BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oferte de muncă variate ca program și calificare

Oferte de muncă variate ca program și calificare

la 1 October 2017 14:42
1 October 2017 14:42
Angajatorii și-au diversificat ofertele, atât ca durată, cât și ca grad de calificare.
Scris de Demian - Angajatorii și-au diversificat ofertele, atât ca durată, cât și ca grad de calificare.

Trimite articolul

X

Criza de pe piața bihoreană a forței de muncă i-a făcut pe angajatori să-și diversifice ofertele, atât ca perioade de angajare, cât și ca grad de calificare. Companiile oferă celor interesați contracte de muncă cu program part-time sau doar în weekend, acceptând la muncă inclusiv studenți sau pensionari.

Nu mai puțin de 500 de locuri de muncă și 50 de cursuri de formare profesională au avut la dispoziție persoanele care au trecut pragul “Târgul locurilor de muncă și al formării profesionale”. Evenimentul, organizat de Top Press, în parteneriat cu AJOFM Bihor, s-a desfășurat sâmbătă, 30 septembrie 2017, la Lotus Center.

De ce sâmbătă? “Am ales sâmbăta în urma voturilor exprimate de participanții la ediția din luna februarie. Locația aleasă asigură cel mai bun vad din Oradea”, ne-a informat Mihai Dacin, administratorul Top Press.

Ofertă variată

Cele 18 firme prezente au beneficiat de un flux de vizitatori destul de ridicat încă de la primele ore ale târgului.

Numărul de companii și de participanți a fost mai mic, totuși, decât la ediția din februarie. “Din păcate, partea asta de expoziții se comprimă la Oradea. În jurul nostru sunt investiții foarte mari. Cluj, Arad, Timișoara, cresc din toate punctele de vedere ale expozițiilor. La noi nu există nici complex expozițional dedicat, nu există nici interes. Așa ca și firmă singură este foarte greu să ții o expoziție”, este de părere administratorul Top Press.

Majoritatea angajatorilor participanți la târg aveau un mod de abordare direct al eventualilor candidați la posturile oferite, adoptând o comunicare cu aceștia. Mai erau și firme care adunau doar CV-uri, evitând chiar să dea declarații pentru mass-media. Job-urile oferite au fost foarte variate: cu program întreg, part-time sau chiar doar pe perioada weekendului, sâmbăta și duminica. Și gradul de calificare pe care trebuiau să-l aibă candidații era, de asemenea, diferit, de la muncitori necalificați, la meseriași, studenți sau persoane cu studii superioare.

Cu toate acestea, unii angajatori se plângeau că nu preau au găsit candidați. “Găsim foarte greu oameni doritori să lucreze în sistemul hotelier: îngrijitori spații publice, cameriste, bucătari, etc. Probabil că există oameni calificați în asemenea meserii, dar nu există dorință de muncă. Majoritatea sunt interesați să obțină o calificare sau să le fie trecut în CV că au lucrat la Hilton. După aceea, în sezon, pleacă în Felix, pe litoral sau pe diferite evenimente”, ne-a precizat Raluca Lefter, responsabil marketing și PR la Double Tree by Hilton.

Inginerii aveau mare căutare, atât cei fără experiență, cât și cei cu vechime. Mai mult, unele companii acordau credit și studenților din anii terminali. “Suntem în căutare de ingineri și de tineri specialiști. Avem programe de internship și putem ajunge la colaborări contractuale încă de pe băncile studenției”, ne-a declarat Ligia Cioară, specialist resurse umane Comau.

“Avem nevoie de ingineri care cunosc limba engleză. Studenții au, de asemenea, șanse de angajare. La început ca operatori sau tehnicieni, iar după încheierea facultății pe post de ingineri. Chiar avem contracte încheiate cu studenții”, ne-a spus Andreea Popovici, specialist resurse umane la Connect Group.

Domeniul comerțului a venit cu o ofertă consistentă. Existau posturi pentru casieri și lucrători comerciali cu program normal sau part-time. Chiar se acceptau și pensionari sau studenți.

Cursuri profesionale

Persoanele care nu și-au găsit de lucru pentru că nu avea calificările necesare au avut șansa de a-și alege un curs chiar în cadrul târgului. “Avem cursuri căutate pe piața muncii în domeniul HORECA. Spre surprinderea noastră au început să fie solicitări pentru electricieni în construcții, mecanici auto, cursuri pe meseriile vechi. Cursurile durează între o lună și cinci luni. Sunt oameni care își găsesc locuri de muncă la diferite standuri, dar nu au calificarea necesară. Vin la noi și se interesează în cât timp ar putea obține calificarea dorită sau încep locul de muncă la diferiți angajatori și vin la noi să obțină calificarea”, ne-a explicat Dana Cosman, director general Profesional Academy.

Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor, prezent la eveniment, a ținut să transmită un mesaj firmelor. “Angajatorii trebuie să ofere o tot mai mare atenție resursei umane care este din ce în ce mai subțire”, le-a transmis directorul executiv al AJOFM Bihor, angajatorilor.

Trimite articolul

X
Taguri:
oradea ,
targul locurilor de munca ,
top press

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    Liga 4 Bihor: Patru echipe sunt neînvinse după etapa a treia. Niciuna nu are maximum de puncte
    Sâmbătă și duminică s-au jucat cele 7 meciuri din etapa a III-a.

    FC Bihor

    Erik Lincar: „Este foarte complicat să înțeleagă cineva evoluția noastră de acasă și cea din deplasare”
    Antrenorul Erik Lincar a încercat să găsească explicații pentru metamorfoza pe care o suferă echipa de la jocurile de acasă la cele în deplasare și chiar pe parcursul reprizelor. În deplasare, orădenii au luat doar un punct din 12 posibile și nu e prima dată când conduc și pierd.

    BIHON Sport local

    Un nou proiect demarat de antrenorul Pavel Popovits
    Fost fotbalist, actualmente antrenor cu licența PRO UEFA, Pavel Popovits s-a dedicat în ultima perioadă să pună bazele unui nou proiect profesional.

    BIHON CAO

    Întreruperea furnizării apei în municipiul Beiuș

    BIHON CAO

    Anunț privind întreruperea furnizării apei potabile în mai multe zone din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Plantelor și Mălinului

    FC Bihor

    FC Bihor Oradea a condus de două ori, dar se întoarce cu mâna goală și de la Râmnicu Vâlcea
    Orădenii rămân fără victorie în deplasare și după al patrulea meci, chiar dacă au condus de două ori în fața nou promovatei din Râmnicu Vâlcea. SCM și-a trecut în cont primul succes în fața propriilor suporteri. După 8 etape, FCB este la 6 puncte de un loc de play-off și la 4 de pozițiile retrogradabile. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    UPDATE Grav accident de circulație pe DN 76, pe Dealul Bitii. Un motociclist a decedat după impactul cu un parapet metalic
    Accidentul a avut loc duminică, 20 septembrie, în jurul orei 12:30, pe DN 76, pe Dealul Bitii. 2

    Ştiri sportive

    A doua victorie pentru handbaliștii orădeni. CSM Oradea a câștigat fără probleme meciul din deplasare cu SCM Poli Timișoara DivA
    Echipa orădeană a obținut un succes facil pe terenul formației SCM Politehnica, satelitul echipei timișorene din Liga Națională.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X