Băimărean la origine dar stabilit în Oradea de câţiva ani, artistul e o apariţie cumva ciudată. Modul direct de-a transmite idei, pe scenă şi-n afara ei, sinceritatea la limita naivităţii, absenţa cinismului şi conştiinţa că muzica sa este energie pozitivă, toate acestea par din alte timpuri, dacă nu din altă lume. „Vreau să adun cât mai mulţi oameni, iubitori ai genului cântat cu suflet. E vorba de muzică cu energie pozitivă, care să comunice direct”, este unul dintre scopurile personale.
Artistul îşi construieşte fiecare urcare pe scenă ca pe o discuţie amicală cu publicul. „Ce fac eu nu e doar muzică, ci e story telling. După fiecare piesă povestesc cu oamenii, care, cred eu că nu vor să audă numai piesă după piesă, fără pauză. În momentul în care le spui story-ul piesei – cum ai scris piesa, ce te-a inspirat, atunci ei ascultă altfel. Încep să caute înţelesul, şi-l găsesc”, spune Noris descriind modul în care-şi prinde ascultătorii în jocul unui puzzle cognitiv-emoţional.
Primul contact cu chitara că l-a avut în clasa a VI-a, iar de atunci lucrează cu pasiune pentru a-şi rafina muzica. „Când m-am apucat să cânt la chitară nu m-am gândit că vreau să fiu celebru. Nu mi-a trecut prin cap că „Uau, vreau să fiu rock star!”, dacă te gândeşti aşa nu are niciun rost. A venit din interior. Am vrut să fac muzică şi asta am făcut. La un moment dat, în trei, patru ani, ajungi să zici că asta nu mai e doar un hobby. Atunci nu mă gândeam că lumea, main stream-ul, va ajunge să nu mai fie atât de interesată de muzica live. Nu te gândeşti la asta. Faci muzică şi atât”, îşi explică Noris primii paşi spre carieră.
A activat în câteva trupe în Baia Mare, s-a mutat la Oradea unde a devenit membru în Blackbeers, trupă de muzică irlandeză. În 2006 a format Noris Band dar de trei ani încoace cântă solo. „În afară de „Acadeaua”, unde fac parte din trupa casei, de trei ani fac muzică singur. Desigur, mă gândesc uneori la a cânta cu trupă, dar am renunţat din două motive: am văzut că pot şi singur şi că omenii sunt însetaţi de muzică live şi acustic. Ceea ce fac eu nu e doar folk cu câteva acorduri, e mai lucrat, mai altfel. În primul rând lucrez foarte mult la chitară, să sune cât mai firesc, iar partea de voce să fie cât mai bună”, spune el.
Fingerstyle
Una dintre trăsăturile care-l individualizează muzical pe chitarist este genul pe care-l studiază. „Fingerstyle. Asta înseamnă, pe înţelesul tuturor, ca şi cum ai auzi două chitări deodată. E greu de imaginat. Cânţi linia melodică şi armonia, linia de bas. E foarte dificil. E ca şi cum ai avea nevoie de două creiere. Din ce am studiat până acum, asta e cel mai greu. Studiul fingerstyle-ului e dificil, sunt foarte multe tehnici. Ideea e să foloseşti chitara cât poţi de mult”, spune artistul care refuză să-şi încadreze muzica într-un gen. „Azi suntem într-o lume a fusion-ului. Eu sunt foarte mare fan blues, country, rock, fingerstyle. Azi ascult un Queen, mâine ascult un Eric Clapton. Poate mâine ascult Metallica sau Cranberries. Nu refuz muzica de niciun fel”, zice Noris. Genurile se îmbină în producţiile sale iar vocea energică şi plăcută ajută decisiv la cucerirea publicului.
Energie pozitivă
Sănătatea muzicală pe care o respiră piesele sale vine şi din sursele de inspiraţie. „Tema poate fi orice. Poate fi cheia unei biserici de 600 de ani din Mediaş. Sau poate fi un prieten care, în timp ce visează cade din pat. Şi bineînţeles, dragostea, însă nu o dragoste pierdută, ci dragostea împlinită. Nu vreau ca oamenii să plece acasă trişti. Eu cred în energia muzicii şi în mesajul ei pozitiv. Muzica e energie”, crede Noris.
Întâlnire între prieteni
Despre publicul său spune că e greu de delimitat la o categorie: „La concerte văd oameni de toate vârstele, de la tineri liceeni, până la tineri de 40, 50 de ani. Nu avem un public neapărat format, folosesc pluralul pentru că e vorba de mine şi de chitările mele. Mereu văd alţi oameni, e ca o întâlnire între prieteni, toată lumea e binevenită. Eu nu cânt pentru muzicieni, cânt pentru oamenii care ascultă. Vreau ca ei să simtă ceva. E simplu: dacă publicului îi place ce faci, asta e tot ce contează”.
Merge la suflet
Acustic şi live. Aceasta este o descriere în linii mult prea vagi a ofertei sale muzicale. Artistul, însă, nu respinge din start niciun gen. „Despleteşte” ţesăturile muzicale pentru a găsi mereu ceva valabil. „Nu am nimic cu muzica care se cântă acum. Trebuie să se întâmple! Şi Rihanna trebuie să existe. Dar trebuie să fie loc şi pentru altceva. Nu e uşor să cânţi acustic, nu toată lumea vrea un ZDRANG de chitară de să-i sară inima din loc, oamenii mai vor şi puţină relaxare, să se ducă la o cafenea şi acolo să se cânte acustic. Oamenii simt nevoie să-şi limpezească gândurile şi sufletul. Acusticul merge la suflet!”
Acadeaua
Noris e o prezenţă stabilă în „Acadeaua” de pe TVR 2, emisiunea lui A.G. Weinberger în care face parte din trupa casei.
Deşi nu crede că muzica este o competiţie, a participat în 2011 la unul dintre cele mai prestigioase concursuri de folk din ţară – „Chira Chiralina” din Brăila. A concurat cu piesele „Anul viitor” şi „Oraşul meu” câştigând premiul de virtuozitate instrumentală şi mult râvnitul mare premiu. „Am concurat şi cu artişti solo dar şi cu trupe. E greu să intri pe scenă doar cu chitara şi să faci faţă unor trupe, cu patru, cinci instrumente”, spune Noris. Recunoaşte că partea „de după”, promovarea în media – TV, radio sau spre alte festivaluri a lipsit, spre dezamăgirea sa.
Un produs?
Noris şi-a înregistrat anul trecut un album cu compoziţii proprii, însă fără a-l lansa pe piaţa muzicală din ţară. Pregăteşte noi înregistrări, dintre care unele vor ajunge pe internet. „Cele mai importante pentru mine rămân concertele. În trei ani de zile am făcut singur peste 60 de concerte. Şi pe viitor asta vreau, să ajung la cât mai mulţi oameni”, promite chitaristul.
Ca promovare, spune că nu s-ar vinde cu orice preţ: „Dacă m-ar întreba cineva: „Ai vrea să fii un produs?”, produs e un cuvânt urât, dar asta se întâmplă în show business. Mi-aş dori să am pe cineva care să se ocupe de partea organizatorică, eu să fac doar ce ştiu eu mai bine, să urc pe scenă şi să cânt. Ideal ar fi un manager pasionat de muzica mea, un prieten care să mă ajute, care să fie în primul rând fanul muzicii mele, s-o înţeleagă.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!