Proiectul „Rotary plantează” a fost lansat la sfârşitul anului 2003 de Clubul Rotary Oradea sub deviza „Când toată lumea taie- Rotary plantează”, la iniţiativa colegului nostru Marian Uram şi are ca scop combaterea defrişărilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii bihorenilor, prin plantarea de copaci. „Acţiunea aflată la cea de a 12-a ediţie s-a desfăşurat de aceasta dată în comuna Gepiu unde, prin grija d-lui primar Purje Ioan, s-a asigurat un teren cu o suprafaţă de 10.000 mp. Membri clubului Rotary Oradea, împreună cu membrii Rotaract Oradea, şi elevii şcolii generale din localitate, aflaţi sub îndrumarea d-nei dir. Cristea Voichita, au plantat 1000 puieţi stejar roşu. Puieţii au fost asiguraţi de Direcţia Silvică Bihor, prin sprijinul d-lui director Florescu Adrian”, spune Radu Cornel Dumitru, preşedintele Rotary Club Oradea.
Rotary plantează la Gepiu
1000 de puieţi de stejar roşu au fost plantaţi în cadrul celei de-a XII-a ediţii a evenimentului.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
FC Bihor
După meciul de la Râmnicu vâlcea, doi dintre tinerii jucători pregătiți de Erik Lincar vor pleca la lotul de juniori U19. Acolo vor fi coechipieri cu un orădean care activează acum la Chindia Târgoviște.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La aproape 7 ani de la trimiterea în judecată a Doinei Cotor, o fostă grefieră a Tribunalului Bihor, instanța a dispus încetarea procesului pe motiv că faptele de care a fost acuzată s-au prescris.
Cultură
Festivalul Internațional de Teatru Oradea omagiază, la 50 de ani de la prima ediție, memoria poetului Ioan Moldovan printr-un eveniment dedicat volumului său postum, „O parte pleacă, o parte rămâne”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de joi, 17 septembrie, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a șapte incendii generate, cel mai probabil, de utilizarea focului pentru igienizarea terenurilor. Flăcările au afectat peste 30 de hectare de terenuri, livezi și anexe gospodărești.
Economic
Guvernul a aprobat vineri acordarea unor ajutoare de urgență pentru 65 de persoane vulnerabile relocate din localitatea Dumbrava, județul Bihor, în urma operațiunii din 30 iunie 2026. Persoanele se află în prezent în centre rezidențiale private din județele Alba, Hunedoara și Sibiu.
FC Bihor
Duminică, de la ora 11:30, FC Bihor Oradea va juca în deplasare cu nou promovata SCM Râmnicu Vâlcea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!