În toate locurile pe unde a mai fost, nimeni nu l-a oprit, dar dacă ne încumetăm noi să o facem, e important să știm de unde vine.
Domnul Georgescu a pornit din țările care au înfrânt comunismul. Acesta a fost o ideologie atât de puternică și deosebită de cea din Apus, încât politicienii erau oameni folositori, trebuind să negocieze alianțele mondiale, cooperările între rivali și pacea din propriile țări, căci așa cum esticii voiau drepturi liberale, mulți apuseni credeau că siguranța socială din est era bună.

Când comunismul a pierit, s-a dus și nevoia de a potrivi interesele extrem de diferite ale atâtor grupuri; primii care și-au dat seama au fost înșiși politicienii vestici, dar pe măsură ce noi țări s-au integrat în NATO / UE, și conducătorii lor s-au trezit că nu mai sunt multe de făcut, decât să vegheze la sistemul economic. Iar când sistemul economic s-a stricat, în 2008, au dat frâiele puterii în mâinile bancherilor, încât, pentru prima dată, oamenii obișnuiți au observat și ei inutilitatea politicienilor.

În acea perioadă, românii strigau „PSD-PDL aceeași mizerie!”, dar francezii, englezii, americanii spuneau același lucru. A se declara nemulțumit de clasa politică era obligatoriu pentru a fi luat în serios de ceilalți. Și așa au stat lucrurile vreme de un deceniu.
Între timp, politicienii înșiși căutau să își justifice existența, iar când un virus s-a răspândit în lume, au pus la cale un uriaș exercițiu de putere, zicându-și că, în sfârșit, aveau să amintească oamenilor pentru ce era nevoie de ei. Au decretat stări de urgență și carantine, au scos tancuri pe străzi și au închis oamenii în case, deși nici tancurile, nici armata, nici bătaia nu puteau opri infecția; nu sănătatea era scopul dictaturii, ci a le arăta oamenilor cât de mult le pasă guvernanților de ei, prin haosul pe care erau dispuși să îl stârnească doar pentru a-i proteja de boală.

Făcând astfel, țări occidentale se purtau ca dictaturile din China sau Nigeria sau Myanmar. Milioane de oameni au fost martori cum promisiunea de aur a Apusului, libertatea de a trăi nestingherit, după propria conștiință și pricepere, a dispărut peste noapte. Suntem tentați să credem că românii s-au întors spre Occident din dragoste de bani, însă nu e adevărat; bani se fac și în China, și în dictatura rusească, și în Arabia Saudită sau în Kazahstan, dar românii nu s-au dus niciodată încolo, fiindcă nu și-au dorit doar bogăția, ci dulceața vieții apusene, în care nimeni să nu le poruncească ce să vrea, ce să creadă, pentru ce să se sacrifice și când.

În vremea Covid, la Roma, ca la Beijing, oamenii au fost carantinați, în Grecia, unde locuiam, poliția amenda culegătorii de măsline că nu purtau mască pe câmp, uitând că livada din Grecia nu e o orezărie din Vietnam. În România, gospodine agresive cu telefoane inteligente se închipuiau polițiști onorifici, filmând „infractori” care nu purtau mască în distinsa lor prezență. Ni s-a spus că masca o purtăm nu de dragul nostru, ci pentru a-i apăra pe ceilalți, lucru care sună atât de frumos, încât își ascunde perversitatea. Morala creștină și cea seculară deopotrivă spun să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Or nu se cuvine să îl iubim mai mult, nici să ne prefacem că ar fi așa.

Omul care pe sine nu se protejează purtând mască nu are pentru ce se sinchisi de sănătatea altuia, iar cel preocupat mai mult de siguranța proprie trebuie să facă el însuși demersuri în plus; altfel spus, dacă mă tem mai mult de boală ca tine, eu trebuie să te ocolesc, nu invers. Ideea ca un om să poarte în văzul tuturor o mască sau să fluture un certificat de vaccinare nu e o garanție, ci un simbol liniștitor, prin care anunță „nu sunt periculos”; aceasta presupune că liniștea sau anxietatea celuilalt sunt condiții pentru dreptul personal.

Altfel spus: ai voie să fii în acest autobuz doar dacă nu mă speriu de tine, altfel trebuie să pleci! Aceasta nu e promisiunea Apusului. Fără ea, nici România, nici Franța, nici America însăși nu au prin ce se deosebi de China comunistă, ci își pot spune: dacă statul își terorizează cetățenii, măcar să își îndrepte puterea asupra celor mai neplăcuți, care pesemne că merită maltratați. Iată poarta fascismelor de tot felul.

Țin minte că, auzind un prieten cum laudă dictaturile ciumei, am zbierat la el că mai bine ar umbla printre noi Călărețul Palid să ne secere, decât să trăim într-o tiranie chinezească. Și iată, Călărețul Palid a venit. La început, era domnul Simion, care a apărut tocmai atunci. Ne-am așteptat să dispară odată cu boala, dar s-a întărit, și-a făcut prieteni, s-a întins ca mucegaiul, fiindcă ceea ce s-a distrus în 2020 nu a fost reparat niciodată. Fără promisiunea Occidentului vin de pretutindeni vânzătorii de ulei de șarpe, scoțătorii de argint viu, descântătorii de bube și, în sfârșit, domnul Georgescu. El e printre noi din ură pentru ce s-a pierdut și din sete de pedeapsă. Nu va pleca.

Doamna Lasconi – să dea Dumnezeu să câștige! – trebuie să reia promisiunea că Occidentul e acel ideal de viață dulce pentru care au privit atâtea generații spre el, iar viața dulce și liberă trebuie să vină în cei cinci ani ai mandatului dumneaei. Nu o promisiune făcută din buze, ci legi, preferabil constituționale, care să scrie în piatră că ceea ce s-a întâmplat în 2020 nu va mai avea loc în Europa civilizată. Și pedepse vor trebui împărțite, fiindcă domnul Georgescu călărește pofta de sânge a mulțimii. În același timp, doamna Lasconi va trebui să își convingă colegii din UE să facă la fel, fiindcă promisiunea Occidentului nu are valoare fără restul Occidentului.

Unii nu sunt de acord. Aceia vor merge la vot săptămâna viitoare și vor pierde. Unii, însă, mă cred. De ei e nevoie: politicieni locali, bloggeri, influenceri, oricine știe ce e TikTok, îi rog ca în timpul rămas să denunțe cele ce s-au întâmplat în pandemie și să promită, să jure, să convingă că nu se vor repeta niciodată, că nu vor lăsa în pace noul regim până nu primim garanții că așa va fi.
GABRIEL MILOIA