BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O viață dedicată copiilor. Maria Donca, dascălul care a transformat profesia într-un hobby

O viață dedicată copiilor. Maria Donca, dascălul care a transformat profesia într-un hobby

De Crina Dobocan
la 8 June 2024 07:00 Reactualizat la: 5 June 2024 09:38
1 Comentarii

O viață dedicată copiilor. Maria Donca, dascălul care a transformat profesia într-un hobby

8 June 2024 07:00 Reactualizat la: 5 June 2024 09:38
Timp de 44 de ani, prof. dr. Maria Donca, de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea, a modelat sute de elevi.
Scris de Crina Dobocan - Timp de 44 de ani, prof. dr. Maria Donca, de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea, a modelat sute de elevi.

Trimite articolul

X

Într-o lume în continuă schimbare, există oameni a căror pasiune și devotament față de profesia lor rămân constante. Un astfel de exemplu este prof. dr. Maria Donca, o învățătoare care și-a dedicat 44 de ani din viață educării și formării generațiilor viitoare.

[eadvert]

Cu o carieră impresionantă și o dragoste profundă pentru copii, prof. Donca ne-a împărtășit din experiențele și gândurile sale, oferindu-ne o lecție despre ceea ce înseamnă să fii un dascăl adevărat. Anii s-au scurs fără ca aceasta să realizeze. Singurul său regret este că nu-i mai poate întoarce. Ar lua-o iar de la capăt, făcând cu drag aceeași meserie.

„Cum s-au scurs acești ani? Cu foarte multă muncă, cu multă emoție și cu multă bucurie”, a mărturisit aceasta, cu un zâmbet cald pe chip. Fiecare zi la catedră a fost pentru apreciata învățătoare o oportunitate de a aduce lumină și cunoaștere în viețile copiilor, transformându-și meseria într-un veritabil hobby.

„A fi învățător este cea mai frumoasă meserie din lume. De aceea am rămas la învățământul primar”, adaugă ea cu entuziasm, evidențiind frumusețea și satisfacțiile pe care le aduce această vocație.

„Nu există o meserie mai frumoasă, ai cele mai multe bucurii. Și pentru mine meseria este un hobby”, a mărturisit aceasta.

În ciuda tentativelor de a fi promovată spre alte nivele educaționale, a ales să rămână aproape de cei mici, unde se simte cu adevărat împlinită.

Pentru învățătoarea Maria Donca, cea mai mare provocare de-a lungul celor 44 de ani de carieră a fost să se împace cu sine în fiecare seară, atunci când se întreba „dacă a făcut tot ce trebuie pentru copii și pentru școala pentru care dragoste s-a dăruit”.

Elevii de ieri și de astăzi

Comparând copiii de acum 44 de ani cu cei de astăzi, învățătoarea Donca observă că, în esență, nu există diferențe majore.

„Sunt copii și acum, dar și în urmă cu 44 de ani. Acum au mai multe oportunități, dar sunt aceeași copii minunați”, spune aceasta.

În ciuda influențelor societății, care uneori pot schimba valorile și comportamentele, esența copilăriei rămâne aceeași, este de părere dascălul orădean.

Pe parcursul carierei sale, Maria Donca a avut numeroase clase, unele cu până la 43 de elevi.

„Acum am și copiii copiilor de atunci”, spune ea cu mândrie, referindu-se la faptul că mulți părinți au ales să-și aducă copiii în clasa ei, datorită reputației sale impecabile și datorită dragostei pe care i-au purtat-o învățătoarei lor.

„Părinții au venit la mine, probabil pentru că au simțit că vor învățătoare care cântă, care dansează, care face matematică și care aleargă cu ei”, este de părere aceasta.

Rezultatele obținute de elevii săi sunt impresionante, fie că vorbim despre concursuri de matematică sau competiții artistice.

„În acest an, copiii mei au luat cele mai frumoase premii la concursul internațional de matematică «Luminamath», de exemplu”, ne povestește învățătoarea, enumerând succesele elevilor săi la nivel regional și județean.

O altă calitate deosebită a învățătoarei de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” este de a descoperi și încuraja talentele elevilor săi. „Stând cu ei, nu ai cum să nu vezi cine desenează mai frumos, cine cântă mai bine, cine excelează la matematică sau română, ori la altceva”, explică ea. Fiecare copil este încurajat să-și dezvolte pasiunile, participând la diverse activități și concursuri care să îi pună în valoare abilitățile.

O zi de școală în clasa a IV-a

Orele în clasa doamnei Donca sunt dinamice și interactive, iar pentru copii este o bucurie să meargă la școală.

„La română citim, scriem, povestim, compunem, analizăm. La matematică socotim, gândim, dezbatem probleme. La muzică și mișcare cântăm, dansăm, ne jucăm”, detaliază ea, subliniind importanța diversității și a implicării active în procesul de învățare.

A studiat cu pasiune, obținând și un doctorat, aplicând cunoștințele dobândite pentru a-și îmbunătăți metodele de predare.

Deși a fost invitată să predea la nivel universitar, după ce și-a obținut titlul de doctor în Istorie, doamna Donca a ales să rămână în învățământul primar, unde simte că poate avea cel mai mare impact.

Anul acesta, Maria Donca a fost declarată „Profesorul anului” la o gală a Fundației Comunitare. „Categoric mă bucur. Cine nu s-ar bucura?”, spune ea cu modestie, recunoscând însă că mulți alți dascăli merită această distincție.

La finalul unei cariere impresionante, Maria Donca își exprimă speranța că sistemul educațional va acorda și mai multă atenție și resurse copiilor.

„Copilul acesta muncește mult”, subliniază ea, insistând asupra importanței sprijinului constant pentru fiecare elev.

Chiar dacă anul acesta a decis să predea ștafeta celor mai tineri, Maria Donca rămâne un exemplu viu de dedicare și pasiune, dar și un reper în educație.

Prin munca sa neobosită și dragostea pentru copii, a reușit să schimbe vieți și să inspire generații întregi. Pentru Maria Donca, o viață dedicată pentru modelarea sufletelor copiilor este o viață bine trăită.

Trimite articolul

X
Taguri:
dascal ,
hobby ,
maria donca ,
viață dedicată
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Dan says:
    June 9, 2024 at 12:21 am

    Felicitari

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    Economic

    România schimbă regulile în construcții: ce trebuie să știe proprietarii, începând cu 25 august
    De la data de 25 august, regulile care stabilesc modul în care se construiește și se dezvoltă teritoriul României intră într-o nouă etapă.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Fosta școală din satul Borșa se va transforma într-o tabără modernă pentru elevi
    Vechea clădire a școlii din satul Borșa, comuna Săcădat, care nu mai găzduiește activități educaționale de peste 20 de ani, urmează să fie transformată într-un centru modern pentru organizarea de tabere destinate elevilor și preșcolarilor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    De la crimă la tâlhărie. După ce a executat 21 de ani pentru omor, un bihorean a fost condamnat pentru jaf
    La mai puțin de doi ani și jumătate de la eliberarea din penitenciar, unde a stat închis timp de 21 de ani pentru un omor comis în Oradea, un bărbat de 48 de ani a fost din nou condamnat pentru o infracțiune comisă cu violență. De această dată a fost vorba de tentativă de tâlhărie, faptă pe care a săvârșit-o în primăvara acestui an.

    BIHON CAO

    De unde a venit apa fierbinte din Valea Nimăiești? Compania de Apă Oradea face publice primele constatări

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în zona străzii Doina

    BIHON CAO

    Întreruperea alimentării cu apă în Oradea – strada Tudor Vladimirescu

    BIHON Sport local

    Orădeanul Mădălin Călugăr a învins un rus și continuă cursa pentru medalie la Campionatul European de Box
    Pugilistul de la CS Crișul Oradea se descurcă bine la Campionatul European de Box pentru tineret U19, aflat în desfășurare în Serbia.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Dan Pitic, speologul orădean care duce lumina în adâncuri în cele mai diverse peșteri turistice ale lumii
    Pentru Dan Pitic - spun angajatorii lui - iluminarea unei peșteri este mult mai mult decât instalarea de lămpi; este locul unde expertiza tehnică întâlnește viziunea artistică.

    FC Bihor

    Erik Lincar: „A fost o partidă copy paste a meciului cu Unirea Slobozia”
    Antrenorii echipelor FC Bihor și ASA Târgu Mureș au avut stări de spirit diferite la conferința de presă de după meci. 1
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X