BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Percheziții în Bihor și alte 5 județe, într-un caz de contrabandă cu țigări din Serbia. Peste 3.000.000 de țigări, descoperite în timpul anchetei

Percheziții în Bihor și alte 5 județe, într-un caz de contrabandă cu țigări din Serbia. Peste 3.000.000 de țigări, descoperite în timpul anchetei

De Adrian Laboș
la 19 May 2026 11:41 Reactualizat la: 19 May 2026 19:30
19 May 2026 11:41 Reactualizat la: 19 May 2026 19:30
26 de percheziții au fost făcute, marți dimineața, de procurorii DIICOT – Structura Centrală, alături de polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Macrocriminalității Economico-Financiare și polițiști de frontieră în Bihor și alte cinci județe - Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Caraș-Severin și Bacău.
Scris de Adrian Laboș - 26 de percheziții au fost făcute, marți dimineața, de procurorii DIICOT – Structura Centrală, alături de polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Macrocriminalității Economico-Financiare și polițiști de frontieră în Bihor și alte cinci județe - Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Caraș-Severin și Bacău.

Trimite articolul

X

 

Descinderile au avut loc într-un dosar penal care vizează persoane suspectate de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă și trafic internațional de droguri de risc.

FOTO: Percheziții în Bihor 19.05.2026

 

Procurorii DIICOT au explicat că, începând cu luna aprilie 2024, patru suspecți au pus la punct un grup „structurat, ierarhizat și coordonat”, cu scopul de a obține mari sume de bani din vânzarea de țigări de contrabandă din Serbia, sustrase de la controlul vamal. Inițial, din grupare au făcut parte și alte persoane, dintre care unele de origine sârbă, iar pe parcurs au intrat în rețea și alți suspecți.

Anchetatorii au arătat că fiecare membru al grupării a avut atribuții bine determinate și complementare. În timp ce unii aveau rolul de a identifica furnizori de țigări din Serbia, alții puneau la dispoziție spații necesare pentru transbordarea țigaretelor din autocamioane și depozitarea temporară a acestora în condiții de maximă securitate și conspirativitate.

Altor membri le revenea sarcina de a face rost de „personalul necesar pentru efectuarea operațiunilor de descărcare a țigaretelor și reîncărcarea autoremorcilor cu mărfurile legal transportate, precum și persoane care să asigure transportul, distribuția și comercializarea țigaretelor către diverși clienți ori intermediari”, au precizat oficialii DIICOT, care au anunțat că pe parcursul anchetei au fost descoperite mai multe transporturi, însumând mai bine de 3.000.000 de țigări de contrabandă.

De la țigări, la trafic cu alprazolam în Finlanda

Ancheta a mai scos la iveală că în perioada septembrie – octombrie 2025, în baza unei înțelegeri prealabile, doi dintre contrabandiștii de țigări, împreună cu alți cinci suspecți, au constituit o altă grupare de criminalitate organizată care se ocupa cu vânzarea în Finlanda a unor comprimate conținând alprazolam, considerat drog de risc, provenite din Serbia.

„Suspecții au intermediat relația dintre furnizorii sârbi și beneficiarii finali, au coordonat logistic operațiunile de predare-preluare și transport, au remis și preluat sumele de bani aferente vânzării comprimatelor și au participat nemijlocit la organizarea și realizarea transporturilor internaționale de droguri”, au detaliat procurorii DIICOT.

Pe baza informațiilor oferite în toamna anului trecut de de autoritățile judiciare din România, anchetatorii finlandezi au descoperit aproape 150.000 de comprimate conținând alprazolam, introduse de către suspecți pe teritoriul țării nordice.

Mai multe persoane au fost ridicate și duse la audieri, la sediul DIICOT – Structura Centrală.

„Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate Bacău și Oradea, structurilor teritoriale subordonate Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, precum și al jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române”, se mai precizează în comunicatul DIICOT.

Trimite articolul

X
Taguri:
bihor ,
contrabanda ,
droguri ,
perchezitii ,
tigari ,
trafic

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Polițistul bihorean Paul Romario Buzaș a cucerit medalia de aur la European Police & Fire Games din Spania
    Inspectorul de poliție Paul Romario Buzaș, din cadrul IPJ Bihor, a câștigat medalia de aur la lupte greco-romane, categoria de până la 87 de kilograme.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Directorul general al DGASPC Bihor, Lucian Puia, mutat temporar pe o funcție de execuție în urma a două cercetări disciplinare
    Directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, Lucian-Călin Puia, va fi mutat temporar din funcție începând de marți, 13 octombrie, pe perioada desfășurării a două cercetări disciplinare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Fostul director al școlii din Aușeu, trimis în judecată pentru agresiune sexuală asupra unor elevi, a fost pus în libertate
    Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat trimiterea în judecată a fostului director al școlii din Aușeu, Adrian Botici, în vârstă de 61 de ani, acuzat de patru infracțiuni de agresiune sexuală asupra unor elevi.

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Flori pentru vicepremierul Oana Gheorghiu de ziua ei și pentru Miorița Săteanu, la împlinirea a 90 de ani, la ședința festivă de Ziua Orașului
    Prezentă la ședința solemnă a Consiliului Local cu ocazia Zilei orașului, vicepremierul Oana Gheorghiu a primit un buchet de flori de la primarul Florin Birta având în vedere că pe 12 octombrie este ziua sa de naștere.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO/VIDEO
    Ceremonii militare și mesaje despre învățăturile trecutului și provocările prezentului, de Ziua Orașului Oradea
    Cele trei zile de distracție din cadrul FestiFall au prefațat manifestările oficiale organizate în 12 octombrie, cu prilejul Zilei orașului Oradea. Libertatea câștigată de înaintași nu trebuie doar comemorată, ci și apărată prin faptele celor care o moștenesc, ar putea fi o concluzie a mesajelor transmise cu acest prilej în discursurile oficiale.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Scump, dom’le, scump! Un bărbat a fost obligat să achite peste 25.000 de lei după ce a închiriat un ATV pentru două ore
    Un caz mai puțin obișnuit a fost soluționat recent de Judecătoria Oradea, care l-a obligat pe un bărbat să plătească peste 25.000 de lei unei firme de la care a închiriat un ATV pentru doar două ore, cu 340 de lei.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X