În perioada minivacanţei de Paşte şi 1 Mai, oamenii legii monitorizează principalele artere din judeţ, cu circa 50 de lucrători ai Serviciului Rutier aflaţi pe teren în fiecare zi, respectiv 12 aparate radar. Aceste aparate vor staţiona cu precădere pe principalele artere care fac legătura între ţara noastra şi Ungaria, având în vedere numărul mare de turişti sau români întorşi acasă de Paşte. Toată desfăşurarea de forţe din această perioadă se face în scopul prevenirii evenimentelor rutiere grave, conform comisarului şef Claudiu Ciuclea, coordonatorul acestei acţiuni. Traficul va fi monitorizat în acelaşi mod şi după încheierea perioadei de Sărbători, când tot afluxul de turişti români sau străini vor tranzita judeţul nostru pentru a se întoarce în Vestul Europei. Rutieriştii vor fi prezenţi în permanenţă şi zonele aglomerate de lângă pieţe sau în staţiuni, pentru a evita aglomerările din trafic.
Preventie in trafic de Sarbatori
Politistii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Bihor vor acţiona în trafic, pe drumurile naţionale care tranzitează judeţul, pentru combaterea excesului de viteză şi, în colaborare cu ISCTR, pentru verificarea legalitatii transporturilor de mărfuri şi persoane.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
FC Bihor
După meciul de la Râmnicu vâlcea, doi dintre tinerii jucători pregătiți de Erik Lincar vor pleca la lotul de juniori U19. Acolo vor fi coechipieri cu un orădean care activează acum la Chindia Târgoviște.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La aproape 7 ani de la trimiterea în judecată a Doinei Cotor, o fostă grefieră a Tribunalului Bihor, instanța a dispus încetarea procesului pe motiv că faptele de care a fost acuzată s-au prescris.
Cultură
Festivalul Internațional de Teatru Oradea omagiază, la 50 de ani de la prima ediție, memoria poetului Ioan Moldovan printr-un eveniment dedicat volumului său postum, „O parte pleacă, o parte rămâne”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de joi, 17 septembrie, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a șapte incendii generate, cel mai probabil, de utilizarea focului pentru igienizarea terenurilor. Flăcările au afectat peste 30 de hectare de terenuri, livezi și anexe gospodărești.
Economic
Guvernul a aprobat vineri acordarea unor ajutoare de urgență pentru 65 de persoane vulnerabile relocate din localitatea Dumbrava, județul Bihor, în urma operațiunii din 30 iunie 2026. Persoanele se află în prezent în centre rezidențiale private din județele Alba, Hunedoara și Sibiu.
FC Bihor
Duminică, de la ora 11:30, FC Bihor Oradea va juca în deplasare cu nou promovata SCM Râmnicu Vâlcea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!