Alexandru Chira a anunțat, joi, 15 octombrie, că renunță la conducerea Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune – Visit Oradea și a Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor – Oradea Heritage. Decizia a fost comunicată primarului Florin Birta și forurilor de conducere ale celor două organizații.
„După mulți ani dedicați proiectelor pentru comunitatea orădeană, consider că este momentul să fac următorul pas în parcursul meu profesional”, a transmis Alexandru Chira în comunicatul de presă comun al celor două organizații.
Acesta a precizat că va respecta perioadele de preaviz prevăzute în contractele de mandat și că se va ocupa de predarea responsabilităților. Ulterior, se va concentra pe proiecte independente și activități de consultanță în domeniul public și privat.
La propunerea primarului, Chira va continua să colaboreze cu Visit Oradea și Oradea Heritage în calitate de consultant strategic, în baza unui contract de prestări servicii. Activitatea sa va viza în special agenda culturală, expozițiile, programele educaționale și promovarea destinației.
Cine preia conducerea operațională
După încetarea mandatelor lui Alexandru Chira, responsabilitățile operaționale și de reprezentare vor fi preluate de Alina Butian, director adjunct al Visit Oradea, respectiv Camelia Matei, director adjunct al Oradea Heritage.
Chira a precizat că ambele au experiența necesară pentru a continua proiectele aflate în derulare și activitatea echipelor celor două organizații.
Plecarea sa presupune și renunțarea la alte roluri neremunerate: cel de președinte al Asociației pentru educație în ospitalitate OHMA Oradea, funcție ocupată din 2021, cel de președinte al comisiei de evaluare și selecționare a proiectelor pentru finanțări nerambursabile de interes local din cadrul Primăriei Oradea, ocupat din iunie 2022, precum și cel de reprezentant al Visit Oradea în cadrul Asociației Club Sportiv Fotbalistic Oradea, rol deținut din 2023.
De asemenea, Alexandru Chira renunță la coordonarea proiectului Oradea – Capitala Tineretului 2027, titlu câștigat în octombrie 2025.
Alexandru Chira, de la management turistic la conducerea Oradea Heritage
Alexandru Chira s-a alăturat echipei Visit Oradea în octombrie 2019, în funcția de manager de dezvoltare. În decembrie 2020 a devenit director executiv, iar din octombrie 2022 a ocupat funcția de director general al asociației.
Începând cu 1 aprilie 2024, a preluat și conducerea executivă a Oradea Heritage, instituție implicată în administrarea și valorificarea unor obiective de patrimoniu ale orașului, precum Casa Darvas-La Roche, Turnul Primăriei, Sinagoga Neologă Sion și Templul Francmasoneriei. Numirea sa a urmărit coordonarea mai strânsă a promovării turistice și a obiectivelor de patrimoniu. Sursa: Primăria Oradea
Înainte de a lucra la Visit Oradea, Chira a activat în industria hotelieră, ca sales manager la Ramada Oradea și anterior în cadrul DoubleTree by Hilton, potrivit profilului său profesional public.
Peste un milion de participanți la evenimentele promovate prin Visit Oradea
În bilanțul prezentat odată cu anunțul plecării, Alexandru Chira arată că, în perioada în care a coordonat Visit Oradea, în agenda culturală a orașului au fost organizate și coorganizate peste 160 de evenimente, care au atras, cumulat, peste un milion de participanți.
La acestea s-au adăugat alte 325 de evenimente organizate, coordonate sau susținute în Cetatea Oradea, după mutarea birourilor asociației în acest spațiu, în vara anului 2021.
Printre proiectele și evenimentele amintite se numără festivalul de muzică clasică Sounds of Oradea și Oradea Festifall, care și-a diversificat programul prin scene dedicate muzicii urbane, jazzului și folclorului. În Oradea au fost aduși artiști internaționali precum José Carreras, Richard Clayderman, Angela Gheorghiu, Andrea Bocelli, Sandra și Hooverphonic, dar și invitați precum Nadia Comăneci și Asaf Avidan.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică invocate în comunicat, în intervalul 2020 – august 2026, Oradea a înregistrat peste 1,23 milioane de turiști români și străini. În septembrie 2025 a fost inaugurat și primul punct de informare turistică Visit Oradea.
În aceeași perioadă, asociația a atras sponsorizări de 2.639.000 de lei și a obținut venituri de 12.477.000 de lei din organizarea evenimentelor și vânzarea biletelor. Potrivit lui Chira, veniturile proprii au fost folosite pentru organizarea evenimentelor și pentru alte proiecte destinate comunității.
Peste 190.000 de vizitatori la obiectivele Oradea Heritage
În cei doi ani și jumătate petrecuți la conducerea Oradea Heritage, activitatea fundației s-a concentrat pe proiecte culturale și educaționale, expoziții și facilitarea accesului tinerilor la cultură.
Conform bilanțului prezentat de Alexandru Chira, peste 8.000 de elevi din județul Bihor au beneficiat de vizite gratuite la obiectivele administrate de fundație, iar peste 190.000 de vizitatori au cumpărat bilete pentru cele șase obiective turistice gestionate de Oradea Heritage.
De asemenea, peste 30.000 de persoane au participat la cele trei ediții ale evenimentului Noaptea Muzeelor menționate în comunicat. Ziua Mondială Art Nouveau a fost extinsă în mai multe spații din oraș, cu tururi ghidate, instalații multimedia, concerte, conferințe, ateliere și proiecții de film.
Fundația a dezvoltat colaborări cu instituții culturale din țară și din străinătate și s-a implicat în proiectele Rețelei Orașelor Art Nouveau. Printre partenerii menționați se numără Institutul Cultural Polonez, Forumul Cultural Austriac, Institutul Cultural Italian, Ambasada Spaniei și Institutul Cultural Francez.
Un alt proiect important a fost deschiderea, în 2025, a centrului de artă contemporană NOCA, inițiativă dedicată dezvoltării scenei artistice contemporane. În momentul anunțului plecării sale, centrul găzduiește o expoziție dedicată tinerilor artiști din Oradea, Cluj și Timișoara.
Mulțumiri adresate echipelor și conducerii orașului
În mesajul său, Alexandru Chira le-a mulțumit angajaților și foștilor colegi pentru implicarea în proiectele celor două organizații, dar și Alinei Butian și Cameliei Matei, care urmează să preia responsabilitățile operaționale.
Acesta a evidențiat, totodată, contribuția lui Mihai Jurca la dezvoltarea Visit Oradea și i-a mulțumit primarului Florin Birta pentru încrederea și sprijinul acordat proiectelor derulate în ultimii ani.
Chira a transmis că proiectele dezvoltate în această perioadă au o bază solidă și că cele două echipe pot continua activitatea și în anii următori sub coordonarea noilor responsabile.

Citiți principiile noastre de moderare aici!