Atunci când o persoană apropiată trece printr-o perioadă dificilă, intenția de a o ajuta apare firesc. Felul în care oferim sprijinul contează însă la fel de mult ca intenția. Între dorința de a rezolva o problemă și capacitatea de a înțelege experiența celuilalt există o diferență importantă pentru calitatea relațiilor noastre.

Intenția de a ajuta nu este întotdeauna suficientă

Când cineva apropiat trece printr-o perioadă grea, primul impuls este adesea să găsim o soluție. Îi recomandăm ce ar trebui să facă, îi explicăm cum am proceda în locul lui sau încercăm să îi arătăm partea bună a situației. În familie, între prieteni sau în cuplu, asemenea reacții apar frecvent din dorința sinceră de a reduce suferința. Totuși, persoana care ne vorbește poate avea nevoie, înainte de orice soluție, să își poată exprima dificultatea fără să simtă că trebuie să ajungă imediat la o concluzie.

Ne grăbim uneori să oferim răspunsuri pentru că ne este greu să asistăm la suferința cuiva drag. Neputința de a schimba situația poate genera neliniște, iar găsirea unei soluții ne redă impresia că avem un rol clar. În acest fel, conversația se poate orienta spre ceea ce ne ajută pe noi să gestionăm momentul, deși intenția inițială era să îl ajutăm pe celălalt. Disconfortul de a vedea o persoană suferind nu înseamnă lipsă de empatie; important este să observăm dacă reacția noastră lasă suficient loc pentru experiența ei.

Există și situații în care sfaturile sunt utile, dar momentul și felul în care sunt oferite fac diferența. O persoană copleșită de probleme profesionale poate avea nevoie să își clarifice mai întâi temerile înainte de a lua o decizie. Un adult care se confruntă cu o schimbare în familie poate avea nevoie de timp pentru a înțelege ce simte. Dacă îi propunem imediat un plan, riscăm să trecem peste etapa în care își organizează propriile gânduri. Ajutorul devine mai potrivit atunci când ține cont de ceea ce persoana poate primi în acel moment.

Cercetările despre sprijinul social arată că efectele ajutorului depind și de felul în care acesta este perceput de persoana care îl primește. Sprijinul oferit cu intenții bune nu este automat trăit ca fiind util, mai ales atunci când transmite că celălalt nu se descurcă singur sau că ar trebui să își schimbe rapid reacția. Contează dacă ajutorul răspunde unei nevoi reale și dacă păstrează sentimentul de autonomie al celui care îl primește. În relațiile apropiate, atenția acordată acestor aspecte poate preveni tensiuni și neînțelegeri.

A fi alături de cineva înseamnă să îi respecți autonomia

În relațiile apropiate apare frecvent tentația de a prelua controlul atunci când vedem că cineva se confruntă cu o problemă. Un părinte își îndeamnă copilul adult să schimbe locul de muncă, un partener insistă asupra unei decizii, iar un prieten încearcă să stabilească pașii pe care celălalt ar trebui să îi urmeze. Experiența personală ne poate oferi repere utile, însă fiecare om își evaluează situația prin propriile valori, responsabilități și posibilități. O soluție potrivită pentru noi nu este automat potrivită și pentru persoana din fața noastră.

Autonomia are un rol important în felul în care oamenii își gestionează dificultățile. Cercetările din perspectiva teoriei autodeterminării arată că sprijinul care respectă perspectiva și capacitatea de decizie a unei persoane se asociază cu rezultate favorabile pentru motivație și bunăstare. Într-o relație, acest lucru presupune să oferim informații și sugestii fără să transformăm propria opinie într-o obligație pentru celălalt. Putem să ne exprimăm îngrijorarea și să explicăm ce observăm, păstrând în același timp locul necesar pentru decizia persoanei implicate.

Respectarea autonomiei nu presupune indiferență și nici retragerea din relație. Putem să ne implicăm activ, să ajutăm la rezolvarea unei sarcini, să însoțim pe cineva la o întâlnire importantă sau să căutăm împreună informații relevante. Diferența apare în modul în care stabilim ce fel de ajutor oferim. Întrebările despre nevoile persoanei, resursele de care dispune și lucrurile pe care dorește să le gestioneze singură ne ajută să găsim un echilibru între implicare și respectarea independenței sale.

Există, desigur, situații în care intervenția directă este necesară, mai ales când siguranța unei persoane este în pericol sau când aceasta nu își poate gestiona singură o nevoie esențială. În viața de zi cu zi, însă, multe dificultăți presupun decizii personale și perioade de adaptare. A-i permite cuiva să parcurgă acest proces în ritmul său poate însemna să avem răbdare cu incertitudinea, cu ezitările și cu alegerile diferite de ale noastre. Sprijinul matur lasă loc atât apropierii, cât și responsabilității personale.

Sprijinul se construiește din gesturi concrete

Uneori, ajutorul cel mai potrivit este foarte practic. Un coleg preia o sarcină atunci când observă că volumul de muncă a devenit dificil de gestionat. Un membru al familiei se ocupă de cumpărături pentru cineva care îngrijește o rudă bolnavă. Un prieten își face timp pentru o plimbare într-o perioadă în care celălalt se simte izolat. Astfel de gesturi reduc presiunea cotidiană și transmit disponibilitate fără să transforme persoana aflată în dificultate într-un beneficiar pasiv al grijii altora.

Cercetarea psihologică a analizat inclusiv sprijinul discret, oferit prin gesturi obișnuite care nu atrag atenția asupra faptului că cineva are nevoie de ajutor. Un studiu publicat în Journal of Family Psychology, realizat pe cupluri căsătorite, a constatat că sprijinul mai puțin explicit s-a asociat cu o satisfacție relațională mai mare în ziua următoare. Rezultatele nu înseamnă că ajutorul trebuie ascuns sau că oamenii nu ar trebui să vorbească deschis despre nevoile lor. Ele sugerează că sprijinul poate lua forme diferite, iar gesturile cotidiene de colaborare și grijă contribuie la calitatea relației.

Pentru a afla ce este util, putem începe prin a clarifica situația împreună cu persoana respectivă. Uneori, are nevoie de informații sau de o perspectivă diferită; alteori, are nevoie de ajutor pentru o sarcină concretă ori de cineva care să rămână aproape în perioada următoare. O întrebare simplă despre ce i-ar fi de folos poate preveni multe neînțelegeri. În plus, oferirea mai multor opțiuni, în locul unei singure soluții impuse, păstrează sentimentul de participare și control asupra propriei vieți.

Sprijinul presupune și consecvență. Un gest important într-o singură zi contează, dar relațiile se consolidează și prin disponibilitatea de a reveni, de a întreba cum au evoluat lucrurile și de a respecta ceea ce am stabilit împreună. În același timp, nu fiecare dificultate poate fi rezolvată prin resursele familiei sau ale prietenilor. Când suferința persistă, afectează semnificativ funcționarea zilnică ori depășește posibilitățile celor apropiați, sprijinul poate include orientarea către un specialist. A recunoaște această nevoie reprezintă o formă de responsabilitate față de persoana care trece printr-o perioadă grea.

UN LUCRU PE CARE ÎL PUTEM ÎNCERCA

Data viitoare când cineva apropiat ne vorbește despre o dificultate, să ne oprim înainte de a-i oferi o soluție. Să aflăm ce anume îl apasă cel mai mult și ce fel de sprijin i-ar fi util. Dacă putem contribui concret, să stabilim împreună ce avem de făcut. Dacă nu avem răspunsuri, să recunoaștem acest lucru și să rămânem disponibili pentru o conversație ulterioară.

DE ȚINUT MINTE

A fi alături de cineva presupune atenție față de nevoile sale, respect pentru autonomia sa și disponibilitatea de a oferi un sprijin adaptat situației. Relațiile se consolidează atunci când oamenii se pot baza unii pe alții fără să simtă că trebuie să renunțe la propria capacitate de a decide.

Thomas Agud, psiholog
Facebook: Psiholog Thomas Agud | Instagram: @psih.thomasagud