Reabilitat în cadrul proiectului ROHU446 EduCultCentre – „Centrul de educație transfrontalieră româno-ungar pentru patrimoniu cultural și istoric”, Centrul Cultural Româno-Maghiar reintră în circuitul cultural bihorean după ample lucrări de eficientizare energetică și reabilitare.

[eadvert]

Joi, 1 februarie, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor a organizat împreună cu Revista de cultură „Várad”, Revista de cultură „Familia”, Episcopia Romano-Catolică de Oradea și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, un eveniment festiv cu ocazia redeschiderii centrului cultural situat pe Calea Clujului nr. 85.

Evenimentul a fost moderat de Ancuța Șchiop, manager al Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor. Festivitatea a debutat cu o rugăciune rostită în limba maghiară de PS Böcskei László, episcopul romano-catolic de Oradea, iar în limba română de către PS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea.

„Este un moment atipic ca încheierea unui proiect de această facură să o începem în atmosfera unei rugăciuni. Dar dacă nu uităm faptul că suntem într-o clădire consacrată în cadrul unei comunităţi religioase care a servit acestei frumoase misiuni de a promova valorile comunităţii, cultura, arta, arta întâlnirii, cred că într-adevăr este bine a spune o rugăciune în care mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că am putut să păstrăm o moştenire. Dar mai ales prin rugăciune vrem să cerem ajutor pentru toţi cei care se implică într-un mod sincer, deschis pentru a continua o activitate în folosul întregii comunităţi. Ştim că în tradiţia creştină, binecuvântarea casei este pentru toţi un izvor de speranţă şi un izor de inspiraţie pentru ceea ce vrem să facem”, a spus PS Böcskei László.

Un test trecut cu bine

Proiectul european, început în urmă cu mai bine de cinci ani, redă comunităţii un nou spaţiu cultural. Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” şi-a asumat proiectul, spune managerul Ancuţa Şchiop, găsind deschidere din partea episcopiei romano-catolice cu care are un acord de parteneriat, şi căreia îi aparţine clădirea centrului cultural.

Provocarea a fost mare, pentru că biblioteca nu mai derulase un astfel de proiect, dar s-au alăturat pe parcurs mulţi parteneri care au sprijinit demersurile instituţiei. Ancuţa Şchiop a mulţumit finanţatorilor, cei care au susţinut proiectul şi au asigurat partea de finanaţare din fonduri europene şi Consiliului Judeţean Bihor care şi-a asumat partea de cofinanţare. Biblioteca Judeţeană şi-a luat angajamentul ca în următorii cinci ani să sprijine tot ce ţine de întreţinerea clădirii şi de derularea activităţilor la care s-au angajat prin proiect. „Cred că este un bun prilej de a face dovada că o instituţie de cultură are capacitatea să deruleze un astfel de proiect. A fost un test care s-a încheiat cu bine”, a spus managerul bibliotecii.

PS Böcskei László a amintit că în Velenţa comunitatea a luat naştere imediat după perioada turcă, în 1736, când s-a consolidat ca şi o parohie de sine stătătoare. „Oamenii întotdeuna au căutat ceea ce este ceresc, dumnezeiesc, divinul, dar pentru aceasta şi-au creat locurile de întâlnire şi acele locuri unde au putut să se «şlefuiască» . În instituţii de cultură, în şcoli, în arta comuniunii, unde şi-a împărtăşit viaţa cotidiană, evenimentele, sărbătorile, toată comunitatea”, a spus episcopul romano-catolic, care se bucură că după atâta timp, şi la încheirea acestui proiect se vorbeşte despre aceleaşi ţeluri, aceleaşi motivaţii – oamenii să se întâlnească, să slujească frumosul, valorile, să slujească comunitatea. „Doresc să avem curajul unei gândiri comune, să încercăm să gândim împreună pentru viitor. Darurile noastre să putem să le punem laolaltă şi acest loc să fie plin de viaţă, un loc de inspiraţie pentru pentru toată lumea”, a încheiat PS Böcskei László.

Acum aproape nouă decenii

Fleisz Judit, preşedinta consiliului parohial din Velenţa, a făcut o scurtă incursiune în istoria aşezământului cultural, mulţumind mai întâi familiei Wallner care a pus la dispoziţie toate documentele pe care le-a adunat. L-a amintit apoi pe preotul eparhiei de atunci, Halasz Gyula, foarte iubit de enoriaşi, care după primul război mondial s-a gândit împreună cu profesorul cantor Wallner László să facă un loc de întrunire pentru tinerii din cartier. Prin ei au fost organizate multe întruniri, spectacole, acţiuni sportive care au avut loc în şcoala catolică. A venit marea criză economică din 1929-1933 şi visul unui astfel de lăcaş nu s-a împlinit. În această perioadă, între 1922-1934 s-au prezentat 31 de spectacole.

În 1935, preotul Halasz Gyula şi preotul reformat Kiss Karoly au pornit strângerea de fonduri din partea enoriaşilor din care s-au cumpărat materiale de construcţii. Preotul Halasz Gyula a şi donat o parte a grădinii pentru ridicarea clădirii. Arhitectul Megyeri Ferenc a făcut planurile construcţiei şi în mai 1935 a fost pusă, în cadrul unei ceremonii religioase, piatra de temelie a viitorului cămin cultural.

În 18 octombrie 1936 a fost inaugurat căminul cultural care astăzi este Centrul Cultural Româno-Maghiar, şi care cuprindea o biliotecă, sală de cultură, sală pentru jocuri şi o sală festivă lungă de 18 metri şi lată de 10 metri, dotată cu parchet, lumină electrică proprie şi o scenă, cu pereţii zugrăviţi în alb şi galben. La inaugurare, episcopul romano-catolic Fiedler Janos a sfinţit lăcaşul, iar tinerii artişti amatori au jucat piesa „Victoria crucii”.

În următorii ani, în clădire a funcţionat un grup de artişti amatori, cu orchestră proprie şi cor, dar şi Asociaţia Femeilor Catolice. S-au organizat 23 de spectacole, seri de dans, au evoluat trupe de artişti amatori. După 1944, căminul cultural a funcţionat ca şi club muncitoresc. Nefiind naţionalizat, a rămas în proprietatea bisericii romano-catolice, iar fabircile din cartier au dus mai departe activităţile căminului cultural. În 1958, aici a avut loc procesul şi au fost condamnaţi la moarte de Tribunalul Poporului membrii grupului de la Valea lui Mihai, în urma revoluţiei anti-comuniste din Ungaria din 1956.

În anii următori activitatea a fost condusă de Pap Ferenc ca director al căminului cultural, artiştii amatori având succes la Cântarea României cu piesa „Electra” de Sofocle. După 1989, preotul Gheorghe Nemeş a sprijinit recuperarea cămiului, care în loc de scenă avea acum o groapă de nisip, el fiind folosit de o asociaţie sportivă pentru antrenamente. S-a făcut din nou strângere de fonduri, care au venit de la iezuiţii din Budapesta, din Australia, din America, comunitatea reuşind prin propriile puteri să repare clădirea. În 2006 a avut loc o festivitate importantă care a marcat 70 de ani de la inaugurarea centrului, s-a realizat o carte memorială şi s-a inaugutat placa de la intrarea în clădire. După renovarea clădirii s-au desfăşurat activităţi diverse pentru copii şi s-au organizat duminci familiale.

După scurtul istoric prezentat de Fleisz Judit, episcopul greco-catolic de Oradea, PS Virgil Bercea, a amintit că este foarte important să trăim bine în contextul în care ştim valorile care ne coordonează, felicitând pe toţi cei implicaţi în proiect. La evenimentul de joi a fost prezent şi preotul paroh Kruzslitz Imre.

Seara s-a încheiat cu un moment de dans susţinut de artişti ai Teatrului Szigligeti şi cu vizitarea sălilor Centrului Cultural Româno-Maghiar.