BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Salvatorii de cărți din Oradea reciclează cultura și salvează povești

Salvatorii de cărți din Oradea reciclează cultura și salvează povești

De Crina Dobocan
la 15 January 2024 08:44

Salvatorii de cărți din Oradea reciclează cultura și salvează povești

15 January 2024 08:44
Un orădean și-a dedicat peste 30 de ani salvării cărților. Zeci de mii de cărți au fost adunate de la oameni din Oradea și din întreaga țară.
Scris de Crina Dobocan - Un orădean și-a dedicat peste 30 de ani salvării cărților. Zeci de mii de cărți au fost adunate de la oameni din Oradea și din întreaga țară.

Trimite articolul

X

Fondatorul Asociației „Salvatorii de Cărți”, István Lőrincz, și-a dedicat 30 de ani salvării cărților și reintroducerii lor în circuit. Cu un entuziasm palpabil, reprezentanții acestui ONG au reușit să salveze peste 150.000 de cărți, adunate de la oameni din Oradea și din întreaga țară.

[eadvert]

Fondatorul ne-a dezvăluit că inițiativa a pornit din dorința de a stopa aruncarea cărților la gunoi și de a le oferi o a doua șansă. Cu un sistem eficient de reciclare culturală, cărțile adunate ajung să fie vândute la prețuri modice, încurajând astfel lectura și accesul la informație pentru toate categoriile de vârstă.

„În anticariatul caritabil al asociației, cărțile încep de la 4 lei, ajungând până la 40-50 lei pentru volume selecte. Fondurile obținute contribuie la menținerea proiectului și la extinderea acestuia”, a dezvăluit István.

Întrebat despre proveniența cărților, István Lőrincz a menționat că la început, le colecta de la gunoi, însă acum oamenii le trimit și prin poștă din diverse colțuri ale țării. Biblioteca lor cuprinde cărți din diferite domenii, în diverse limbi: de la română, la ebraică, slovacă, rusă sau maghiară.

Încă din copilărie, István Lőrincz a simțit chemarea de a salva cărți. Proiectul a evoluat în timp, transformându-se dintr-o simplă activitate de adunat cărți acasă, într-un ONG de amploare, salvând cărți și povești de viață.

„Majoritatea celor ce ne donează cărți sunt pensionari, care vor să se asigure că volumele pe care le-au obținut cu greu nu vor ajunge la coșul de gunoi, după ce nu vor mai fi . Noi nu salvăm doar cărți, ci și o viață întreagă”, a spus István.

Asociația „Salvatorii de Cărți” nu este însă doar un loc de vânzare, ci și un spațiu unde se oferă mai mult decât o carte. Cumpărătorii, în special cei mai tineri, primesc povești, informații și o interacțiune cu reprezentanții asociației, discuții despre despre autori, viața lor și mesajele cărților, lucru care cel mai adesea lipsește din cadrul școlar.

„Cei care vin după cărți sunt mai ales tineri sub 25 de ani. La noi în anticariat nu este doar un schimb de carte, bani și sperăm că ne mai revedem. La noi este mai mult de atât. Elevii primesc și o poveste, primesc informații de care au nevoie și care nu prea cred că le află la școală. Noi vorbim cu ei despre autor, despre cărți. Ne permitem astfel de discuții și mereu căutăm limbajul elevului”, a mai dezvăluit salvatorul de cărți.

Povești memorabile

În cei 30 de ani de experiență, fondatorul a întâlnit diferite persoane și povești. El ne-a împărtășit două dintre poveștile care l-au marcat de-a lungul anilor: una tristă, despre o bibliotecă mare pe care a salvat-o după decesul proprietarului, iar alta emoționantă, despre un profesor care a dăruit constant cărți, împărtășind și povești despre fiecare volum în parte.

„Cea mai tristă experiență a fost în urmă cu câțiva ani. A fost foarte dură pentru mine. Am fost sunat într-o zi, să merg cât de urgent pot după o bibliotecă mare. Când am ajuns am aflat de fapt că persoana care o deținea a decedat înainte cu o zi de a ajunge eu. Deci, nici măcar nu a fost înmormântat omul, căci fiul său a dorit să scape imediat de tot, de cărți. Mi-a spus că pentru el este un coșmar, că nu mai vrea să vadă nicio carte. Cealaltă poveste, frumoasă pentru mine, a fost reîntâlnirea cu un fost profesor care foarte greu s-a despărțit de cărțile sale. Mă chema aproape zilnic să îmi dea câte o șacosă plină cu cărți. Zilnic stăteam la povești, îmi spunea povestea fiecărei cărți, de unde a cumpărat-o, cum a reușit să o obțină, de la cine a cumpărat-o sau de la cine a primit-o. Am învățat foarte multe lucruri de la el”, a istorisit István Lőrincz.

Pentru el, cea mai valoroasă carte, de care s-a despărțit foarte greu, a fost „Istoria Românilor” a lui Alexandru D. Xenopol. Desigur, a spus el, această carte deosebită a fost vândută pentru a susține financiar ONG-ul, dar fondatorul simte că a făcut alegerea corectă.

„A fost prima ediție, cea din anul 1800. Mi-a trebuit un an și jumătate ca să pot spune că e ok, o lăsăm să plece. Undeva la 650 de euro sau ceva de genul acesta a fost prețul de vânzare. Chiar atunci eram într-o criză mare de bani și cred că și asta m-a motiva. Însă nu-mi pare rău. După aia am simțit o ușurare. Îmi era frică să nu se întâmple ceva cu cartea respectivă, fiindcă n-am ținut-o acasă, ci am expus-o în bibliotecă”, a mai spus orădeanul.

Asociația Salvatorii de Cărți continuă să ofere o contribuție semnificativă la promovarea culturii și lecturii, arătând că fiecare carte are o poveste și o valoare ce merită să fie salvată și împărtășită cu lumea.

Trimite articolul

X
Taguri:
ajutor ,
carti vechi ,
oradea ,
salvatorii de carti

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    Pugilistul orădean Mădălin Călugăr a debutat cu o victorie la Jocurile Olimpice pentru Tineret
    Singurul reprezentant al boxului masculin românesc la Jocurile Olimpice pentru Tineret, care se desfășoară în aceste zile la Dakar (Senegal), a câștigat primul meci disputat duminică.

    BIHON Sport local

    Liga 4 Bihor: CS Oșorhei s-a impus în derby. Opt jucători U21 au marcat în această etapă
    S-au jucat meciurile etapei cu numărul 10 din sezonul regular al Ligii a IV-a Bihor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    Au venit pentru prima dată și au plecat campioni! Povestea elevilor care au cucerit juriul la „D’ale Porcului”
    Talent, creativitate și rețete moștenite de la bunici. Acestea au fost ingredientele principale ale celei de-a treia zile a festivalului „D’ale Porcului – Toroș & Maioș Fest”, desfășurată duminică, în Băile Felix. Elevii școlilor din Bihor s-au întrecut în preparate tradiționale, iar competiția a adus și povești emoționante. Marele premiu a fost câștigat de o echipă aflată la prima participare.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

    Cultură

    Dublă lansare de carte la Oradea: Simona Mihuțiu își prezintă volumele „O soacră de poveste” și „Povestiri dintr-un timp suspendat”

    România

    Medicii specializați în Marea Britanie ar putea profesa mai ușor în România. Ce schimbări pregătește Ministerul Sănătății
    Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.

    Cultură

    VIDEO
    Artistul orădean AG Weinberger intră cu albumul „Sharing” în cursa pentru nominalizările la premiile Grammy
    Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X