Motivul? Câteva probleme juridice, din cauza unor
contracte neavantajoase, încheiate în anii
trecuţi. Directorul RER Ecologic
Service, Ioan Sărac, spune
că regia pe care o administrează poate prelua
în continuare deşeurile de acest tip, dar
plăteşte pentru acest lucru, în timp ce
firmele care se ocupă de reciclarea materialelor le
preiau gratuit.„Am încercat să
corectăm aceste lucruri, însă nu a fost
posibil, conform vechiului contract, RER este obligat
să le predea la deponeu”, spune
Ilie Bolojan.
Primarul oraşului a anunţat
în conferinţa de presă de marţi
că problema curăţeniei va fi o prioritate pe
anul 2009.„Nu o vom putea rezolva peste
noapte, dar vor fi schimbări în acest
an”, anunţă primarul.
Fond pentru curăţenie
Edilul-şef al oraşului
doreşte ca fiecare metru pătrat de teren să
fie în gestiunea cuiva, fie că e persoană
fizică, Primărie sau
asociaţie de proprietari, care să fie responsabil
pentru problema curăţeniei pe acel perimetru.
Primarul a pus gând rău proprietarilor de
terenuri date spre vânzare, lăsate pradă
buruienilor, la intrarea în oraş dinspre Cluj,
dar şi celor care aruncă deşeurile
clandestin în zona centurii oraşului sau
în alte locuri ale municipiului unde s-au format
mormane de gunoaie. Primăria va aloca
un fond special în acest an destinat
îmbunătăţirii curăţeniei
în oraş.
Mălina Pop
Reciclarea deşeurilor, nulă
ORADEA - Reciclarea deşeurilor refolosibile
şi colectarea celor care provin din executarea
lucrărilor de construcţii ori amenajări de
locuinţe, are de suferit din păcate, în
Oradea.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.
Cultură
Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale.
1
Economic
Instituțiile publice din România ar putea beneficia de verificări suplimentare de securitate cibernetică, iar persoanele care descoperă vulnerabilități în sistemele informatice ale statului ar putea primi recompense financiare.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi bărbați implicați în vara acestui an într-o tâlhărie petrecută pe bulevardul Dacia, din Oradea, au fost condamnați în mod diferit de către instanța de judecată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prima campanie gratuită de sterilizare și microcipare a câinilor, organizată de Primăria Valea lui Mihai, s-a încheiat, iar aproape 30 de animale au trecut prin mâinile specialiștilor.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!