BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Povestea România Sălbatică”, filmul filmului

„Povestea România Sălbatică”, filmul filmului

De Camelia Bușu
la 28 January 2022 12:22 Reactualizat la: 28 January 2022 12:22

„Povestea România Sălbatică”, filmul filmului

Dan Dinu, muncind la foc continuu FOTO: Captură film
28 January 2022 12:22 Reactualizat la: 28 January 2022 12:22
Pe platforma TIFF Unlimited se poate viziona un making-off de aproape două ore despre aventura din spatele documentarului „România sălbatică”.
Scris de Camelia Bușu - Pe platforma TIFF Unlimited se poate viziona un making-off de aproape două ore despre aventura din spatele documentarului „România sălbatică”.

Trimite articolul

X

Realizat pe parcursul a zece ani de către Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, filmul „România sălbatică” a avut premiera la Transilvania International Film Festival (TIFF), unde a și câștigat Premiul Publicului pentru cel mai bun film românesc.

Peste 2.500 de oameni au văzut anul trecut „România sălbatică” la TIFF, fiind cel mai vizionat film al festivalului. Cel mai amplu documentar dedicat naturii și faunei sălbatice din România înseamnă 28 de arii naturale protejate importante care au fost fotografiate și filmate, 90 de deplasări și peste 450 de zile petrecute în teren, peste 45.000 de kilometri parcurși cu mașina și sute de kilometri pe jos, mii de fotografii și o sută de ore de filmare. Un film documentar de natură la standarde înalte cu o echipă 100% românească. Orădenii au putut viziona filmul la TIFF Oradea 2021 pe 18 septembrie, şi mai apoi la Cinema Palace din Oradea.

Filmul filmului

Iniţial planificată pe 24 ianuare pe platforma TIFF Unlimited, lansarea filmului „Povestea România Sălbatică”a avut loc joi, 27 ianuarie. Este un making-off despre incredibila aventură care a stat în spatele documentarului „România sălbatică”. Pornind de la primele filmări şi până la munca de postproducţie, filmul filmului este povestea unei aventuri de peste un deceniu trăită de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, aproape două ore de filmări „din culise”. Producătorul executiv Matei Truţă este cel care a crezut în proiectul lor şi le-a apreciat efortul şi dăruirea depuse de-a lungul celor zece ani de filmări. „Sincer, nu mă aşteptam în România să existe doi oameni despre care nimeni să nu ştie nimic şi care să poată să livreze tipul ăsta de produs”, mărturiseşte în „poveste” Tudor Giurgiu, fondator şi președinte al TIFF.

Văzând filmul filmului, dacă nu eşti un împătimit al drumeţiilor în natură te vei îndrăgosti de ea cu siguranţă, iar dacă îţi place să străbaţi potecile, ţi se va face tare dor să-ţi iei rucsacul în spinare şi să te întorci acolo, în mijlocul naturii.

Într-o oră şi 43 de minute simţi şi hainele murate de ploaie, şi arşiţa de pe vârf de munte, ţi se face dor de apa de izvor, de izul de cetină, de pocnetul lemnelor în foc şi de mirosul de slănină friptă. Şi cel mai important, apreciezi efortul şi perseverenţa depuse în cei 45.000 de kilometri parcurşi şi 100 de ore de filmare, lupta cu frigul, vântul şi umezeala intrate în oase, răbdarea infinită, dar şi satisfacţia lucrului împlinit. „Chiar dacă au existat momente lungi de plictiseală sau de frustrare, sau momente în care ba mureai de cald, ba mureai de frig, toate dificultăţile dispăreau când animalele te acceptau în lumea lor”, mărturiseşte Cosmin Dumitrache.

[eadvert]

N-au lipsit peşterile

Cu simţul umorului şi cu mult optimism treci peste orice, „trebuie doar să nu te dai bătut”, spun cei doi aventurieri. Pentru zecile de deplasări în teren au apelat la prieteni, la cei de la parcurile naturale şi naţionale, la ONG-uri de mediu. Au fost mulţi oameni care au sprijinit proiectul.

În Parcul Natural Apuseni, unde se găsesc peste 1500 de peşteri, au venit să spună mai întâi povestea apelor, filmând Izbucul Ponor, Poiana Ponor, Cetăţile Ponorului, ajungând şi în Cheile Galbenei. După cum au mărturisit Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, un fim despre natura României nu avea cum să nu aibă şi o secvenţă cu peşteri şi cel mai interesat pentru ei a fost în Munţii Pădurea Craiului. Au cărat pentru filmări foarte mult echipament şi nu a fost deloc uşor, mai ales prin galeriile foarte înguste, dar a fost „o experienţă de ţinut minte”. Imaginile din subteran au fost filmate în Peştera Ferice şi Peştera Osoi şi i-au avut ca însoţitori pe artistul fotograf şi speologul Andrei Posmoşanu şi pe ecologistul Andrei Acs de la Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor. Cei doi, de altfel, apar pe genericul filmului ca asistenţi producţie. În final, toată munca şi efortul de a realiza imaginile din peşteri au însemnat trei minute în documentar.

Cea mai relevantă moştenire

Ultimele cuvinte din „România sălbatică” au fost: „Dacă ai curajul să priveşti natura în ochi, nu o să uiţi niciodată că eşti parte din această Românie. O Românie ce merită cu adevărat să rămână sălbatică”. În finalul filmului „Povestea România Sălbatică” Dan Dinu mărturiseşte: „După ce îţi dedici mai bine de zece ani din viaţă unui proiect, cel mai fain este când vezi că munca ta oferă inspiraţie, şi alţi pasionaţi ca şi tine îţi urmează exemplul. Îmi place să cred că această inspiraţie este de fapt cea mai relevantă moştenire pe care o pot lăsa în urmă.”

„Povestea România Sălbatică” este online și poate fi văzut exclusiv pe unlimited.tiff.ro. Un bilet costă 3 USD + TVA și îți permite accesul pentru trei zile, din momentul achiziției. Dacă ești abonat, ai acces liber timp de şapte zile de la momentul lansării (27 ianuarie).

Pentru cei care nu au apucat să vadă nici „România sălbatică”, sâmbătă, 29 ianuarie, de la ora 18:00 o pot face la MA hub, care în colaborare cu asociaţia Aqua Crisius vă invită să îl vedeţi gratuit. Capacitatea maximă este de 15 locuri, aşa încât este necesar să vă faceţi rezervarea din timp.

Trimite articolul

X
Taguri:
Povestea România Sălbatică

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Medicii specializați în Marea Britanie ar putea profesa mai ușor în România. Ce schimbări pregătește Ministerul Sănătății
    Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.

    Cultură

    VIDEO
    Artistul orădean AG Weinberger intră cu albumul „Sharing” în cursa pentru nominalizările la premiile Grammy
    Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Sânmartin pregătește construirea unui al doilea parc fotovoltaic, cu o investiție de peste 25 de milioane de lei
    În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale. 1

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

    Economic

    Statul vrea să plătească experții care identifică vulnerabilități în sistemele informatice publice
    Instituțiile publice din România ar putea beneficia de verificări suplimentare de securitate cibernetică, iar persoanele care descoperă vulnerabilități în sistemele informatice ale statului ar putea primi recompense financiare. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Sentință în cazul tâlharilor de pe bulevardul Dacia: unul trimis la pușcărie, celălalt e liber
    Cei doi bărbați implicați în vara acestui an într-o tâlhărie petrecută pe bulevardul Dacia, din Oradea, au fost condamnați în mod diferit de către instanța de judecată.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Aproape 30 de câini au fost sterilizați și microcipați gratuit în prima campanie organizată de Primăria Valea lui Mihai
    Prima campanie gratuită de sterilizare și microcipare a câinilor, organizată de Primăria Valea lui Mihai, s-a încheiat, iar aproape 30 de animale au trecut prin mâinile specialiștilor. 2
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X