Există însă proiecte sociale importante derulate în comunități mai mici prin care se încearcă reducerea acestui decalaj. În Bihor, spre exemplu, un proiect european în valoare de peste 9,6 milioane de lei urmărește sprijinirea a 266 de copii din familii sărace.
Potrivit datelor Eurostat, 32,4% dintre copiii din România erau expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială anul trecut, cel mai redus procent din ultimul deceniu. În 2022, indicatorul ajunsese la 41,5%, iar în 2024 coborâse la 33,8%.
La nivelul Uniunii Europene, situația rămâne îngrijorătoare: 19,2 milioane de copii trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, aproape la fel de mulți ca în 2019, când erau 19,1 milioane. UE și-a propus să scoată cinci milioane de copii din această situație până în 2030, însă progresele înregistrate sunt insuficiente, potrivit unui raport prezentat miercuri, 14 octombrie, la Parlamentul European.
Sărăcia are și o componentă educațională importantă care îi face pe copii prizonierii unui cerc vicios. Datele PISA 2025 arată că 70,6% dintre elevii români din medii socioeconomice dezavantajate au rezultate slabe la citire, comparativ cu 20,6% dintre cei proveniți din familii favorizate. Diferențele se reflectă și în performanțele la matematică. Asta înseamnă că ușa pe care educația o deschide spre bunăstare pentru copiii din familii favorizate este parțial închisă pentru cei din comunități vulnerabile.
Un exemplu local de intervenție pentru sprijinirea copiilor vulnerabili este proiectul „Sprijin pentru copii din Cherechiu: Împreună pentru familii unite”, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, din Fondul Social European Plus.
Cu un buget de peste 9,63 milioane de lei și o perioadă de implementare cuprinsă între martie 2025 și mai 2028, proiectul urmărește prevenirea separării de familie a 266 de copii din comuna bihoreană. Sunt prevăzute servicii de sprijin educațional, social și juridic, consiliere psihologică, activități recreative și sprijin pentru îngrijirea sănătății.
Copii săraci, țări fără nicio obligație
Organizația Salvați Copiii avertizează că modificările propuse pentru viitorul buget al Uniunii Europene ar putea slăbi tocmai finanțarea unor programe de acest fel. Propunerile pentru bugetul european din perioada 2028–2034 nu mai păstrează obligația actuală a celor 11 state membre cu rate ridicate ale sărăciei infantile de a aloca cel puțin 5% din resursele Fondului Social European Plus combaterii acestei probleme. Până acum, aproximativ 9,6 miliarde de euro au fost alocate la nivel european măsurilor destinate reducerii sărăciei copiilor.
„Intervențiile axate pe prevenție, deși sunt mai eficiente și mai puțin costisitoare, tind să fie neglijate”, avertizează Gabriela Alexandrescu, președinta executivă a Salvați Copiii România.
Organizația solicită menținerea pragului obligatoriu de 5% pentru toate statele membre și creșterea acestuia la 10% în țările în care sărăcia infantilă depășește media europeană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!