După programul cu muzică franceză de săptămâna trecută, şi înainte de cel de muzică germană de săptămâna viitoare, joi seară Filarmonica de Stat din Oradea propune un program integral rusesc. Este vorba despre Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră în sol minor, op. 40, de Serghei Rahmaninov şi Simfonia a VI-a „Patetica” în si minor, op. 74, de Piotr Ilici Ceaikovski.
Rahmaninov a scris patru concerte pentru pian, în acestă seară interpretându-se ultimul din acest ciclu. Compozitorul este un proeminent continuator al tradiţiei şcolii romantice ruse din secolul XIX, explică directorul artistic al Filarmonicii, Vasile Foica. Rahmaninov a fost considerat şi un foarte mare pianist al secolului XX. Acest lucru se vede în lucrările sale, exploatând la maxim posibilităţile instrumentului. Prin acest concert, Rahmaninov ajunge în privinţa scriiturii şi a tratării la o întrepătrundere între partea solistică şi partea orchestrală, creând un dialog viu. Invitatul serii pentru acest concert este pianistul Răzvan Dragnea, care mărturiseşte că este un concert foarte greu, acesta fiind probabil şi unul dintre motivele pentru care este mai puţin cântat dintre toate concertele lui Rahmaninov. „Muzica este foarte dinamică, schimbările sunt foarte bruşte, greu de digerat inclusiv pentru orchestră, până se acomodează cu acest tip de scriitură. Concertul a fost scris în 1928, iar această versiune pe care o vom interpreta este revizuită în 1941, cu doi ani înainte de dispariţia lui Rahmaninov”, a punctat Răzvan Dragnea.
În partea a doua a serii se va asculta „Patetica”. În jurul anului 1890, viaţa lui Ceaikovski părea să fie încununată de succes, cu turnee, prezentări de lucrări, dar după ani mulţi de prietenie, doamna Nadezhda Filaretovna von Meck, susţinătoarea şi finanţatoarea compozitorului, din motive necunoscute, îi transmite printr-o scrisoare compozitorului că nu mai doreşte să îl sprijine financiar. Acest lucru a fost o mare lovitură pentru Ceaikovski, şi încă din acel an începe să schiţeze Simfonia a VI-a „Patetica”. O finalizează în 1893. Prezentarea ei a avut loc la Sankt Petersburg, în 28 octombrie 1893. La nouă zile după premieră, compozitorul moare de holeră. Simfonia sparge tiparul simfoniei romantice, doar partea întâi respectând tradiţia din acest punct de vedere. Celelalte părţi sunt total diferite, partea a doua fiind un interesant vals „şchiop”, explică Vasile Foica, fiind conceput în măsura de cinci pătrimi, partea a treia este un marş vioi, iar cea mai mare diferenţă, spre deosebire de toate simfoniile scrise înainte, care de obicei sunt în timpi mişcaţi, a patra parte este într-un adaggio funebru.
„Simfonia este o lucrare de o încărcătură emoţională excepţională. Nu este doar simpla invocare a morţii, ci moartea lui de holeră este bănuită a fi de fapt sinucidere. Practic, loviturile pe care le-a primit se datorează parţial faptului că s-a descoperit că el era de orientare homosexuală, ori la vremea respectivă acest lucru era ceva inacceptabil, şi probabil aşa se explică şi faptul că a rămas fără susţinerea financiară. Aici sunt minunea şi enigma, cum marii creatori reuşesc să se desprindă creând”, spune maestrul Romeo Râmbu, profund emoţionat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!