Astfel, luni la Punctul de Trecere a Frontierei Bors s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul român Andrei I. în vârstă de 23 de ani, care conducea un autoturism marca „BMW tip X5 ”, înmatriculat în România. Cu ocazia controlului de frontieră şoferului i s-a solicitat să prezinte pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere. Astfel s-a constatat că permisul de conducere “italian” nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia emis de autorităţile italiene (lipsă elemente de siguranţă), fapt pentru care bărbatul a fost condus la sediul P.F. pentru cercetări. În urma cercetărilor efectuate şi a declaraţiei bărbatului a rezultat faptul că Andrei I. neavând permis de conducere legal a recurs la această metodă. Având în vedere cele constatate cetăţeanului român i s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru infracţiunea de complicitate la fals, uz de fals şi conducere a unor autovehicule pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Permis italian fals
Poliţistii de frontiera bihoreni au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism având permis de conducere italian fals.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
Întrucât Cosmin Bodea, antrenorul principal, nu își va putea exercita atribuțiile în perioada următoare din cauza problemelor medicale apărute sâmbătă seara, conducerea clubului Lotus Băile Felix a decis să apeleze la un tehnician care să asigure interimatul.
BIHON Sport local
Orădeanul Ötvös Andrei a redevenit, miercuri, la Sarajevo, campion mondial de judo veterani după cinci victorii obținute în limitele categoriei M9 - 73 kg.
BIHON Sport local
Începută marți cu două jocuri, etapa a V-a a continuat miercuri cu celelalte patru meciuri. După remiza consemnată în derby-ul bihorean Lotus Băile Felix – Crișul Sântandrei (2-2), miercuri ambele echipe din județ au suferit înfrângeri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un pompier militar bihorean a intervenit pentru a doua zi consecutiv în sprijinul unor oameni aflați în situații critice. După ce, marți, în timpul liber, a salvat o femeie aflată în stop cardio-respirator, astăzi a intervenit la un accident rutier produs în localitatea Belfir, unde un șofer a rămas încarcerat în autoturism.
Economic
Perioada petrecută în serviciul militar poate conta la stabilirea pensiei, însă nu în același mod pentru toți pensionarii. Anul în care a fost efectuat stagiul militar este unul dintre elementele care pot schimba punctajul acordat la pensie.
Economic
Economia nu se mișcă doar în funcție de cifrele din statistici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!