BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șase elevi orădeni, locul I la concursul Agenției Spațiale Române

Șase elevi orădeni, locul I la concursul Agenției Spațiale Române

De Crina Dobocan
la 14 April 2021 10:47

Șase elevi orădeni, locul I la concursul Agenției Spațiale Române

14 April 2021 10:47
O echipă alcătuită din șase elevi, coordonați de profesorul Daniel Erzse, a câștigat locul I la un concurs al Agenției Spațiale Române.
Scris de Crina Dobocan - O echipă alcătuită din șase elevi, coordonați de profesorul Daniel Erzse, a câștigat locul I la un concurs al Agenției Spațiale Române.

Trimite articolul

X

Agenția Spațială Europeană ori Agenția Spațială Română sunt două nume ce par misterioase. Nu și pentru șase liceeni din Oradea. Coordonați de profesorul Daniel Erzse, mentor și președinte al Asociației CoderDojo Oradea, adolescenții orădeni au câștigat locul I la concursul Agenției Spațiale Române cu un robot asemănător cu Perseverence, un rover care a ajuns în luna februarie a acestui an pe planeta Marte. Nu este prima participare de acest fel a elevilor orădeni, în ultimii trei ani ei s-au regăsit pe lista concurenților la competiții organizate de Agenția Spațială Europeană și la Agenția Spațială Română.

„Sunt concursuri care îi pun pe copiii de liceu să realizeze roboți care să simuleze o misiune pe o planetă, Marte, sau orice exo-planetă. Aceasta a fost tema din acest an. La competiția din 2018 când am participat a trebuit să construim un robot care să facă o expediție pe o planetă acvatică. În fiecare an, Agenția Spațială Română vine, la acest concurs, cu o tematică legată de explorarea spațiului”, a explicat profesorul Daniel Erzse.

Echipă de 10

Cei șase membri ai echipei câștigătoare, alături de mentorul lor, au făcut marți, 13 aprilie 2021, o demonstrație cu robotul dezvoltat de ei pentru concursul național „Exo-Ro”, derulat în urmă cu două săptămâni. Orădenii au concurat cu echipe de liceeni din capitală, Brașov, Constanța, Vâlcea, Sfântu Gheorghe etc.

[eadvert]

https://www.bihon.ro/wp-content/uploads/2021/04/8386437robot1.mp4

Echipa este una tânără, fiind alcătuită din elevi cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani: Nicholas Pendea și Alexandru Tripa, amândoi de 17 ani și elevi la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea (clasa XI-a), Daria Dohan (18 ani), elevă la Colegiul Național „Onisifor Ghibu”, Victor Antonio Georgies, elev în clasa a XI-a la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, Kevin Caba, 15 ani, elev la Liceul DSZC Beregszászi Pál Technikum din Debrețin (Ungaria) și Andrei Droj, de 15 ani, clasa a IX-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea.

Timp de aproximativ două luni, echipă orădeană a muncit ca să realizeze un rover, un robot spațial, care a trebuit să respecte mai multe caracteristici (greutate, dimensiuni etc.). În concurs, robotul a trebuit să străbată un traseu plin de obstacole din incinta Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială “Elie Carafoli” – I.N.C.A.S. Bucureşti. Una dintre cele mai mari provocări a fost că, în timpul traseului, acesta a fost controlat, prin internet, de pe computer de la distanță (din Oradea).

„Robotul a fost proiectat de la zero. Am luat drept model un robot cu șase roți, pe două axe, cu o gardă la sol foarte mare. Acest lucru ne-a permis să mergem peste toate obstacolele de la proba de la concurs și să luăm locul I. Practic, am fost singura echipă care a reușit să finalizeze traseul. Robotul are în dotare un braț robotic care trebuia să ridice un obiect cu o masă de 50 de grame, care era pe la mijlocul traseului. Trebuia să facem două fotografii pe care, la finalul probei de concurs, a trebuit să le trimitem la organizatori. La una dintre probe a trebuit ca robotul să treacă prin nisip și pietriș, iar la o alta a trebuit să treacă printr-o iarbă foarte mare – de 14-15 cm. Noi, având o gardă la sol foarte mare, 13 – 14 cm, am reușit să trecem cu ușurință peste această probă”, a explicat unul dintre elevi.

Muncă în echipă

Liceenii au spus că au lucrat cu toții la acest robot, fiecare având rolul său în proiect, însă au colaborat și s-au ajutat. Adolescenții au folosit baterii, imprimantă 3 D, camera video, senzori de umiditate și căldură, precum și câteva dispositive care i-au ajutat să pună în mișcare robotul.

„Eu am lucrat pe partea de hardware, proiectare 3 D, asamblare, electronică și i-am ajutat și pe ceilalți colegi acolo unde a fost nevoi, la programare și unde a fost necesar”, a explicat unul dintre participanții la concurs.

Kevin Caba s-a ocupat de partea de programare și transmisie video și control și a ajutat puțin și la partea de design și asamblare. Andrei Droj a lucrat la programare, însă alături de Daria Dohan a lucrat la prelucrarea datelor și la interpretarea lor. Alții s-au ocupat de proba științifică, prezentând juriului grafice și date din perioada traseului, în vreme ce alt coechipier a acoperit partea de analiză a datelor, cea de social media și monitorizare a procesului.

„Am realizat partea de software împreună cu Kevin, ceea ce a constat cel mai mult în comunicație, transmiterea de video live, în partea de salvare de date, de fișiere și de transmitere a comenzilor”, a mai explicat un elev.

„Eu am avut în grijă partea de proiectare, am făcut brațul robotic și mi-am ajutat colegii”, a relatat un licean din echipă.

Și cum fiecare concurs implică cheltuieli, reprezentanții clubului și elevii au adunat bani pentru a cumpăra toate materialele necesare pentru realizarea robotului în valoare de aproximativ 3.000 de lei. De altfel, în regulamentul concursului a fost precizat că valoarea robotului nu are voie să depășească suma de 750 de euro. Ori, orădenii s-au apropiat de această sumă.

„Ne-am autofinanțat. Suntem un club de programare și ne finanțăm din sponsorizări și donații. O parte din componentele folosite în realizarea acestui rover, le-am avut de la alte participări. Cam de fiecare dată cumperi 10 și folosești 9 și îți rămâne câte ceva. Am avut baterii. Am avut senzori cumpărați cu alte ocazii, dar pe care i-am putut integra. Roțile le-am achiziționat. Am încercat să copiem modelul roverului Perseverence care recent a amartizat. A fost făcut un sistem cu 6 roți, cu 3 punți și cu mobilitate extraordinară. Poate să treacă pestre obiecte de 10 – 12 cm, cu lejeritate”, a explicat mentorul elevilor, Daniel Erzse.

Liceenii lui Daniel Erzse se pregătesc petru următorul concurs organizat Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială (ESERO) în parteneriat cu Agenţia Spaţială Română şi Ministerul Educaţiei Naţionale. Concursul are o miză mai ridicată – accederea în finala europeană din iunie 2021. Pentru acest concurs liceenii au de făcut un satelit de dimensiunea unei doze de băuturi răcoritoare care va fi lansat în aer, unde trebuie să măsoare temperatura și presiunea aerului.

Echipa care va fi declarată câștigătoare va reprezenta România la în finala europeană, organizată în iunie 2021, fiind a XI-a competiție CanSat european.

„Am vrut să menționez că acum doi ani noi am participat la competiția națională, unde ne-am calificat pentru și, în vara lui 2019, am reprezentat România la Bologna, unde s-a ținut campania europeană de CanSat. Anul trecut am luat locul II, iar legat de Exo Ro, am fost campioni și la ultima ediție, organizată în 2019. În 2020, din cauza Pandemiei de Covid 19 nu s-a mai organziat. Deci, avem o tradiție și creăm un trend”, a conchis Daniel mentorul Coder Dojo, Daniel Erzse.

FOTO: Coder Dojo 14.04.2021

 

Trimite articolul

X
Taguri:
Coder Dojo ,
concurs agentia spatiala romana ,
daniel erzse ,
elevi orădeni ,
locul 1
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    „Sparring” cu luptători din trei județe la Maxim Fight Team Oradea
    Sportivi de la Maxim Fight Team Oradea, Titans Fight Team Oradea, alături de invitați de la Knock Down Timișoara și Metal Box Arad, au participat sâmbăta trecută la un sparring desfășurat la sala care poartă numele luptătorului Adrian Maxim.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO/VIDEO
    Weekend plin pentru pompierii bihoreni: incendii de vegetație și locuință cuprinsă de flăcări
    În perioada 4-5 aprilie, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au desfășurat peste 80 de misiuni pentru gestionarea situațiilor de urgență, acordarea primului ajutor calificat și protejarea vieții și bunurilor cetățenilor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Incendiu la un atelier de tâmplărie din Oradea. De la ce au izbucnit flăcările
    Duminică, 5 aprilie, pompierii Detașamentului 1 Oradea au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie situat pe strada Apateului.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cum s-a petrecut accidentul de pe strada Transilvaniei unde un motociclist a ajuns la spital în stare gravă
    În cursul zilei de 4 aprilie, la ora 16:20, polițiștii Biroului Rutier Oradea au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor că, pe strada Transilvaniei din municipiul Oradea, s-a produs un accident rutier.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cauzele accidentului grav de la Șinteu, în care un motociclist și-a pierdut viața
    În după-amiaza zilei de 5 aprilie, la ora 15:48, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au fost sesizați, în urma unui apel primit de IPJ Bihor că pe DN 1H, în localitatea Șinteu, s-a produs un accident rutier.

    Economic

    Noi reguli pentru comercianții online: recenziile false și tacticile înșelătoare, eliminate
    Guvernul României a adoptat recent o ordonanță de urgență care schimbă semnificativ modul în care comercianții trebuie să își desfășoare activitatea, mai ales în mediul online.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X