BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mobilizare pe ultima sută de metri la pasajele din Centrul Civic. Cum se va circula prin tunelurile din Oradea

Mobilizare pe ultima sută de metri la pasajele din Centrul Civic. Cum se va circula prin tunelurile din Oradea

De Cristina Ghilea
la 18 December 2023 18:00 Reactualizat la: 18 December 2023 15:10
41 Comentarii

Mobilizare pe ultima sută de metri la pasajele din Centrul Civic. Cum se va circula prin tunelurile din Oradea

foto: Alexandru Nițescu
18 December 2023 18:00 Reactualizat la: 18 December 2023 15:10
Constructorii au lucrat tot weekendul, pentru a respecta promisiunea edililor conform cărora până cel târziu la finalul anului se va circula prin pasaje.
Scris de Cristina Ghilea - Constructorii au lucrat tot weekendul, pentru a respecta promisiunea edililor conform cărora până cel târziu la finalul anului se va circula prin pasaje.

Trimite articolul

X

Mobilizare impresionantă, pe șantierul pasajelor rutiere din Centrul Civic, în perspectiva deschiderii traficului prin tuneluri, înainte de finalul anului, conform promisiunilor edililor. Optimismul primarului Florin Birta, care la începutul lui decembrie estima că pasajele ar putea fi inaugurate până în 20 decembrie, a fost infirmat de realitatea din teren. Rămâne în vigoare, însă, obligația asumată de oraș prin contractul de finanțare europeană, care obligă la decontarea integrală a bugetului până în 31 decembrie.

[eadvert]

În weekend, muncitorii de pe amplasament au primit inspecția surpriză a lui Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, însoțit de primarul Florin Birta.

FOTO: Mobilizare pe ultima sută de metri la pasajele din Centrul Civic, 18.12.2023 FOTO: Alexandru Nițescu

 

Asfalt în fața catedralei

Directorul tehnic Sebastian Marchiș a declarat pentru Bihon.ro că lucrările sunt astfel organizate încât accesul rutier să se deschidă anul acesta. „În principiu ne menținem cele spuse, că până la finalul lui decembrie se va circula prin toate pasajele.

În structura subterană mare, din fața catedralei, este așternut inclusiv stratul de uzură, la fel prin pasajele 1, 2, 3, și 4 sunt vopsite și elevațiile, iluminatul e pregătit. Mai e cel de la blocul Retro, săptămâna aceasta ne concentrăm să mai punem balastru stabilizat unde e cazul, primul și al doilea strat de asfalt. Săptămâna aceasta ar trebui terminate și legăturile cu șoselele existente”, spune directorul.

„20 decembrie, exclus…”

Primarul Florin Birta consideră, acum, că nu 20 decembrie nu mai este un termen realist.

„Au fost săptămâna trecută câteva zile cu ploaie, în care nu s-a putut lucra. E exclus ca până în 20 să se dea drumul la trafic. Cel târziu în 31 vor fi deschise pasajele. Se va da drumul la circulație pe toate benzile de acces, intrări și ieșiri. Toată suma eligibilă, care poate fi cheltuită din fonduri europene, va fi cheltuită, iar lucrările vor continua pe contribuția de la bugetul local. Mai sunt de amenajat spații verzi care nu se pot face acum, se vor face la primăvară, la fel și alte lucrări conexe”, declară edilul pentru Bihon.ro

În privința pasajului din fața Pieței Cetate, partea din subteran este asfaltată, se lucrează la sensul giratoriu și la legăturile rutiere de la suprafață, conectarea cu strada Evreilor Deportați. Proiectul inițial prevedea ieșire de patru benzi spre această stradă, dar implementarea se face în acord cu situația existentă, acum, câte o bandă pe sens.

„Când va veni vremea ca strada Evreilor Deportați să fie lărgită la 4 benzi, se va putea lărgi, pentru că girația este destul de mare pentru a primi două benzi pe sens, când va fi cazul”, a mai precizat primarul.

Organizarea traficului prin pasaje

Odată date în folosință pasajele subterane din Centrul Civic, traficul rutier va fi distribuit atât prin noile structuri cât și pe drumuri la suprafață.

Astfel, pe direcția dinspre Nufărul, se va coborî în pasajul 1 care are trei benzi, una specială pentru autobuz. Undeva după catedrală, se poate ieși din pasaj la suprafață, pe rampa spre strada Clujului, unde se va intra pe șoseaua de suprafață, pe traseul de acum.

De asemenea, din pasajul 1, la catedrală se poate continua înainte în pasajul subteran 2, care va scoate traficul pe o rampă, spre Podul Dacia.

Din direcția inversă, de pe Averescu, se va putea intra în pasajul subteran 4, care va scoate traficul spre pasajul 3, care dă spre Nufărul, sau, la Parcul 1 Decembrie, spre centru.

Va rămâne la suprafață accesul rutier de pe Averescu – spre centru, pe traseul actual: pe Aleea Gojdu, ori pe strada Cele 3 Crișuri – Independenței – Piața Unirii.

Strada Independenței va rămâne cu dublu sens, accesul de pe aceasta spre B-dul Magheru-Gară va rămâne la suprafață.

Din pasajul 3, cu direcția de mers spre Nufărul, se va putea ieși la colțul Parcului 1 Decembrie, în pasajul 5, care va conduce traficul spre centru sau se va putea înainte spre Nufărul.

Invers, dinspre centru, pe lângă parc, spre Nufărul, traseul rutier va rămâne la suprafață, pe actualul amplasament al șoselei.

Trimite articolul

X
Taguri:
circulatie ,
data deschidere ,
deschidere ,
oradea ,
pasaje centru civic ,
trafic
41 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. AI says:
    December 18, 2023 at 7:06 pm

    Nu e rau deloc.

    Reply
  2. marius says:
    December 18, 2023 at 7:07 pm

    Inguste ca naiba, plus ca din 3 directii mari Clujului, Centru, Nufaru toate vor ajunge la intersectia de la magazinul Fat Frumos! O porcarie mare cat chelia lui Bolovan

    Reply
  3. Boc Emil says:
    December 18, 2023 at 8:02 pm

    In graba, porost si foarte scump. Definitia acestor utopii bolojanesciene. Vai de rânza lui si a voastra. Prosti de put!

    Reply
  4. lol says:
    December 18, 2023 at 8:03 pm

    Puneti si voi un desen … nu un kilometru de text … lol

    Reply
  5. vasi says:
    December 18, 2023 at 8:16 pm

    Directia Nufaru-Centru, Centru-Clujului, Centru -Magheru, si Magheru -Centru toate ajung la intersectia magFat Frumos,Mihai Viteazu , parc1 Decembrie

    Reply
    • sandu2100 says:
      December 19, 2023 at 11:25 am

      Vorbesti prostii nu ai ce cauta pe acolo, directia e Nufaru-Magheru. Ce vrei in alte directii, pe acolo si centura

      Reply
  6. In sfarsit va fi gata. says:
    December 18, 2023 at 9:13 pm

    Daca in vara s-ar fi lucrat la pasajul intersctiei stazilor Sucevei cu Cantemir acum se putea circula pe tot traseul, dar tot anul nu s-a lucrat la el iar acum lucreaza la repezeala, lipsa organizarea muncii si pe timp de vara se putea lucra f. bine.

    Reply
    • Orădeanul says:
      December 20, 2023 at 12:08 pm

      Bingo! Ai dreptate. Acolo la piață tată vara a stagnat munca. De ce? Ce au făcut birocrați primăriei? Acum faceți lucru de mântuială. Așa se poate numi când faci totul la repezeală!

      Reply
  7. gjfvhd says:
    December 18, 2023 at 9:43 pm

    Strada Independenței e cea de la primarie (intentionat p mic) pana la magazinul dioda. Asa ca “Strada Independenței va rămâne cu dublu sens” e o prostie zisa de ala care nu are carnet, dar dirijeaza traficul prin oradea (tot intentionat o mic).
    Ati copiat tampeniile zise de ala in vara….

    Reply
    • sandu2100 says:
      December 19, 2023 at 12:33 pm

      Esti prost, ce treaba au restul strazilor cu pasajul? Pasajul e pe strada Gojdu, ce conteaza cum se va circula pe strazile din jur. Important e ca prin pasaj treci in 10 secunde

      Reply
  8. Petru says:
    December 19, 2023 at 1:07 am

    Asta e exact ca si o zicala perfecta pentru perioada asta – porcul nu se ingrasa in ajun.
    Si mai e o zicala – graba strica treaba.
    In cazul asta s-ar putea sa iasa urat, mai e in zona o cladire care s-a prabusit… sa nu cumva sa pice si pasajul ala si sa omoare oameni, doar pt a respecta un termen.

    Reply
  9. minte de om odihnit says:
    December 19, 2023 at 6:49 am

    Ati facut o prostie enorma, ieri s-a luat doar o banda la iesire de pe Averescu spre centru si automat s-au format cozi, credeti ca astea nu se vor mai forma cand cei care vor sa mearga spre centru va trebui sa dea prioritate celor care ies din ”tunel” din spre Nufaru ??? Daca pana acum au fost ambuteiaje ocazionale pe Averescu, de acum in colo vor fi la ordinea zilei !

    Reply
    • Musti says:
      December 19, 2023 at 2:20 pm

      Dinspre Averescu spre centru nu mai ai de dat prioritate decat la intersectia cu Mihai Viteazul si apoi la Fat Frumos. La iesire de pe Averescu intri in tunelul dedicat (spre stanga), care nu se intersecteaza cu nimic. Pana pe dupa parc te duci prin sant.

      Reply
  10. Anhu says:
    December 19, 2023 at 9:21 am

    Pentru redacție, aveți o greșeală destul de mare în articol:
    “Va rămâne la suprafață accesul rutier de pe Averescu – spre centru, pe traseul actual: pe Aleea Gojdu, ori pe strada Cele 3 Crișuri – Independenței – Piața Unirii.” – este fals.
    Traseul actual permite într-adevăr asta, dar este doar temporar. După inaugurare se va putea merge de pe Averescu – prin pasajul subteran -și apoi ieșire spre str. Piața 1 Decembrie.

    Reply
  11. TOTEU says:
    December 19, 2023 at 9:36 am

    Da cu pejosul cum vom circula ? in pantofi de CAP (cizme de cauciuc)?

    Reply
    • Petru says:
      December 19, 2023 at 12:48 pm

      E coridor de mobilitate urbana… adica masini. Daca esti pieton, mars inapoi in sat, esti prea sarac.

      Cam asta e gandirea la noi, din pacate, apoi tot noi ne plangem ca e aglomerat.

      Asta se vede in multe locuri in care s-a construit relativ recent, cum e si era shopping park, din oras n-ai cum sa ajungi acolo decat cu masina, pe jos e aproape imposibil legal, doar daca ocolesti foarte mult. De exemplu daca esti in Auchan si vrei sa ajungi la Brico Depot, care e peste centura, la doar cateva sute de metri nu poti merge, trebuie sa mergi in stanga peste jumatate de kilometru, sa treci prin pasaj si sa te intorci iar peste jumatatea de kilometru.

      Google maps iti mai arata ceva traseu, dar in realitate nu exista, ca trebuie sa treci pe jos prin giratoriu.

      Deci se fac in draci pasaje pentru masini, se mai fac (de ochii lumii) piste de bicicleta, dar trotuare si pasaje pentru pietoni nu face nimeni, ba chiar si trotuarele existente sunt ingustate pentru a face pe ele locuri de parcare si piste de biciclete.

      Reply
  12. xxx says:
    December 19, 2023 at 10:05 am

    Sa vedeti ce va fi pe portiunea Fat Frumos,Magazinu de steaguri. 4 rute directii se intersecteaza acolo

    Reply
    • Dan says:
      December 19, 2023 at 12:29 pm

      Asa e cand nu se lucreaza cu proiectanti mediocri. No problem, demolam si primaria pentru un sens giratori imens.

      Reply
      • marius says:
        December 19, 2023 at 1:37 pm

        Bolojan face toate strazile sa duca in piata Unirii, noroc ca cheliosul nu a facut Centura, ci Filip, ca de o facea chelul si Centura trecea prin piata Unirii, acum pasajele de pe Tudor vor baga tot traficul in piata Unirii fara viraj stanga. Toti taranii uraaaaa, in centru Birtinul e puterea si sandu21000 sluga

        Reply
        • Musti says:
          December 19, 2023 at 2:26 pm

          Stai linistit, ca nici cu virajul spre dreapta nu va mai fi moale, avand in vedere ca nu vor mai fi semafoare sa opreasca puhoiul de pe Decebal. Vei face dreapta cand s-o indura vreunul sa te lase sa iesi de pe Vladimirescu (ambele sensuri). Benzi de accelerare nu exista in proiect.

          Reply
        • Orădeanul says:
          December 20, 2023 at 12:22 pm

          Stimate domn 😮 fi fost Filip primar atunci dar executat a fost ministerul transportului! Premier era Tăriceanu iar secretar guvernului, ghici cine era? Cel pe care tu îl blamezi azi și eu i-l critic ori de câte ori o ia razna! Adică Bolojan. Centura actuală era prevăzută la o singură bandă pe sens iar Bolovanul la lovit în cap pe Orban în așa fel că a făcut-o apoi la două benzi pe sens. De atunci Clujeni ne-au invidiat până ca, azi ei încă nu au o centură ca, și Oradea. Așa că mai lasă-l pe hoțul de Filip să se bucure de ce a furat de la Orădeni ca,el nu a făcut nimic pentru Oradea.

          Reply
          • Marius says:
            December 20, 2023 at 7:35 pm

            Bolojan de nu erau fonduri UE nu facea nimic. Uiti ca Bolojan s-a opus la orice facea Filip, s-a opus la bazinul Olimpic, s-a opus la tramvaie, la centura. BOLOJAN ERA CONTRA ORICE

  13. anonimus says:
    December 19, 2023 at 12:00 pm

    La cum arata in poze , nu se va circula in curand nicicum 🙁

    Reply
  14. hidroizolatia si infiltratiile says:
    December 19, 2023 at 12:19 pm

    Stratul de hidroizolatie orizontala acea membrana bitumata de la pasajul dintre Bila-Piata mai mult de o luna de zile nu este protejat cu sapa si este expus la efectele mecanice si la efectele razelor uv. Se vede clar dupa poze ca sa circulat pe ele la greu si suprfata lor e plina cu pietris sau resturi de moloz care duc la strapungerea membranei. Degeaba folosim materiale de calitate daca nu sunt executate corect toate fazele.
    Hidroizlatia verticala la peretii de beton al pasajelor cazuta, rupta, neprotejata ori lipseste si nu este fixat cu profil metalic, nu am vazut in multe locuri membrana de drenaj cu geotextil. Aceste greseli in executie vor duce la infiltratii de apa pluviala dupa cativa ani de zile si va scadea durata de viata al constructiei.

    Reply
    • sandu2100 says:
      December 19, 2023 at 2:20 pm

      De ce nu le-ai facut tu? La dat din gura esti bun, mars in Teleorman. Ai dovezi, dovedeste asa e cand USR si PSD sunt in alianta

      Reply
  15. JeaniGogos says:
    December 19, 2023 at 12:32 pm

    Cel mai frumos oras din Romanica cu cele mai mici salarii voi va dati seama 1800 net in mana la depozitul ala dupa calea ferată pe stanga cum mergi spre santandrei ! 2500 net in 2 schimburi 2800 lei in 3 schimburi sau 12/24 12/48 ! Rușinos suntem ultimii ! Avem cel mai frumos oras dar ultimi la salarii sunt scarbit

    Reply
    • Anti-snobi says:
      December 19, 2023 at 10:25 pm

      Cauta altceva daca nu iti convine… Oamenii ofera atat pt ca inca isi gasesc muncitori care se vand ieftin. Du-te fa niste cursuri de pregatire si schimba-ti viata singur sau astepti sa dea Primarul bani mai multi? Ce nu intelegeti unii e ca Primaria sau Consiliul nu pot forta o SOCIETATE PRIVATA sa dea salarii mai mari. Asta este stabilit de Cerere si Oferta…e baza economiei de piata.

      Reply
      • marius says:
        December 20, 2023 at 4:45 pm

        Cat timp primaria asa stie ajuta agentii economici cum a facut acum 4 ani, sa interzica sa se puna in vitrinele magazinelor reclame sau ce firma e inauntru, ca sa nu stie clientul ce magazine , am spus destul cum hotaraste primaria slariul, cand vrei sa iti falimentezi cetatii e clar ce face primaria. Mai vrei exemple inteligentule, dar de universitate de ce nu se atinge, noi facem numai scoli profesionale , deci pt salarii mici, mai vrei exemple anti-snob???

        Reply
  16. sandu2100 says:
    December 19, 2023 at 1:13 pm

    Propaganda isi da cu “parerea”, toti prostii comenteaza in loc sa aplaude. Sa vedeti ce reclama va fi asta pentru Oradea, cum vin televiziunile in pelerinaj sa vada dezvoltarea. Bolojan e zeul dezvoltarii, legea ar trebui sa interzica comentariile impotriva dezvoltarii, si anti oradenii

    Reply
    • y says:
      December 21, 2023 at 8:38 am

      ModeratorJignirile si insulte aduse Oradenilor de acest bolnav mintal de ce sint tolerate.

      Reply
  17. Sofer Oradea says:
    December 19, 2023 at 3:12 pm

    Au stricat un tronson pe care se circula bine de cand s-a facut pasajul magheru,acum va aglomera si va bloca tot ce e in jurul pasajelor pentru ca nu mai poti intra sau iesi unde se putea inainte ci va trebui sa inconjori.Mai mult au si redus benzile de la 2 sau 3 benzi pe sens a ramas doar una.Sunt dezamagit pentru ca nu va raspunde nimeni de tampenia care au facut-o .

    Reply
    • Multi vorbesc aiurea. says:
      December 19, 2023 at 3:58 pm

      Șofer vb. prostii, ce ar fi sa te întorci la tine la țară de unde ai venit că acolo nu se schimbă nimic, rămâne totul cum a fost, toți tembelii știu să critice aiurea.

      Reply
    • marius says:
      December 19, 2023 at 4:55 pm

      Si pe Magheru-Republicii-Gara se va circula numai pe o banda ca tramvaiele vor fi cu bordura, si pe Decebal va fi doar o banda, tramvaiele au prioritate, circula la jumate de ora, dar mii de masini vor face coloane. Asa e cand taranii fara scoala conduc primaria, si seful comisiei circulatie nu e posesor de permis de conducere

      Reply
      • Cristina Ghilea says:
        December 19, 2023 at 5:21 pm

        Dar sutele de copii care merga singuri la scoala, cu tramvaiul si la ora 8 asteapta in tramvai dupa fiecare masina in care sunt maxim 2 persoane, aia nu au drepturi? Ce credeti? Da, frecventa tramvaielor e o problema acum, dar una care se poate rezolva simplu.

        Reply
  18. Ione says:
    December 19, 2023 at 3:41 pm

    Aceasta lucrare este la 75-80% gata si nu la 90% cum spune primarul. Municipalitatea o sa suporte din buzunarul propriu (a-l nostru) in jur de 15-20.000.000 euro, care nu vor putea fi decontate pe fonduri europene, dar nu o sa fie nimeni responsabil.

    Reply
  19. A lipsit organizarea muncii. says:
    December 19, 2023 at 3:52 pm

    Dacă era bolohan primar era demult gata, nefiind cine să-i urmărească au lăsat-o mai moalecwzi primul pasaj de pe cantemir la care nu s-a lucrat un an aproape nimic .

    Reply
  20. y says:
    December 19, 2023 at 5:55 pm

    Conducatotii auto care vor folosi pasajele din Centrul Civic pe timp ploios vor avea obligatia ca pe linga permisul auto sa aiba si permis de navigator cat.D.

    Reply
  21. hm says:
    December 20, 2023 at 8:03 am

    Din ciclul “doar in oaradea se face ceva, ce noroc avem cu ilie si gasca”:
    Centrul vechi Satu Mare:
    https://www.youtube.com/watch?v=t3XH9kZ0bEI
    Vad din start o mica diferenta fata de piata craparii a lui ilie: nu au taiat copacii! Din contra i-au pastrat in proiect si spatiul verde arata infinit mai bine ca platoul golas, plin de piatra orbitoare, cu milioane de crapaturi.
    Au si poduri noi, centura noua etc.
    Voi stiti cine e primar acolo? Nici eu, ca nu i se face o promovare furibunda ca iliotului.

    Reply
    • Marius says:
      December 20, 2023 at 11:41 am

      mai sunt foarte multe orase amenajate bine, si in cartiere, nu doar centru , dar propaganda e in floare, si ptinde la incultii de oradeni, tarani mai exact

      Reply
  22. victor says:
    December 20, 2023 at 11:53 am

    eu cred , ca nu ar fi rau s-a se publice o schema de circulatie i tot acest nod ca s-a putem sa ne orientam cum vor circula pe ce4 traseu sa ne incadram

    Reply
  23. Mangusta says:
    December 20, 2023 at 2:35 pm

    Ați putea publica un desen sau plansa care să explice cum se va circula, nu o vorbarie din care fiecare intelege ce vrea!

    Reply
  24. powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    Daniel Oprița: „La noi în țară sunt mai multe echipe fără drept de promovare decât cu drept”
    Antrenorul Daniel Oprița a fost dezamăgit de egalarea survenită în prelungiri și de programarea meciului, după ce joi, 7 mai, steliștii jucaseră cu Sepsi în Ghencea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Sounds of Oradea Festival revine cu trei spectacole ce aduc universul operetei vieneze, muzica de film și recitalul clasic de pian
    La ediţia din acest an spectacolele vor avea loc în curtea interioară a Cetății Oradea şi în Sala Mare a Teatrului Regina Maria.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Lucrările pe tronsonul de autostradă Chiribiș- Biharia au ajuns la 42%. Pe șantier sunt peste 150 de utilaje și 430 de muncitori
    Potrivit informațiilor transmise de constructor, firma Selin, pe lotul 3C2 Chiribiș–Biharia al Autostrăzii Transilvania, lucrările au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 42%.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    În ritm alert! Care sunt stadiile lucrărilor la două dintre cele mai importante pasaje de pe Centura Oradea
    Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă organizată pe șantier, stadiul lucrărilor la pasajul de la intersecția centurii Oradea cu centura Oșorhei și la pasajul peste calea ferată Oradea – Băile Felix, investiții realizate prin PNRR. La conferința de presă au participat și reprezentanții companiei PORR Construct, care execută cele două pasaje.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bărbat din Satu Mare, reținut de polițiști după ce a omorât intenționat un câine pe o stradă din Marghita
    Potrivit anchetatorilor, câinele se afla pe partea carosabilă a unui drum pietruit în momentul în care a fost omorât de bărbatul de 49 de ani.

    FC Bihor

    Lincar: „Să lăsăm orgoliile deoparte și să încercăm să ducem acest județ, această echipă, la cel mai înalt nivel”
    Antrenorul Erik Lincar a vorbit la conferința de presă de după remiza cu Steaua despre unitate, despre ideea de performanță și comuniunea echipă – suporteri.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X