Din vremea liceului, Mihnea Pop era un elev foarte bine pregătit, cu darul vorbirii şi simţul umorului, gata oricând să-şi ajute colegii. Educaţia aleasă porneşte de acasă, de la părinţii săi. Mama este Elisabeta Pop, critic de teatru şi timp de trei decenii în slujba teatrului orădean ca referent şi apoi secrear literar. Om dedicat lumii teatrului, onorată de UNITER, Elisabeta Pop a publicat şi o serie de cărţi printre care volumele „Teatrul: Intrigă și iubire”, „Teatrul din interior. Teatrul din culise” sau „Istorii şi isterii teatrale”, şi este colaborator al revistei „Teatrul azi”. Tatăl lui Mihnea, Alexandru Pop, este inginer chimist, pasionat de filosofie şi de istoria chimiei cu referire la Oradea dar şi de farmacii, deţinând o impresionată colecţie de vase farmaceutice, adunată în câteva decenii. A scris şi o serie de cărţi: „Spre Chimia modernă”, „Libellus nomisticus”, „Tabula smaragdina” sau „Cuibul ocrotit de foc”. Muzica, teatrul, filosofia au fost o prezenţă constantă în casa familiei Pop, oameni erudiţi, nume importante călcându-le pragul.

Mihnea Pop a absolvit Liceul „Emanuil Gojdu” în 1988 la secţia matematică-fizică şi mai apoi, în 1996, a terminat Facultatea de Electronică și Telecomunicații din Timișoara, unde şi-a încheiat şi masterul.

În Franţa s-a stabilit în 1999, într-o perioadă în care telefonia mobilă era în plină expansiune, răspunzând unei oferte de muncă pentru postul de inginer de telecomunicații. Soţia sa l-a urmat în Franţa după un an, după ce a terminat studiile. A absolvit Facultatea de Drept la București, unde este membră a Baroului, apoi a continuat cu studii de master în drept în Franța și lucrează acum ca jurist de întreprindere. Au trei copii, toţi trei născuţi în Franţa. Băiatul cel mare este la liceu, cel mijlociu este la gimnaziu, iar cea mică este în clasa întâi.

Nu a fost uşoară această strămutare, românii suferind multă vreme de o opinie publică defavorabilă, dar care s-a schimat de-a lungul anilor. Procesul de adaptare este unul permanent, diferenţele culturale fiind semnificative. Comunitatea românilor a crecut an de an, mulţi medici români lucrând acum în Franţa, muncitori şi specialişti în construcţii, profesori, ingineri, antreprenori, artişti. De asemnea, mulţi studenţi români îşi continuă studiile acolo.

[eadvert]

Nevoia de slujire

Mihnea Pop s-a stabilit la Lyon, unul din cele mai importante poluri economice și de studii ale Franței, unde funcţionează şi Consulatul General al României ce deserveşte atât românii din Lyon cât şi pe cei din regiune. Consulatul, prin intermediul Asociaţiei „Ecole Roumaine” din Lyon, organizează din 2011 cursuri de limbă şi cultură romană pentru elvii cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani. De asemena, diferite asociaţii româno-franceze se ocupă de networking profesional sau de acţiuni sociale şi caritabile. Comunitatea de români din Lyon se bucură şi de o serie de evenimente economice şi culturale (întâlniri antreprenoriale, saloane, simpozioane, concerte, expoziţii).

Biserica făcând parte din viaţa familiei de mult timp, calea preoţiei i s-a înfăţişat firesc, venind ca o nevoie de slujire, spune Mihnea, ca răspuns la nevoile comunității ortodoxe române din Lyon. A fost încurajat să se înscrie la Institutul de Teologie ortodoxă Saint-Serge de către părintele Cătălin Cordoș, care slujea atunci în parohiile din Lyon și Grenoble. Absolvind institutul a putut să slujească şi el ca hipodiacon, iar mai apoi ca diacon.

Foarte modest şi simţindu-se nevrednic de a fi preot, nu s-a încumetat să meargă de la început pe acest drum. Dar Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, atent și prezent în viața duhovnicească a diasporei, l-a îndrumat către preoţie, după care părintele Placide Deseille, duhovnicul lui, l-a sprijinit constant, la fel cum a primit sprijin şi acasă, din partea familiei.

Nu a renunţat la profesia sa de inginer de telecomunicaţii, lucrând şi acum la Société Française de Radiotéléphonie. Nu e uşor să îşi împartă timpul pentru familie, servici şi preoţie, dar aşa cum spune Mihnea, „Dumnezeu le aşează pe toate”. Nu e ceva neobişnuit, pentru că în Franţa majoritatea preoților au o profesie în afara preoției, lucru necesar pentru remunerație dar și pentru asigurările sociale.

„Preoţia este o misiune”

Omul se apropie de biserică mai ales la necaz, când dă de greu, şi atunci îşi aminteşte de Dumnezeu. În 1999, când încă nu era preot, Mihnea spune că s-a apropiat de biserică din căutare. Acasă sunt biserici peste tot, dar acolo îi lipsea. Găsea biserici catolice în care să intre, dar nu regăsea spiritualitatea noastră de acasă. Setea de ortodoxie şi de credinţă a noastră i-a făcut pe mulţi români din diaspora să redescopere biserica.

„Preoţia este o misiune care în diaspora are o dimensiune mai complicată decât ceea ce ştim noi în România, unde preoţia este, pe lângă chemare şi o meserie. În Occident preoţia are şi o dimensiune pe care o regăsim de la apostoli. Primii apostoli au fost pescari, şi Dumnezeu i-a făcut apostoli. Aici lucrurile se întâmplă un pic similar. Sunt oameni care trebuie să muncească, pentru că Occidentul este mult secularizat. A fi preot aici este o misiune spirituală pentru că toţi avem nevoie de Dumnezeu, dar este şi o misiune materială, o muncă în care preotul este ajutat, şi nici nu ar putea să facă altfel, de către enoriaşi”, explica pentru TVR Mihnea Pop.

Peste graniţe, spiritul de comunitate este mult mai important decât acasă. Acolo comunitatea trebuie să fie unită. „Preotul din diaspora este un liant pentru această comunitate, este elementul pe care biserica îl pune la dispoziţie pentru sudarea comunităţii. Biserica nu înseamnă zidurile, ci înseamnă oamenii.”, precizează preotul.

Acum slujeşte la Biserica „Sfinții Cosma și Damian”, în zona de nord a Lyonului. Între enoriaşii bisericii sunt oameni din toate colţurile României, de toate meseriile (medici, profesori, constructori, ingineri) dar şi mulţi studenţi, Lyon fiind un centru universitar important. Printre străini, românii de toate profesiile sunt prieteni. Se regăsesc mai puţin „seniorii”, probabil şi pentru faptul că la Lyon nu a fost biserică românească decât din anul 2000 iar comunitatea era mult mai mică, spune preotul.

În afară de români, printre membrii parohiei se regăsesc şi ortodocși de origine greacă, rusă sau georgiană, dar şi francezi ortodocşi, urmaşi ai emigranților greci și ruși de la începutul secolului XX. Slujirea în biserică se face atât în limba română cât şi în limba franceză, mai ales pentru a putea fi mai direct pe înţelegerea copiilor din comunitate, mulţi fiind născuţi şi şcolarizaţi în Franţa. Unii vin regulat la biserică, alţii doar la sărbători sau evenimentele importante din familie (botez, cununie). O piedică sunt de multe ori şi distanţele mari dar şi restricţiile din pandemie care au complicat mult prezenţa în comunitate.

Nu s-a simţit vrednic de la început pentru preoţie, lucru bun de altfel după cum i-a spus părintele Placide Deseille. Dar abia după hirotonire a aflat că bunica după tată, care s-a stins din viaţă pe când Mihnea avea doar şapte ani, şi-a dorit tare mult un preot în familie. Aşa încât se pare că această cale era scrisă într-o altă dimensiune, iar harul descoperit mai târziu l-a pus în slujba comunităţii, cu vorba caldă, cu sufletul, cu înţelepciunea.

Îi este dor de acasă, şi se întoarce măcar o dată pe an, în vacanţe, regăsindu-şi familia, prietenii, natura, încercând să descopere schimbările de peste an şi locurile ştiute. Încărcat de energie, revine apoi la misiunea sa din diaspora, redevenint liantul comunităţii, mereu pregătit cu un sfat, ascultând cu răbdare pe fiecare.