Vremurile s-au schimbat. Nu doar ţăranii îşi doresc pământ, ci şi urmaşii grofilor.
„Noi nu vrem strămutarea satului Sacalasău Nou. Dorim să ni se restituie dreptul nostru de proprietate. Ne considerăm îndreptăţiţi, avem acte, avem înscris de carte funciară. În măsura posibilităţilor, dorim să primim teren; acolo unde terenul e ocupat, încercăm o soluţie de restituire în zona liberă, iar dacă nu este posibil, o soluţie în echivalent bănesc”, explică avocatul Tincuţa Şaitoş care sunt pretenţiile clienţilor săi, cei 13 urmaşi ai grofului Bartoş. De cealaltă parte, avocatul Florentina Costaş explică de ce Comisia Locală şi cea Judeţeană de aplicare a Legii fondului funciar au respins cererea de restituire a cererii de proprietate: „Fiindcă familia Bartoş nu mai figura în 1946 în Registrul agricol”.
Anul 1946 este unul important în desfăşurarea acestui proces. De el se leagă plecarea slovacilor din Sacalasău Nou în Cehia, de unde tocmai fuseseră alungaţi nemţii. Slovacii din Sacalasău Nou erau foarte săraci. Domnul Lenghel spune povestea unei femei cu mai mulţi copii, cărora nu avea ce să le dea să mănânce. „Bunicii povesteau că femeia aceasta culegea frunze de cartofi şi mulgea vaca, pentru a le face o supă copiilor. Şi asta zi de zi. Le dădea frunze de cartofi, fiindcă nu aveau cartofi”. Din cauza sărăciei, oamenii au acceptat să ocupe casele nemţilor din Cehia. Traiul slovacilor nu a fost acolo unul liniştit, fiindcă noaptea veneau nemţii să-i omoare.
„Au tras oamenii vreo cinci ani în Cehia până să se liniştească”, povesteşte domnul Lenghel. Localnicul spune că atunci când oamenii erau lăsaţi să plece în Cehia trebuiau să îndeplinească o condiţie: musai trebuiau să lase pământul unui vecin. „Pe o perioadă de cinci ani, vecinul se angaja să plătească cotele… Erau ani grei, când bunicii povesteau că mergeau cu carul cu boi până la Marghita, cu fân, cu cartofi, cu de toate. Păşteau boii pe marginea drumului la Chiribiş, ca să fie la trei şi jumătate noaptea la rând, ca să se poată întoarce acasă… Unde au fost aceşti oameni care ne revendică nouă terenurile atunci când se dădeau cotele? Unde au fost aceşti oameni aproape 100 de ani? Unde au fost aceşti oameni atâţia ani, cât am plătit impozit? Ei se folosesc de faptul că atunci când oamenii au plecat în Cehia nu au făcut acte pe pământ, se folosesc de faptul că unii erau prea săraci să meargă să se întăbuleze la Judecătoria Marghita. Acest sat a fost tot timpul aglomerat, nu e aşa cum spun ei. Bunica şi bunicul meu abia au reuşit să cumpere 6 holde de teren, tocmai când se gândeau să-şi caute teren în altă parte. L-au cumpărat cu vacile primite de la nuntă. Bunicul a venit în sat în 1902, era pădurar. De Crăciun, oamenii care aveau păduri veneau să-şi numere lemnele. Era o mare responsabilitate… Terenul a fost întotdeauna dorit aici. S-au întâmplat şi nenorociri din cauza pământului. O femeie însărcinată şi cele două fetiţe ale ei au fost făcute bucăţi cu toporul în urma unei astfel de dispute”, povesteşte domnul Lenghel, care foloseşte terenul bunicilor săi, cumpărat de aceştia în anii 1930.
O altă categorie a localnicilor din Sacalasău e reprezentată de cei care „au făcut hârtii cu groful Bartoş, dar nu le mai găsesc”. Probabil unul dintre amănuntele care ar ajuta la soluţionarea procesului al cărui obiect a uimit România ţine de soluţia pe care o va da Prefectura Bihor în ceea ce priveşte cererea de acordare a titlurilor de proprietate. Jumătate dintre locuitorii din Sacalasău Nou nu au titlu de proprietate pentru terenurile pe care le folosesc de aproape 100 de ani.
[related-post post_id=”1894371″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!