediu provincial”, aşa cum spune curatorul expoziţiei Muian, dr. Alina Staciu, a fost punctul de plecare al unei expoziţii care naşte controverse. Unii l-au încadrat la „vandalismul” lui Banksy – pseudonimul unui artist graffiti, activist politic, regizor de film și pictor englez ale cărui lucrări artistice de critică politică și socială au fost prezente pe străzi, pe pereți și poduri din orașe din întreaga lume. La rândul lui, tânărul Gabriel Miloia a primit o amendă fiindcă a amprentat cu chipul său 70 de clădiri şi monumente din Oradea. Unii au vorbit despre masochism atunci când în cadrul expoziţiei deschise săptămâna trecută la Visual Kontakt piesa de rezistenţă a expoziţiei a fost o bucată de piele decupată de un chirurg de pe spatele artistului pe care fusese tatuat anterior chiar figura lui Gabriel Miloia. Pentru a nu exista nici cea mai mică umbră de controversă în ceea ce priveşte faptul că pielea expusă în cadrul evenimentul este chiar a artistului, acesta şi-a etalat o cicatrice imensă pe spate îmbrăcat într-o armură.

Arta ca armă

Un gard ce îngrădeşte un fel de natură moartă cu un televizor ce transmite o dezbatere a postului local Digi 24 pe tema proiectului artistului plus tricouri, sacoşe cu portretul Angelei Lupşea, preşedintele Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, care nu i-a apreciat proiectul, bancnote cu portretele altor critici ai săi, acompaniate de penisuri din plastic. Ziariştii şi şefii de instituţii care l-au criticat pe artist s-au „bucurat” de un tratament aparte în expoziţie: deasupra portretelor lor se afla o tabletă pe care rula un clip cu un penis scuturat. Însuşi artistul apare în desene în postura unui clovn sau înecat într-un pahar de apă. În curtea galeriei erau înşirate mici muiane din porţelan cu care au fost imbiaţi vizitatorii pentru a fi zdrobite într-o menghină.

De ce se aseamănă tânărul artist orădean cu Gorzo? Dumitru Gorzo este catalogat ca: nesăbuit, nebun, nonconformist, dar şi unul dintre cei mai bine vânduţi artişti români în străinătate. Gorzo i-a încărcat de semnificaţii porno pe preşedinţii României în expoziţia „Mr. President is a sexual object”. Ofelia plutind în care vezi doar un smoc de păr pubian şi un sfârc. Femeile cu falus, ori Micul Prinţ porno sunt doar câteva dintre temele care scandalizează la Gorzo. Este cunoscut şi fiindcă a umplut zidurile din Bucureşti cu stenciluri cu Ceauşescu cu aripi şi mesajul „Vin în 5 minute” şi cu coconi roz. „Asociat cu coconii roz ai lui Dumitru Gorzo, comparat cu «vandalismele» lui Banksy, Muian se detașează de ambele în mai multe direcții – nu caută să «demonstreze» nereceptivitatea publicului, ci se folosește de ea pentru un nivel următor, și nu «protestează» împotriva a nimic, nu are o «cauză» socială universală pentru care să lupte și nici măcar nu se luptă și nu contrazice multiplele interpretări”, susţine curatorul expoziţiei.

Acelaşi curator care explică că Muian Street Art nu are rolul de a „mângâia” suflete și a „bucura” ochii. „Muian Street Art, început în 2012, se încheie – în aceeași manieră deschisă ca atunci când a început – în 2015 cu un „Circ Negru”, cu o asumare fermă din partea autorului și cu deschiderea unor noi posibilități”, spune curatorul expoziţiei. Chiar dacă îşi asumă proiecte cel puţin nonconformiste, Gabriel Miloia refuză să se explice. Şi asta în ciuda faptului că artistul stăpâneşte arta cuvântului. El provine dintr-o familie de intelectuali fini: mamaprofesor, tata medic, a făcut studiile liceale în arte plastice în Elveţia, iar ulterior a studiat regia în Germania. De altfel toate evenimentele semnate Gabriel Miloia au o regie a cărui finalitate pare a fi una singură: să-i provoace pe cei din jur la controverse.

„Muian pune problema intersectării spațiului public cu cel privat și se remarcă prin acțiune – o acțiune destul de nespecifică artei, mai ales într-un mediu provincial. O artă care nu provoacă reacții, ci le caută, le absoarbe și, prin apropiere, le convertește în elemente constituente…. Agresivitatea și violența demersului continuă să stârnească controverse – arta ca armă, arta ca ripostă, arta ca provocare, arta ca politică (a se înțelege «politică» propriu-zisă, nu doar adjectiv). Reacțiile au fost și sunt disproporționate pentru că nu este un proiect pentru public, ci unul care se folosește de public, iar acesta nu este obișnuit cu un demers artistic activ, dinamic și ofensiv. Publicul nu este obișnuit să i se răspundă din oglindă. Dacă reușește să demonstreze ceva, acest fapt se datorează exclusiv «actorilor». Demonstrează că arta poate fi o armă, că aceleași mijloace și scopuri uzate de media sau de social pot fi folosite, deturnate, denaturate, distorsionate, apropiate”, susţine curatorul expoziţiei. În ceea ce ne priveşte, concluzia e ceea ce spunea Noica: „Din viaţă iei ce ţi se dă, din cultură iei ce poţi”.