bihon.ro Web analytics

Noul spital din Oradea, cel mai bun din țară, dacă nu din Estul Europei

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:

Noul spital din Oradea, cel mai bun din țară, dacă nu din Estul Europei

Reactualizat la:
Spitalul nou, estimat la 128 milioane euro. Senatorul Carp: va fi cel mai bun spital de infecțioase și pneumologie din România, dacă nu din Estul Europei!
Scris de Cristina Ghilea - Spitalul nou, estimat la 128 milioane euro. Senatorul Carp: va fi cel mai bun spital de infecțioase și pneumologie din România, dacă nu din Estul Europei!

În locul construcțiilor militare de pe amplasamentul din zona Vlădeasa se va construi un spital nou de infecțioase și pneumologie. Consiliul local a votat, joi, proiectul de hotărâre prin care s-au stabilit indicatorii tehnco-economici ai acestuia. Într-o conferință de presă organizată înaintea plenului, primarul Florin Birta, președintele CJ Bihor Ilie Bolojan, senatorul Gheorghe Carp și arhitectul specializat în imobile medicale, Abduraman Redin, au prezentat proiectul spitalului care ar urma să fie finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Spitalul nou este proiectat la capacitatea de 218 paturi pentru spitalizare, capacitate care poate ajunge, la nevoie, la 295 de paturi. În plus, va mai avea 20 de paturi pentru spitalizarea de zi și 11 pentru terapie intensivă. Spitalul va avea, de asemenea, ambulatoriu, compartiment de primire urgențe și un bloc operator cu 2 săli de operație, pentru urgențe.

Parcarea spitalului nou va avea 175 de locuri de parcare pentru autoturisme – 6 pentru persoane cu handicap și 39 pentru biciclete, dintre care 104 în parcaj subteran și diferența, la sol. Valoarea totală a spitalului este estimată la 128 mil euro.
Primarul Birta a reamintit că terenul pentru acest proiect, în suprafață de 3,5 ha, a fost pus la dispoziția municipalității de Consiliul Județean Bihor și că gestul e o nouă dovadă că „parteneriatul dintre Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor funcționează”.

Acesta a menționat că, în prezent, infecțioasele și pneumologia funcționează în trei locații distincte, în clădiri învechite: pe strada Izvorului, pe Republicii și pe Aleea Ștrandului, dispensarul TBC. Un studiu de prefezabilitate pentru noul spital a fost realizat de Carp, pe vremea când era manager al Spitalului Județean, cu implicarea arhitectului specialist, consultant al Băncii Mondiale pe investiții medicale și implicat din în proiectele spitalelor regionale de la Cluj, Iași și Craiova.
Senatorul Carp a observat că, pe lângă efectele nefaste ale pandemiei, un lucru bun este că a pus pe tapet situația spitalelor de infecțioase.

„În vara anului trecut, spre toamnă, m-a întrebat dl. președinte Bolojan ce părere am despre un nou spital de infecțioase”, relatează senatorul.

O primă locație luată în calcul a fost curtea Maternității, dar „spațiul necesar pentru un spital de secol XXI se măsoară în hectare, nu în sute de mp. Având colaborarea cu Ministerul Sănătății și Banca Mondială pentru proiectele pe maternități, am încercat să luăm legătura cu dl. arhitect care, auzind de acest proiect mai mult decât generos, și-a dat tot concursul. S-a făcut o echipă de lucru epidemiologi, doctori și arhitecți”, mai spune Carp.

Senatorul consideră că „în viitor se așteaptă și alte pandemii, așa că trebuia un spital care să corespundă secolului XXI. Acesta ar putea fi cel mai bun spital de infecțioase din România, dacă nu din Centrul Europei”. Primul motiv ar fi suprafața, necesarul ar fi cam de trei ori mărimea unui spital județean. Câteva măsuri de siguranță necesare: „Toate saloanele din acest spital vor avea presiune negativă”; „sunt 2 circuite paralele care ne feresc de problemele de contaminare(…) oricând, clădirea se va putea adapta la cerințele unei pandemii. Vor fi lifturi separate pentru toate scopurile necesare activității”; spitalul nou va avea 2 săli de operație pentru urgențe, astfel încât pacienții să nu mai trebuiască duși la alte spitale, 11 paturi de terapie intensivă dar „la etajul respectiv sunt 60 de paturi care toate îndeplinesc condițiile pentru o pandemie Ebola”. În Bihor sunt, acum 64 de paturi ATI, spitalul nou va putea acoperi singur nevoia aceasta, fără să mai afecteze celelalte spitale.

Arhitectul specialist a declarat că au fost trei principii de la care s-a pornit în realizarea studiilor: flexibilitate, securitate și eficiență.
„Am încercat să introducem noi concepte pe partea de securitate la incendii, și din punctul de vedere al dimensionării facilităților”, a spus el, amintind incidentele recente de la Piatra Neamț, București etc
A fost urmărită „securitate biologică a personalului și a pacienților și a a vizitatorilor”, prin separarea strictă a circuitelor, fără niciun fel de interferență necontrolată.
Flexibilitatea a fost urmărită în „interconectivitatea secțiilor” – pentru că numărul de pacienți și diagnosticele ar trebui să influențeze structurarea secțiilor.

Eficiența, spune arhitectul, s-a urmărit în primul rând în privința consumului energetic – „reducerea amprentei de carbon și dimensionarea corectă a spațiilor”. Clădirea se va încălzi din sursă mixtă, sistemul local de termoficare și energie geotermală.
Președintele Bolojan a precizat că pasul următor votului din Consiliul local e depunerea proiectului pentru finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență, în paralel cu judecarea dosarului, municipalitatea orădeană va demara licitația pentru proiectare și execuție. A ținut să mulțumească Ioanei Mihăilă, actual ministru al Sănătății. În urmă cu o lună, când aceasta gestiona investițiile medicale din PNRR din postura de secretar de stat, părțile „au căzut de acord că e un proiect care se pretează finanțării. Sunt convins că MS va susține acest proiect în vederea terminării, în anii viitori”.

Primarul Birta a mai precizat că „ în primăvara anului viitor ar urma să începem lucrările” și, având în vedere că va fi „un proiect PNRR va fi terminat până cel târziu în 2025”.

 

58 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Carpu says:

    Zona adica strada Vladeasa, nu departe de Zoo. Carpu stie ce face.

  2. eu says:

    o sa vedem cat de bun o sa fie, la momentul respectiv; cum poti sa faci previziuni de genul asta?

  3. Mojo says:

    Minciuni , abureli, fantezii de grandomanie , politicieni de 3 lei.

  4. oradean says:

    … din tot univers… oricum Oradea e cel mai cel din TOATE punct de vedere cel mai bun… la publicitari cumparate… nici n-au pus la licitatie proiectarea, dar deja STIM cat de buna o sa fie… prea multe proiecte au aratat pana acuma primaria si CJ, dar pana acuma majoritatea sunt numai pe hartie… nu prea exista lucrare in Oradea care nu are nicio problema, au facut cu cap, la timp, dar deja stim ca asta o sa fie cel mai bun din tot estul Europei… vai de noi…

  5. ALexandru says:

    Va fi spital bun daca vor fi medicii buni…

  6. Anonim says:

    Da, și o să avem cea mai bună stație spațială din Europa, dar la cât te flămânzi sunt cei din guvern îi vor fura antenele.

  7. daacumtrolez says:

    păi, cum să știți că e așa de bun, dacă nu e construit?

  8. Tautu says:

    128 mil Euro e pretul unui spital municipal decent. De 3 ori spital judetean incepe peste 400 mil Euro

    • Kpax says:

      Fa o comparatie cu cat costa spitalul realizat de privati (Spitalul Marie Curie) si o sa vezica MARELE spital costa de vreo 3 ori mai mult decat il faceau privatii, care nu fura… si nu dau paraindarat.
      Ca de MARELE arhitect ce sa spunem… ce spital a mai proiectat?
      Platiti impozite mari!!

  9. adi says:

    Nu betonul face spitalul bun, ci conteaza si doctorii ca sa fie cu adevarat bun

    • Ank says:

      Si aparatura medicala,sa nu uitam…Conteaza enorm daca o operatie e laparoscopica (2D) sau cu robot Da Vinci (3D). Clar iti dau dreptate,medicii conteaza enorm…aparatura pe al doilea loc.

    • Gheorghe says:

      …si pacientii conteaza , musai sa fie ca Adi sa poata refuza oxigenul , branula, si tratamentele recomandate de medici chiar daca sunt buni !

      • Adi says:

        Bai gheorghe taran prost. In Oradea medicii stiu sa ia spaga dar sa te trateze nu. Nu ma vonfunda cu ma-ta

      • maria says:

        Nu sunt medici buni in Oradea, cu mici exceptii, doar sa ia plicul , Gheorghe nu vorbi prostii, am avut de a face cu spitalele din Oradea si doar experiente traumatizante am avut, si tot la Cluj am ajuns cu membrii familiei unde am fost tratat si mi s-a refuzat categoric plicul, spunad doctorii ” Ce credeti ca aici e Oradea”, deci am spus totul despre sistemul medical din orasul nostru cel mai dezvoltat de pe planeta.

  10. Welcome, Wuhan says:

    De ce nu îl faceţi la Wuhan?

  11. hahaha says:

    lol cel mai (ne)bun spital din univers, de fapt din toate multiversurile posibile!
    devin astia penibili tot repetant tampenia asta cu “cel mai cel” de parca r fi niste copii de 5 ani, “a mea e cea mai mare”

  12. Meowty says:

    Cu tot respectul, arată ca un corhaz!

  13. cel mai mai says:

    Era cel mai bun cel mai lalala daca il faceai mai chelule acum 5-6 ani.
    Dar tu acum 5-6 ani demolai un spital de infectioase ca sa faci parcare.
    Acum, dupa pandemie, cand va fi gata asta e tardiv.

  14. Putem muta piaţa 100 says:

    E loc lângă aeroport. Din presiune avion direct în presiune spital. Sau chiar pe piaţa 100, salvările pe centurã nu toată ziua și toată noaptea în sirene disperate, cum era și la stația de salvãri, în oraş.

  15. A fox outside King Power Stadium says:

    Mda… interesant… cel mai grozav spital din Estul Europei…
    Am văzut la viața mea ţări super bogate ,cu infrastructură aproape perfectă , cu miliarde de euro sau de lire sterline, anual, investite în dezvoltare şi cercetare şi care au totuşi sisteme medicale publice complet neperformante.
    Este şi cazul Angliei.
    Cauza nu e nicidecum lipsa banilor ci lipsa personalului medical calificat, adică au un număr mult mai mic de specialişti în domeniul sanatatii decat ar fi cu adevarat necesar (datorită exploziei demografice din această țară, ca urmare atât a migratiei masive cât şi a natalitătii crescute).
    Dar…încă nu am văzut o țară falită dpdv economic, ca România, care nu produce nici măcar cât consumă, care supraviețuieşte doar graţie împrumuturilor externe masive (îndatorând câteva generații de acum încolo, care vor munci doar pentru a plăti datoriile , nu pentru dezvoltarea şi modernizarea țării), să aibe un sistem medical public performant.
    Chiar ar fi o premieră mondială asta !
    Sincer, m-aş bucura să avem un sistem public de sănătate performant , dar mă tem că până nu vom ajunge competitivi dpdv economic în Europa, acest lucru va fi imposibil de realizat.

  16. Istvanco says:

    Dupa atatea vakcinarii acest kórház este un must have! Mult success la salvat vieti. Nu uitati in proiect o sala de dans pentru asistente sa danseze Jerusalema.

  17. Porumbox says:

    Când pacientul tbc flegmeazã după ţigarã portarul cu p de la picaj ia mucul clanţã presiunea nulă cu p de la pericol.

  18. wowomg says:

    Cu atata beton, o sa avem si cele mai grave boli infectioase si nu numai, “din țară, dacă nu din Estul Europei”

  19. Alin says:

    Cand il aud pe marele CARP ca acum si-a dat seama ca e nevoie de spitale noi si nu de petice pentru cele vechi fac cu capul. Dar domnule CARP pana acum unde ai trait? E bine venita orice investitie dar de profesionalizarea actului medical nimic? De sefii de sectie care detin sectia pe persoana fizica, nimic? De cei de la ortopedie care-si duc pacientii de la clinica de peste drum la raze in Judetean peste rand, nimic? Despre rezidentii care in alte orase sunt platiti, dar in Oradea nu, nimic?

  20. Sãnãtatea în concert scântei says:

    Beethoven scrie Simfonia Destinului după o furtunã. Betozvon Şantiverdeaţa bipfonia retinusului în doi fiori, după salvãri

  21. Anonimul says:

    In stadiu de proiect arata extrem de bine. Sper din toata inima ca cei care vor fauri acest spital care cred ca va fi un spital de referinta a zonei nord-vest a Romaniei si nu numai sa fie in folosul marii majoritati a cetatenilor romani si deopotriva europeni, sa fie un spital de STAT, asa cum sunt in toate tarile U.E.

    • kpax says:

      da, da… moderm si foarte scump.
      Uite fa o comparatie cu spitalul Marie Curie..

      “Nevoile echipei medicale și mobilizarea incredibilă a donatorilor ne-au permis să extindem proiectul. Astfel, ceea ce a fost gândit inițial ca o clinică, a devenit un Spital în toată puterea cuvântului – Primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România. Spitalul înseamnă o construcție de aprox. 12.000mp, care se întinde pe 9 niveluri și are o capacitate de aprox. 187 paturi.

      Clădirea va găzdui: primul Departament de Radioterapie pentru copii din România (două buncăre), prima Secție de Terapie Intensivă cu saloane de un singur pat și acces pe baza sistemului ”mâine curate”, Bloc Operator modern cu 5 săli de operație, Secție de Oncologie, Secție de Hemato-Oncologie, inclusiv 5 camere curate pentru transplant, Secție de Neurochirurgie și Secție de Chirurgie.
      Odată cu extinderea proiectului, investiția necesară estimată s-a modificat si ea, de la 8 la 16 milioane de euro pentru structura clădirii. Astăzi, estimăm investiția pentru construcția primei clădiri și dotarea parțială cu echipamente la aprox. 30 milioane de euro.
      Ce aduce investitia:
      Radioterapie: două buncăre la subsol, plus spațiile de pregătire pacienți
      Spațiu pentru un nou RMN și un nou CT, cu spații dedicate anestezierii pacientului copil
      Oncologie : ambulator și internare continuă (parter și etaj 1)
      Hemato- oncologie: saloane și 5 camere sterile (etaj 3)
      Chirurgie, neurochirurgie
      Terapie intensivă cu saloane de o singură persoană
      Bloc operator cu 5 săli de operație
      Spații dedicate pentru relaxare (cinema, bibliotecă etc.)
      Abordare multidisciplinară
      Saloane cu băi proprii’

      Acum compara dotari si costuri al MARELUI Spital. Asa-i ca-i foarte ieftin.
      Am putea face vreo trei. 2 sa le tinem de rezerva pentru urmatoarea pandemie.

      • Anonimul says:

        Sincer n-am inteles ce legatura are cu postarea mea, oricum multumesc pentru informatiile pretioase postate.Am auzit si eu de extinderea spitalului de copii, insa nu cunoasteam multe din aceste date tehnice.

  22. Tura de literã ajutã says:

    Caii aveau în gurã nãri de brazi verzi. Furtuni neașteptate rup și brazii. Cel mai bun loc pentru spital este halda de steril de la Alumina. Amprenta construcției noi, anexele oxigen, hidrogen, apã, parcarea, helicodromul, pot astupa pata rosie…. Şi astfel, pasãrea cu clonţ de rubin a lui Nicolae Cãprioarã va dispărea în alb de spital.

  23. Anonimul says:

    Ca un apendice la cele afirmate mai inainte dupa o atenta vizualizare a “spitalului” nu am vazut un loc de aterizare a unui aparat de zbor. Cred ca era necesar si un loc de aterizare a unui elicopter chair daca nu este un spital de urgenta, trebuie sa fie pregatit pentru orice interventie.

    • gfdfdgfd says:

      Pacientii vor veni cu tramvaiul, nu trebuie helipod.
      Plus ca sunt milioane de curse aeriene acum pe aeroport, de cand e “pe maini bune”. Aeroportul e la doi pasi, deci vor veni multi turisti-pacienti-infectiosi

      • Anonimul says:

        Gluma e reusita si am gustat ironia. Banuiesc ca n-are heliport pentru simplul motiv ca nu va fi un spital cu specific de urgenta. Consider ca un spital care se respecta ar trebui sa aiba o sectie pentru cazuri de urgenta, deci si un heliport.

  24. drxp says:

    foarte putine comentarii de apreciere pentru proiect. daca avem intentii bune si tintim sus nu e bine? daca avem intentii mediocre si tintim mai jos (cum e stadionul) toata lumea comenteaza si uraste, dar vad ca exact aceleasi reactii si pentru un spital, totusi un proiect laudabil. da, medicii vor face diferenta,pe langa aparatura. dar in primul rand conteaza existenta spitalului si a dotarilor. la fel si cu stadionul, degeaba ai stadion daca n-ai echipa. dar daca n-ai stadion deloc, unde sa vina echipa?

    • Gheorghe says:

      …stadion este si echipa a fost dar daca au fost lasate de izbeliste normal ca au devenit istorie ! La fel se poate intampla si cu un obiectiv nou fie el spital sau stadion !

    • adi says:

      Bai prostule avem stadion, inca mai mare si mai bun decat cel pe care il face stapanul tau, mai termina cu linsul. Avem terminal nou la aeroport si nu vine nimeni, avem cele mai faine pasaje si poduri si tot nu vine nici o firma puternica, tot cu salarii de rahat suntem. Da avem cel mai ce oras dar tot la coada ssuntem si tot mai rau ajungem in orice domeniu. Nu betonul face orasul si oamenii.

      • alupigus says:

        Invata , specializeaza-te intr-un domeniu , si o sa scapi de ,, salarii de rahat” pe banda la Celestica 🙂 . Fiecare doarme cum isi aseaza , ai auzit vorba asta ?

        • adi says:

          Eu am afacerea mea, nu vb in numele meu, vorbesc in numele oradenilor, cat timp se desfiinteaza licee din 33 de licee acum sunt vreo 23-24, cat timp Universitatea e zero, deci primaria face tot posibilul sa te indeparteze de educatie, pune accent doar pe profesionale pt a putea lucra la banda, e normal sa avem salarii mici. Cat timp nu vrei sa investesti in a atrage oamenii sa se specializeze sa uurmeze o facultate performanta care sa te scoata specialist cum e in Cluj, nu somer ca cea din Oradea. Asa sa sugipula alupigus

          • drxp says:

            ba adi, nu-mi mai raspunde fara sa gandesti ca te bag in pizda la tata-tau.

          • Lajos Minszki says:

            Bai Adi, tu poate ai masa ta inchiriata in Piata Rogerius, unde ma-ta cu sora-ta ori nevasta-ta vand praf de copt, orez la kg sau chibrituri, brichete ori servetele.
            Si tu doar te ocupi de aproviziinare, deci ai afacerea ta, asa cum spui.
            Dar Primaria nu poate tine deschise 33 de licee doar ca sa aiba de platit intretinerea, curentul electric, gazul sau energia termica in spatiile in care functioneaza sali de clase cu 5 -10 elevi sau mai rau, unde sunt sali de clasa goale!!
            La asta te-ai gandit?
            Ca nici tu nu ai ONG, nu faci munca in folosul societatii pe gratis si nici munca patriotica gratis. Si tu incerci sa obtii profit si sa rapai in businnes in continuare, nu sa mergi in cap si sa inchizi taraba.
            Asa si Primaria.
            Mai bine eficientizeaza administrativ cheltuielile.
            Caci natalitatea in Oradea si in Bihor este sub jumatate fata de acum 50 de ani si la nivel de 70 % fata de acum 30 de ani.
            Deci…., speranta ca acele 33 de licee sa fie in continuare pline de copii ce vor sa invete este tot mai indepartata, adica este doar la nivel de dorinta, eventual.
            Cat priveste calitatea meseriilor pe care le pregatesc acele licee, scuza-ma.
            Nu poti baga chimia, fizica, matematica, biologia pe gat, cu forta, unor tineri care se gandesc doar cum sa treaca (oricum, nu conteaza cu ce nota) anul scolar, cum sa fenteze examenele, care nu au nici un interes ptr. a incununa 12 ani de studiu cu un rezultat pozitiv la Bacalaureat.
            Asta din punct de vedere al liceelor umaniste, teoretice.
            Daca rezultatul este acesta, atunci Primaria nu poate face din actualii scolari sau elevi decat ceea ce este tendinta in piata.
            Adica daca refuzi sa inveti, sa te pregatesti, daca nu manifesti nici cel mai mic interes ca sa treci examenul maturitatii denumit Bacalaureat (cu procente de promovabilitate in medie de 60 % pe judetul Bihor in ultimii 10 ani !?!?), atunci inseamna ca acesti tineri asa ceva vor sa faca.
            O meserie !
            Caci se poate analiza tendinta pe perioade lungi de timp.
            Si rezultatul obtinut asta indica.
            O indiferenta a noilor generatii de elevi ptr. a se instrui si a se specializa intr-un domeniu inalt.
            Inseamna ca ori nu vor sau nu ii duce capul, intelectul, mintea, ori sunt miserupisti si li se balangane.
            Vor sa traiasca oricum, eventual sa puna mana cumva pe o diploma ca sa aiba “baza” pe care sa ocupe posturi caldutze.
            Asa ca Primaria se adapteaza cererii.
            Oamenii refuza sa invete si vor sa ajunga ulterior calfe sau ucenici in tot felul de locuri de munca medii in fabrici.
            Atunci Primaria constata ca Scolile Profesionale au cerere si cautare.
            Asa ajungem un oras mediocru.
            Daca tanarul elev se pregateste si e toba de carte, alege o cariera si se duce sa isi verifice nivelul incercand sa fie admis PRIN EXAMEN de departajare la o Universitate prestigioasa din Cluj, Timisoara, Bucuresti, etc….
            Nu se duce si se inscrie prin ….. depunere de dosar !?!? la celebra “Sorbonica” , sau Fabrica de Oameni a si mai celebrului fost rector Maghiar.
            Acum intelegi de ce viata dovedeste cat de corect actioneaza Primaria lasand sa functioneze atatea licee exact cat e nevoie in functie de moment si de nivelul cererii ??
            Daca tinerii nu doresc in mod REAL sa invete, nu-i poti obliga.
            Ca dovedesc la Bacalaureat cat i-a interesat de mult cei 12 ani de preumblat pe la scoala.

  25. aurel says:

    Degeaba cladirea arata frumos si e doatata cu aparatura moderna si inauntru lucreeaza felceri. Nu cladirea fizica face valoarea unui spital. De ce cand cineva in Oradea sufera de ceva auzi du-te la Cluj, la Viena, Debrecen . Asa e si cu reclama ca suntem cel mai dezvoltat oras doar ca toti ce au o pregatire merg in Bucuresti, Cluj, Timisoara sa lucreze pt ca au salarii mari, lumea buna pleaca de aici asa e si cu spitalul, va rog incetati cu gargara asta de doi bani.

    • Oradean says:

      Stalp ruginit, oras ruginit.
      Oradea – oras distrus de niste nebuni cu beton si drujbe.
      Asa se intampla cand taranii ajung la carma.
      Smart City – Dumb People.

  26. Mucios says:

    Noul spital, …..cel mai mare din parcare…..ha ha ha . ce dume si deepfakeuri locale.

  27. Iohaniissss says:

    in poze! si da daca ar avea angajați competent!!! diavoli in alb!

  28. Olimpia says:

    Pretul de 128 milioane de euro este exorbitant pentru un spital cu doua sute si ceva de paturi, cine a facut devizul de s-a ajuns la o astfel de suma exorbitanta, cu banii astia se pot construi vreo 10 spitale de aceeasi marime.

    • alupigus says:

      Noa , uite ca am gasit solutia . Propune si tu o oferta de pret la licitatie si am rezolvat , gata , 10 spitale in oras . Aaaaaaa da , de pe banda la Celestica nu se fac bani de investit am uitat .

    • Thomas says:

      Dar pina se finalizeaza de construit se vor gasi 2000 de “meseriasi” ca tine care vor considera salariile platite catre angajatii ce-l vor construi ca fiind injositoare, mici si umilitoare.
      Deci inca pe perioada viitorilor ani trebuie sa se tina cont de imflatia galopanta cu care ne confruntam si se pare de o posibila si iminenta crestere a salariilor cu pina in 50% fata de nivelul de azi.
      Ca la cati specialisti tineri apar azi in constructii, in urmatorii 25 ani vom cauta dupa instalatori, electricieni, fierari betonisti sau dulgheri si vom desfiinta licee cu profil.umsnist ca sa le transformsm in scoli profesionale.
      Ma tem ca nu suntem departe de acel moment.
      Deci si acesta este in motiv ptr.care ar putea fi luat in calcul un.pret asa de ridicat al costului de constructie ptr. acest proiect.

  29. BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Flux de vaccinare cu serul Johnson&Johnson la centrul drive-through din Oradea
    DSP Bihor a anunțat că începând de joi, 13 mai, în cadrul centrului de vaccinare drive through din Oradea va funcționa un flux de vaccinare Johnson & Johnson, pe lângă cele 6 fluxuri de imunizare cu serul Pfizer.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    A fost aprobat SF al Centurii Ocolitoare Aleșd și culoarul de exproprieri a terenurilor de pe traseu
    Centura Aleșdului prinde contur. În ședința extraordinară de miercuri a CJ Bihor au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai Studiului de Fezabilitate (SF). Totodată a fost aprobat și culoarul de expropriere a terenurilor de pe traseul viitoarei centurii.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ANPC a luat pulsul sectorului HoReCa în Bihor
    Claudiu Dolot, noul președinte al ANPC, promite hotelierilor că se va merge mai mult pe consiliere și prevenție, iar amenzile vor fi aplicate doar în cazurile grave.

    BIHON CAO

    Se întrerupe apa în Băile Felix, Băile 1 Mai, Sânmartin, Cordău și Cihei

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Citiri contoare Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    UPDATE! Pe încercate: PMO și CJ Bihor, protocol pentru „înviorarea” vieții culturale a Oradiei
    Valabilitatea protocolului a fost stabilită la un an, cu argumentul că 12 luni ar fi suficiente evaluarea reușitei sau eșecului strategiei. 5

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cauzele accidentului de la Josani, dintre o motoclicletă și un buldoexcavator
    Polițiștii rutieri bihoreni au stabilit circumstanțele în care s-a produs accidentul de pe DJ 108I, în localitatea Josani. 5

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Consultația și ecografia urologică au un preț special în luna mai
    Recapătă-ți bucuria de a trăi fără griji legate de sfera urologică. Începe cu o consultație urologică completă, care până la finalul lunii mai are un preț mai mic, la MedLife Oradea.

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.