„Dragi credincioși. Înainte de sărbătoarea Paștelui, Isus, știind că a sosit ceasul Său să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârșit” (Ioan 13,1). Cuvântul făcut trup, din iubire, se dăruiește și deschide omenirii drumul vieții. Acesta este momentul decisiv al istoriei mântuirii: într-o seară de început de veac, în încăperea Cinei celei de Taină, plutea tainic întreaga dramă a omenirii. Acolo, la sfârșitul cinei, Isus săvârșește un gest neașteptat: Se ridică de la masă, Își pune deoparte hainele, ia un lighean cu apă și, cu un ștergar, începe să spele și să șteargă picioarele pline de praf ale învățăceilor. „Cel care a creat cerul și pământul, spune Sfântul Augustin, spală picioarele oamenilor” (1).
Emoția era adâncă și, în tăcerea acelei clipe, se prefigura deja vânzarea lui Isus și toate cele ce aveau să urmeze: batjocura, crucea și răstignirea, oțetul și cununa de spini, dar și mormântul și Învierea. Acolo, la Cina cea de Taină, îl vedem pe Isus – Domnul – plecându-Se până la pământ înaintea omului, într-o slujire desăvârșită și într-o iubire care întrece orice măsură: „Cel Preaînalt S-a smerit pentru a-i ridica pe cei căzuți – Altissimus humiliavit se ut humiles erigeret”, spune tot Sfântul Augustin. În acea seară se deschide începutul trecerii: precum poporul ales a trecut prin Marea Roșie spre pământul făgăduinței, tot astfel Isus trece de la Cină la cruce și la Înviere, pentru ca și noi să moștenim Împărăția.
Dragi credincioși,
În lumina Învierii înțelegem și această aplecare a lui Isus pentru a spăla picioarele omului, această coborâre plină de milostivire în realitatea vieții de fiecare zi. Astăzi, prin toate mijloacele de informare, auzim despre război și violență, despre frică și neîncredere, și vedem dâre de fum ridicându-se din explozii și suferințe de nedescris. Toate acestea ne tulbură și ne aduc aminte de ceea ce ne spune Evanghelia: că, în urmă cu două mii de ani, Cristos a fost trădat și arestat, purtat de la Ana la Caiafa, de la Pilat la Irod, judecat fără milă și silit să-și poarte crucea pe Golgota. A fost un proces nedrept, care l-a condamnat pe „Cel care a zidit cerul și pământul” (2) printr-o manipulare politică – am spune noi astăzi. Vedem cum, ieri ca și astăzi, aceleași realități se repetă în multe locuri ale lumii.
În acest context, în care în peste 56 de locuri există focare de război, Sfântul Părinte, Papa Leon, s-a aplecat la picioarele mai-marilor popoarelor, asemenea Mântuitorului, și le-a cerut acestora să ajungă la pace: la o „pace dezarmată și dezarmantă”; la o „pace lipsită de arme și departe de logica forței și a violenței”; la o „pace capabilă să transforme și să dezarmeze inimile”; la o pace „umilă și perseverentă, după chipul lui Cristos cel înviat și după exemplul Sfântului Francisc de Assisi” (3).
Nu uitați: suntem în Ziua Învierii! Cristos a biruit suferința și violența din lume; S-a pogorât la iad și a înfrânt moartea; i-a ridicat pe cei din morminte și nouă ne-a redat demnitatea de fii ai lui Dumnezeu în „Cristos, cel care a împăcat lumea cu Sine” (4). „Disprețuit era și cel din urmă dintre oameni, om al durerilor și cunoscător al suferinței; dispreţuit şi nebăgat în seamă” (5), dar, „pe Isus, Dumnezeu L-a înviat, iar noi toți suntem martori” (6), iar acest adevăr schimbă perspectiva suferinței și ne face să înțelegem că moartea este biruită. De aceea, suntem chemați să credem în Înviere și în puterea binelui care va birui lumea, „Înviat-a Cristos şi viaţa stăpâneşte” (7).
Dragi credincioși
În lumea de astăzi, chiar dacă multe dintre structurile care păreau stabile se dovedesc fragile, chiar dacă societățile devin tot mai polarizate, chiar dacă apar mereu noi ideologii și viitorul pare nesigur, Învierea Domnului rămâne singura certitudine stabilă și reală. Ne-a spus-o Isus: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (8). Ne-a spus-o și Papa Benedict al XVI-lea: „Învierea lui Cristos nu este o întoarcere la viața biologică anterioară, ci trecerea într-o viață nouă, care deschide o dimensiune definitivă a existenței umane” (9). Prin Învierea Domnului se inaugurează o nouă ordine a realității în Cristos cel Înviat, iar credința pascală nu se sprijină pe ideologii sau sisteme politice, ci doar pe Cristos, Domnul cel viu, prezent în mijlocul nostru. „Credința nu este o ideologie, spune Papa Francisc, ci întâlnirea cu o Persoană vie” (10), întâlnirea cu Isus Cristos. De aceea, Învierea Domnului transformă modul nostru de a trăi. Căci „cel care și-a curățit inima, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, nu mai vede în nimeni un dușman”, ci devine el însuși semn al vindecării inimii și trăiește pacea interioară de care toți avem nevoie.
Dragii mei,
În timpul Postului am fost alături de Domnul și de învățăceii Săi la Cină, dar și în grădina Ghetsimani, precum și pe Golgota. Am văzut mormântul gol, iar acum, pe drumul vieții noastre, ne întâlnim cu femeile mironosițe, care ne îndeamnă să mergem și să vestim Învierea, căci și pe noi Isus ne așteaptă în Galileea.
Astăzi, Isus cel înviat ne întreabă pe fiecare: „Pe cine cauți, omule? „De ce plângi” (11) femeie? El, Domnul cel viu, „vine și stă în mijlocul nostru și ne zice”: „Pace vouă!” „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi” (12). Cu toții, în aceste zile de Paști, suntem chemați și trimiși să vestim lumii că războiul nu este ultima realitate a istoriei și că frica nu este ultimul limbaj al omului, ci că ultimul verdict al lui Dumnezeu este Învierea și Viața!
Nu uitați: Învierea, așa cum s-a prefigurat la Cina cea de Taină și așa cum au așteptat-o femeile la mormânt, „cu teamă, dar și cu iubire” (13), este victoria iubirii asupra fricii. Este singura revoluție care nu naște alte războaie, ci aduce pace, bucurie, speranță și iubire! Vă doresc tuturor Sărbători binecuvântate, cu pace în suflet, cu bucuria credinței și cu lumina Învierii în viața fiecăruia! Cristos a Înviat!
Citiți principiile noastre de moderare aici!