BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 50 de elevi de la Liceul de Arte au expus lucrări în cadrul expoziției „StART a postcard Oradea”

Peste 50 de elevi de la Liceul de Arte au expus lucrări în cadrul expoziției „StART a postcard Oradea”

De Mădălina Cristea
la 9 June 2025 09:00 Reactualizat la: 6 June 2025 13:56

Peste 50 de elevi de la Liceul de Arte au expus lucrări în cadrul expoziției „StART a postcard Oradea”

Foto: Mădălina Cristea
9 June 2025 09:00 Reactualizat la: 6 June 2025 13:56
61 de lucrări semnate de 57 de elevi ai Liceului de Arte din Oradea pot fi admirate până la 9 iunie, în expoziția „StART a postcard Oradea”, deschisă la Galeria Ștefan Postol.
Scris de Mădălina Cristea - 61 de lucrări semnate de 57 de elevi ai Liceului de Arte din Oradea pot fi admirate până la 9 iunie, în expoziția „StART a postcard Oradea”, deschisă la Galeria Ștefan Postol.

Trimite articolul

X

Lucrările expuse au fost realizate de elevi din clasele a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, sub îndrumarea a opt profesori coordonatori: Claudia Peter, Anamaria Iștoc, Andrea Czentye, Romina Hulban, Kinga Nagy, Cristina Costolaș, Andrea Cseke și Andreea-Anamaria Meza.

Proiectul „StART a postcard Oradea” a fost inițiat de Roxie Netea, președinta Asociației D’Art, și prof. dr. Andreea-Anamaria Meza, cadru didactic la Liceul de Arte din Oradea. Ideea a fost conturată pe parcursul a doi ani de discuții și a prins formă în ultimele șase luni, elevii având la dispoziție trei luni pentru realizarea lucrărilor.

Scopul principal al proiectului este promovarea patrimoniului arhitectural orădean printr-o abordare creativă și interdisciplinară, implicând elevii în activități de conștientizare asupra valorilor locale – istorie, oameni, locuri, dar într-un limbaj plastic adaptat generației lor.

Potrivit președintei Asociației D’Art, elevilor li s-a oferit libertate totală în reprezentarea și redarea subiectului, iar lucrările rezultate reflectă interpretări artistice personale. Creațiile pot fi transpuse în format de cărți poștale, ceea ce justifică și denumirea proiectului „StART a postcard Oradea”.

„Analizând lucrările, am fost plăcut surprinși de creativitatea lor, au respectat cerințele, le-au aplicat şi au rezultat nişte lucrări bogate. Unele s-au îndepărtat bine de simpla abordare decorativă. Ei au venit cu idei originale, iar pentru originalitate e de două ori lăudabil, întrucât subiectul clădirilor orădene este destul de bătătorit. Se vede că s-au străduit, şi-au stors sucurile creative, rezultând nişte lucrări de o prospețime neașteptată și unică prin redare. Apar astfel în compozițiile lor metafore inspirate, turnuri transformate în înghețată, miriapozi de dimensiuni colosale, care se plimbă nonşalanți pe clădire, personaje fantastice, dragoni, supereroi, clădiri care imersează sub greutatea proprie și multe altele”, a explicat Roxie Netea.

Un dialog între generații

Expoziția a fost vernisată marți, în prezența elevilor, a profesorilor și a reprezentanților comunității artistice locale.

Artistul Ștefan Postol a mărturisit că vede în elevii participanți viitori artiști, convingere întărită atât de felul în care se prezintă, cât și de modul în care se comportă. A remarcat cu bucurie numărul mare de lucrări realizate, dar mai ales calitatea lor, apreciind nivelul artistic ridicat, atins într-un timp relativ scurt.

Artistul a adăugat că, în opinia sa, concurența tot mai mare pentru admiterea la Liceul de Arte contribuie direct la creșterea nivelului artistic, aspect vizibil și în această expoziție. Din dublul său rol, de pedagog în domeniul artelor și de gazdă a galeriei, a apreciat faptul că tema a fost atinsă cu succes de către elevi.

„Cred că momentul acesta poate fi numit un dialog între generații”, a afirmat, în cadrul vernisajului, directoarea Liceului de Arte din Oradea, Mihaela Geta Bondor.

Aceasta a mărturisit că se simte mândră de statutul de „decan de vârstă”, câștigat prin anii petrecuți în cadrul liceului.

Foto: Expoziția „StART a postcard Oradea” 06.06.2025

Ea a remarcat prezența mai multor generații de artiști, absolvenți ai Liceului de Arte, printre care se numără Ștefan Postol (pe care l-a cunoscut în urmă cu peste trei decenii), Roxie Netea, Ovidiu Sălăjan, până la actualii elevi de gimnaziu și liceu, care formează o nouă etapă în evoluția artistică a instituției.

„Dialogul acesta între generații reprezintă un punct foarte important în ceea ce înseamnă o comunitate artistică. Cred că, în ultimii ani, comunitatea artistică orădeană a devenit și mai puternică, iar prin voi, prin tineri susținuți de generațiile care sunt deja în exercițiu, va putea să înflorească.

Descoperim, la Liceul de Arte, să știți, cu mare uimire, talente neașteptate, atât cantitativ, cât și calitativ. Sigur că lucrurile se cern: le cerne munca, le cerne dedicarea, le cerne spiritul artistic, le cerne puterea de a merge mai departe, indiferent de situație. Sunt foarte multe aspecte, dar cred că întotdeauna, ceea ce vă definește va rămâne arta, manifestată sub toate formele ei. Și cred că a înțelege ce înseamnă o carte poștală, specifică vârstelor de demult, specifică istoriei, este un mare lucru. Este mare lucru, pentru că reprezintă un anumit mod de a vedea viața”, a mai afirmat directoarea Liceului de Arte.

Mihaela Geta Bondor a explicat că, dincolo de imaginea vizibilă, cartea poștală era odinioară un mijloc profund de comunicare. Într-o vreme în care nu existau telefoane sau alte forme rapide de transmitere a mesajelor, aceasta ascundea gânduri, nevoi și emoții. Era modul prin care se trimiteau vești părinților din tabere sau prin care băieții făceau curte fetelor. A subliniat câtă bucurie aducea alegerea celor mai frumoase imagini pentru a însoți mesajul.

În opinia sa, lucrările elevilor demonstrează că au înțeles esența acestui tip de comunicare, iar interpretările lor pot fi adaptate prezentului, devenind, poate, cărți poștale electronice, amintiri care să circule în spațiul contemporan.

Expoziția „StART a postcard Oradea”, găzduită de Galeria Ștefan Postol (strada Horea nr. 22), poate fi vizitată de marți până vineri, între orele 12:00 și 18:00.

Trimite articolul

X
Taguri:
elevi ,
expozitie ,
liceul de arte ,
StART a postcard Oradea

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Vaccin antigripal 2026: cine îl primește gratuit și cine beneficiază de 50% compensare
    A început vaccinarea antigripală pentru sezonul rece. Anumite categorii de persoane pot beneficia de vaccin gratuit, în timp ce altele au dreptul la compensarea unei părți din preț.

    Economic

    Biletele de tratament pentru pensionarii bihoreni, seria 12. Ce stațiuni sunt disponibile și până când pot fi ridicate
    Pensionarii și celelalte persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear prin Casa Județeană de Pensii Bihor trebuie să se grăbească să își ridice biletele pentru cea de-a 12-a serie din acest an.

    Cultură

    GALERIE FOTO
    Festivalul Național de Artă Naivă, ediția a XIII-a: 20 de artiști expun peste 100 de lucrări în Cetatea Oradea
    Eveniment unic în România, festivalul este mai mult decât o expoziție de artă, este o călătorie în inima creativității și a tradiției românești.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tată acuzat că și-ar fi agresat sexual fiica de 6 ani, achitat de Judecătoria Marghita. Instanța: fapta nu există
    Un bărbat din localitatea Buduslău a fost achitat de Judecătoria Marghita într-un dosar în care a fost acuzat că și-ar fi agresat sexual fiica de 6 ani. Instanța a stabilit că fapta nu a existat, astfel că a respins și cererea de despăgubiri formulată de minoră prin avocat.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Surpriză în cazul Dumbrava: autoritățile vor să-i aducă pe bolnavi înapoi până în decembrie
    La câteva luni după controalele care au dus la relocarea bolnavilor din așezămintele lui Viorel Pașca, apare o veste care poate schimba radical situația.

    România

    Ilie Bolojan, audiat la DNA Iași în dosarul presupusei mite de 1,5 milioane de euro
    Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri în calitate de martor la DNA Iași în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, la solicitarea presei acreditate la Palatul Victoria.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X