„Ne interesează mai puţin
motivele pentru care au părăsit PNL pentru a veni
către organizaţia noastră. Motivele vi le
pot spune ei sau nu”, a declarat
Filip.
Silviu Torjoc, iniţiatorul acestei
„hemoragii” dinspre
PNL spre PDL, pe care o
cuantifică în primă fază la 20-30 de
persoane, s-a arătat încântat de felul
în care a fost primit în PDL,
declarând că a (re)găsit democraţia
în sânul acestui partid, care, potrivit lui
Torjoc, nu ar mai exista în PNL
Bihor. Cum nu ar exista în filiala
condusă de Cornel Popa nici măcar libertatea
expresiei, potrivit „dezertorului” Torjoc. El a
criticat şi felul în care au fost aleşi
candidaţii PNL pentru Parlament în Oradea,
contestându-l în special pe Eduard
Hellvig.„Am asistat la un nou record
mondial. În 30 de minute Eduard Hellvig a devenit
membru al PNL, a fost făcut candidat şi i s-a dat
derogare de la Statutul partidului, care prevedea că
pentru a deveni candidat la Parlament un membru PNL trebuie
să aibă cel puţin doi ani
vechime!”, a spus
Torjoc. Acesta a criticat apoi şi
felul în care s-a ales conducerea
PNL la nivel naţional, procedură
transmisă apoi şi în plan local. Practic,
Torjoc a arătat că, prin faptul
că unui candidat la preşedinţia partidului
sau a unei filiale i se dă posibilitatea de a-şi
alege o echipă, cu care ar urma să conducă
în bloc, dacă e ales, se dă cale unei
consecinţe nefaste: echipa care pierde devine
marginalizată.
Coincidenţa lui Torjoc
Torjoc a subliniat faptul că a fost
marginalizat în PNL de opt ani de
zile încoace. Întrebat de ce a venit în
PDL acum, după ce acest partid a
acces la Putere, Torjoc a pretins că
e o simplă coincidenţă. Acelaşi
personaj a susţinut că nu se agaţă de
funcţia de inspector şcolar general adjunct. Dar,
la o adică, i-ar plăcea să
continue.„Eu mai câştigat acel
post prin concurs şi mai am un an şi
jumătate în funcţie. Sigur că mi-ar
plăcea să continui”, a spus
adjunctul de la IŞJ, până de curând
cel mai vechi membru PNL în
Bihor…
Dacă Torjoc vrea să-şi
păstreze funcţia de la Inspectoratul
Şcolar cu ajutorul PDL
Bihor, ce a devenit o filială mult mai
influentă în Capitală
decât PNL Bihor, celălalt
„portstindard” a liberalilor
migranţi spre filiala lui Filip, Emil
Chirilă, a declarat că nu-şi
doreşte funcţii în PDL.
Chirilă s-a arătat
dezamăgit de performanţele Guvernului
Tăriceanu şi, în acelaşi
timp, de modul în care a fost privit, impreună
cu apropiaţii săi din PNL Bihor, de către
conducerea filialei. „Am fost
priviţi ca un «grup de liberali
ilegalişti», deşi am încercat
să-i ajutăm şi pe candidaţii PNL Oradea
pentru Parlament, cu excepţia domnului
Hellvig”, a declarat
Chirilă.
Finalmente, deputatul Octavian Bot a
declarat, personal, că plănieşte
„destabilizări” ale PNL şi alte zone
din ţară, cu ajutorul lui Valeriu Stoica.
„E un proces de lungă durată,
de atragere către PDL a oamenilor de valoare din
PNL”, a spus Bot.
Călin Corpaş
PDL „încorporază” liberali
ORADEA - Nemulţumiţi de felul autoritar în
care e condus PNL, un grup de liberali s-au înscris
în PDL. Conducerea PDL Bihor, în frunte cu
Petru Filip, a ţinut să anunţe ieri, la
Hotel Continental (!) aderarea la cauza portocalie a unui
grup de foşti membri PNL, în frunte cu Silviu
Torjoc şi Emil Chirilă.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
După eșecul cu Lokomotiv Plovdiv, formația orădeană a suferit o nouă înfrângere în deplasare, de data aceasta pe terenul echipei Mykonos Betsson BC, în etapa a 5-a Grupei H din cadrul FIBA Europe Cup.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
AnimaWings a anunțat prelungirea suspendării tuturor zborurilor regulate până la 31 decembrie 2026, pe fondul procedurii de insolvență și al procesului de reorganizare judiciară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Atac ca în filme în localitatea bihoreană Avram Iancu, unde un șofer de microbuz a fost atacat de 4 indivizi, care l-au lovit violent și au furat două colete aflate în remorca vehiculului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 20 de ani, din Ceica, a fost arestat pentru 30 de zile după ce a „vizitat” mai multe mașini parcate pe străzi din Oradea și a furat tot ce a găsit de valoare.
Cultură
Cinema Atelier și Lotus Therm propun o experiență inspirată de universul filmului „Youth / Tinerețe“. Proiecţia va fi precedată de un concert live susținut de muzicieni ai Filarmonicii de Stat Oradea.
Cultură
După 14 ani, Teatrul Szigligeti Oradea găzduiește din nou Festivalul Interetnic de Teatru – IFESZT, ajuns la cea de-a XII-a ediție.
Citiți principiile noastre de moderare aici!