Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor (CJSU), prezidat de prefectul Dumitru Țiplea, a aprobat în cadrul ședinței săptămânale de astăzi, 23 noiembrie, lista localităților de la nivelul județului Bihor în care se impun limitări în domeniile HoReCa, cultural și de divertisment, pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.
La nivelul județului Bihor se constată o scădere cu 10 a numărului de localități cu incidență de peste 3 cazuri / 1.000 locuitori, de la 64 de localități în 17 noiembrie, la 54 de localități la data de 23 noiembrie. Scăderea coincide cu termenul de 2 săptămâni care a trecut de la adoptarea în 9 noiembrie, de către CJSU, a măsurii de purtare obligatorie a măștii de protecție la nivelul întregului județ, inclusiv în spații deschise.
Mai puține localități în scenariul roșu
Față de săptămâna trecută, trei localități au ieșit din scenariul roșu.
Lista elaborată în urma analizei efectuate de Direcția de Sănătate Publică Bihor (DSP) cuprinde în total 88 de localități, din care 54 au o incidență a cazurilor de peste 3/1.000, după cum urmează: Câmpani, Tărcaia, Sântandrei, Oșorhei, Oradea, Tulca, Cărpinet, Marghita, Sâmbăta, Sălard, Cefa, Paleu, Nucet, Suplacu de Barcău, Curtuișeni, Salonta, Borș, Ștei, Viișoara, Chișlaz, Săcădat, Sânmartin, Lunca, Pietroasa, Nojorid, Abrămuț, Beiuș, Căpâlna, Boianu Mare, Abram, Ceica, Girișu de Criș, Tăuteu, Brusturi, Cetariu, Măgești, Tileagd, Vașcău, Derna, Cociuba Mare, Buntești, Curățele, Aușeu, Batăr, Balc, Sârbi, Gepiu, Răbăgani, Biharia, Copăcel, Vadu Crișului, Tinca, Criștioru de Jos și Roșiori.
Mai puține localități și în scenariul galben
Numărul localităților în scenariul galben a scăzut de la 44 la 34.
Lista cuprinde și 34 de localități în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor a fost mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Acestea sunt: Popești, Sâniob, Olcea, Ineu, Rieni, Bratca, Avram Iancu, Ciumeghiu, Șimian, Aleșd, Mădăras, Săcueni, Spinuș, Șoimi, Pomezeu, Tarcea, Holod, Aștileu, Căbești, Budureasa, Valea Lui Mihai, Țețchea, Pocola, Uileacu de Beiuș, Diosig, Bulz, Tămășeu, Finiș, Lazuri de Beiuș, Lăzăreni, Drăgănești, Dobrești, Vârciorog și Borod.
Măsurile adoptate luni de CJSU Bihor se aplică începând cu data 24 noiembrie, ora 00:00.
Restricții naționale
• este obligatorie la nivel național purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, indiferent de valoarea ratei de incidență cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile;
• programul operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii, altele decât HoReCa, trebuie să se desfășoare doar în intervalul orar 5:00-21:00, cu excepția activităților de livrare la domiciliu, farmaciilor, benzinăriilor și transportatorilor de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune și a transportatorilor de mărfuri care utilizează autovehicule de peste 2,4 tone;
• se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă, săli de jocuri;
• se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise sau deschise, publice sau private.
Trimite articolul
XEi na si voi ? Nu e nou nimic ! Asta se stia inca de acum doua luni,stati sa trecem de guvernul lui,apoi sa va cruciti !
-
Ei pa şi noi.Nu e nou nimic? Vin Sf.Andrei, Sf. Nicolae, CRÃCIUN. Apoi sã ne ferim.Iar, @cangea, iar?
Votati PNL pentru ca #totulvafibine #statiacasa ! :)) O gluma de partid impreuna cu Warner!
Se apropie alegerile scad covizi trec alegerile cresc covizi ce sa zic smecherie deja rasuflta tipic romaneasca cei care nu credeti veti vedea cum acest Bihon va anunta scaderi de covizi pana in 6 dec apoi la doua zile explozie de covizi, totul se intampla asa cum trebuie cum e planificat.
-
Cum naiba de le stii tu toate? Doar gramatica si folosirea unui i in loc de 2 i ai uitat-o…Toti analfabetii sunteti maestrii in previziuni,epidemiologi,dar voi nu stiti folosi semnele de punctuatie…Asa sa si fie,sa scada numarul de pozitivi Covid macar si sa putem reveni la normalitate !!!
-
Monica S,
Contează mesajul, nu gramatica.
Sunt mari scriitori care au luat premiul Nobel, dar scriu foarte prost gramatical.Editura e cea care face gramatica.
De asemenea, sunt oameni care știu gramatica, dar au capul sec.-
Probabil ca pt tine conteaza mesajul nu gramatica…insa ma-ndoiesc ca unul care nu stie scrie corect poate avea o parere avizata intr-o anume situatie,mai ales ca cea de genul !!! Mi-e destul de greu să cred că un om care vorbește (sau scrie) nu doar incorect gramatical, ci și șleampăt, dezlânat, poate să gândească așa cum trebuie, încheiat la toți nasturii, coerent, logic și realist. Ar fi o performanță să vorbești încâlcit, prolix, să nu te înțeleagă nimeni și, în același timp, să gândești cristalin. Mai degrabă nu se poate, decât se poate. La noi n-am văzut oameni care să fie gângavi în exprimare și diamantini în gând. Sanatate
-
Numește un mare scriitor premiat Nobel care scrie sau a scris prost gramatical. Numește o persoană publică ce știe gramatică dar are capul sec.
Neglijenți în scriere, neglijenți în exprimare, neglijenți în viață (familie sau meserie). Și neglijența se vede peste tot: drumuri proaste reparate neglijent, mașini proaste reparate neglijent, bolnavi îngrijiți neglijent… Nu mai zic de copiii neglijați. Dar ce e nesimțire, e faptul că toți neglijenții și nepricepuții emit păreri sau propagă teorii în domenii pe care nu sunt în stare nici măcar să le scrie corect, domenii despre care cel mult au auzit, dar ei emit păreri…-
Mesaj pentru Vasile și Monica S,
Scriitori analfabeți.
Câțiva din marii scriitori ai lumii analfabeți :
-Alexandru Pușkin
-Hans Christian Andersen
-Lewis Carroll
-Jane Austen
-Vladimir Mayakovsky
-Agatha Christie
-Ernest Hemingway
Citește mai mult aici :
https://ro.mycdei.com/4944-illiterate-writers.htmlExemple de oameni cu capul sec, dar care știu gramatica?
Caută singur, vei găsi chiar și în politică, armată, poliție… -
Astora le-o ia inteligenta inaintea degetelor si nu apuca sa scrie corect gramaticalicaceste, d-aia! E genii neintelese, ca nu poti pricepe ce gandesc, asa de genialicaleste gandesc! Scoala a fost pierdere de vreme pentru ei si de aia nu le-a prea placut sa piarda vremea pe acolo: stiau deja de dinainte de a citi si scrie tot, tot, tot, mai bine ca profesorii, asa ca ce rost mai avea …? Si acum ar fi pacat sa nu ne ilumineze si pe noi cu adevarurile doar de ei patrunse! Nu va mai luati de Puskin, Anderson si alti geniali de pe Peta, ca nu stiti nimic, nu intelegti nimic si v-ati dus degeaba pe la scoala! Adevarul e ascuns pe facebook si doar initiati pot sa-l cuprinda cu mintea lor geniala si sa-l desfaca cu cheia franceza de pe bigudiuri! Voi astia va mai si fuduliti ca stiti scrie corect; ce sa va mai spun, mare branza: mofturi, ifose de telectuali! V-ati ratat invatand; sunteti tot mai putini si desueti!
-
-
-
Tu Monica daca nu ai nimic de zis la articol imi numeri mie punctele virgulele si iurile?
Mai este unu pe aici care nu are nimic de spus decat da in unu altu in care nu e de acord cu ce scriu slugile Bihon se pare ca sunteti colegi si nu vreau sa pun nici un punct doar mesajul conteaza Monicoo ti sa mai spus daca esti intunecata si nu poti citi fara virgule si puncte nu e necesar sa citesti poate te dor ochi mai sti cristalinoo
A si apropo ai sa vezi ca ce am scris se va adeveri asteapta pana dupa alegeri Monicoo e logic si clar numai pt tine cred ca nu e aa si analfabeta esti tu profesoara de gramatica apropo nici nu sti ce inseamna a fi analfabet-
Analfabetu-le, nu meriti nici sa-i lingi talpile, la asa distanta esti intelectual de Monica. Ce se infoaie in pene papagalul, fara ca macar sa realizeze cat de penibil este!
-
Să-i lingi lindicul Oradean ca in cur ai linso jgosule,specia voastră in afara de aș ascunde prostia si frustrarea sunteti nulități consacrate care stau geana pe Bihon sa numere punctele si liniutele cretini mioritici
-
“Oradean”,de-asta suntem la ani lumina de civilizatia la care aspiram…pt ca exista specimene de genul “unul” (care neavand argumente,scrie si vorbeste cum a auzit pe acasa,totusi suntem intr-un spatiu public) iar el a aflat de pe FB ce urmeaza dupa alegeri si detine adevarul suprem…sa nu-l deranjam din betia mintii lui in care si-a gasit refugiul.
“Nelu din Bihor”…nu am auzit si nu cred ca vreau a deschide site-uri obscure de genul “mycdei”…totusi as inclina sa imi iau informatiile fara a da search pe google “scriitori analfabeti” si a cita primul site mizer care imi apare.Dar sa ajungi sa crezi ca Hemingway
era dislexic in conditiile in care creierul nu iti discerne binele de rau,trebuie sa fii cel putin ingenuu. -
Monica, ce-i aia “ingenuu”? Tradu, sau renunta la asa cuvinte obscene, pentru ca specia homo feisbucis nu stie d’astea! Si mai pune si tu o cratima sau o virgula anapoda, ca deja esti enervanta! :)))
-
“Oradean”…eu stiu,tu stii ce inseamna “ingenuu” dar vezi ca domnul “unu” ma face analfabeta… ha ha … ia vezi cum a scris ingenuul nostru – “apropo nici nu sti ce inseamna a fi analfabet” cu un “i” … Macar de tacea naibii din gura dar e un “ingenuu” (sa fim noi politicosi macar,sa nu-i jignim inteligenta…si sa-l lasam sa-i dea un google,poate afla ce inseamna !!! Si-asa ii place sa caute pe google fel de fel de site-uri obscure de unde sa-si ia informatia care ii convine. Asa poate isi mai imbogateste vocabularul ala murdar.
-
-
-
O sa vezi ca este adevarat scad acum cazutile si dupa alegeri cresc.Și nu este vorba ca ești maestru in previziuni cum zici tu. Asta este adevarul trist.
-
normal ca scade, daca nu mai testam, ca doar trebuie sa avem alegeri!
noua ne mor oamenii de vii in spitale si noi ne laudam ca avem situatia sub control!
După alegeri urmează sistemului de credit social chinezesc.
E doar o părere.
-
Maţu ‘ nost’ nu-i mandarin.
-
Este imposibil de aplicat în Europa sau America. Dar așa este, America exportă blugi, Rusia gaze, China idei iar bătrânul continent importă tot căcatul.
-
Iscatul ori exageratul de crize generatoare de panici și minciuna liniștitoare de popoare s-au inventat de mult.
-
Criza si minciuna e doar in capul vostru, conspirationistilor. “Minciunile” si “ingradirile de drepturi” sunt de fapt masuri de informare si preventie, arme logice si normale in combaterea unei epidemii! Doar in capul vostru dereglat sunt altceva.
-
-
Totul ramane cum am stabilit….
Nu nu nu! Trebuie sa stam în case până în 2022! Trebuie sa dăm guvernului cat mai multa putere! PSD, PNL, USR, nu ma interesează. Ei știu ce e bine pentru noi.
Nursele, Glovo și aia din supermarketuri sa fie plătiți cu 250 de lei pe oră și dacă ieși din casa fără hazmat, impuscat!
Sa printeze multi bani și sa ne dea la toți sa stam acasă. Eu știu economie ca am făcut turism la Universitatea Băile Herculane.
Numai așa batem virusul asta cu mortalitate de 0.6%!
-
Pana în 2025 stam în casa, atunci zice Banca Mondiala ca se sfârșește criza covid.
Cetățeni, culcat, sub pat pana atunci cu toții . Poate începe și “marea resetare”, cine știe. Dumnezeu cu mila!
Pe mascã ar trebui imprimat semnul STOP, mulţi vor învãţa ce înseamnã. Unii dau peste alţii fãrã nicio jenã, ca şi în circulaţia auto.
Monica S :)) ti-ai luat-o in freza!
Greşeala gramaticalã este semidoctã.
zda mamii voastre de lepre imputite ce sunteti. Ati cretinizat o tara intrega cu minciunile voastre de parca nu erau destul de cretini oricum.
Sigur ca scade …vin alegerile vezi CE ce urca dupa !!!!!
Pt userul “unu” :
și cum o sa “facă sa scadă” numărul infectaților? Nu prin măsuri de protecție si distanțare ? Sau cum? …
De ce nu ne luminați, pe noi cei “care tot comentam pe aici” ? Fiti “FARUL” nostru călăuzitor, fiți “CĂPITANUL” nostru! 🙂 🙂 ghidați-ne spre “LUMINA” 😉
Pentru : “Nelu din Bihor” alias “?” alias … alte semne de punctuație dar si alti userii :
definiția, conform dex :
ANALFABÉT, -Ă adj., s. m. f. 1. neștiutor de carte. 2. (fig.) ignorant, incult; incompetent. (< fr. analphabète)
pai domnule, cum puteți afirma ca : Ernest Hemingway a fost ANALFABET – poate ignorant (câteodată) dar ANALFABET ?!?!… serios … el care e copil de medic și care a crescut intr-o familie de de clasa mijlocie ?
fără cuvinte …
-
Pt Unom mestere ăștia cresc si scad pe hartie după necesități si nu real ai sa vezi puțintică răbdare și te vei lumina,apropo care ar fi motivele sa scade tocmai acum din cauza măsurilor nu prea,interesul umple fesul matul cum ar spune ceva user de pe aici
-
ca sa înțeleg eu bine,: sa presupunem ce atât eu cit și dv avem simptome specifice boli, ne testam, dar cum sunt alegeri, testul o sa iasă NEGATIV chiar dacă suntem în realitate POZITIVI , doar ca asa vreau “EI” ?. Aceasta vreti sa spuneti?
Si cum o sa facă chestia aceasta? (tehnic cum e posibil?) Care laborator și care cadru din laborator o sa aprobe asemenea practici? Dv. dacă ați fi în Laborator (sau în sistemul medical) a-ți face chestia aceasta? Ce câștiga cei care fac asemena lucruri? De ce nu iese cineva – public din sistem – sa afirme ca au fost constrânși sa facă astfel de lucruri?
Știți după cite zile e declarat un pacient vindecat dacă nu e internat și a avut o forma usoara a boli ce nu a necesitat internare doar izolare (voluntara)
la domiciliu ? 14 zile de la ultimul PCR – pozitiv! sau a avut 2 teste NEGATIVE la interval de 24 de ore intre ele!
DECI … cite cazuri au fost în urma cu 14 zile în Bihor?restul sunt doar VORBE.
-
Domnule Unom am sa va raspund punctual
1 Hartia suporta ori ce, presa poate manipula si poate fi manipulata se vede zilnic
2 in spitale se intampla mult mai mult si mai grave lucruri decat manipularea unor rezultate
3 Medici sunt cointeresati si toti ce implicati in acest scenariu penibil si asta este material destul de bine remunerat
4 In alboratoare se fac teste cu niste reactivi ca sa le zicem asa primiti de la firmele farmaceutice care arata anumite rezultate fra care sunt interpretate de laboranti asa cum au fost invatati dar care nu au posibiltatea prin alte metode sa verifice niste rezultate, sa mai vazut cand sua gresit si alte analize si sau dat diagnostice complect eronate etc
5 aceste teste Covid arata pozitiv si daca esti pur si simplu racit ori ai o gripa comuna sa o numim asa care este de mai multe tulpini si pt unii poate fi fatala in functie de imunitatea si capacitatea organismului de a se regenera ,deci nu trebuie sa ai asa zisul covid sa mori de gripa se moare de secole nu este ceva eradicat si prevenit prin vaccinuri
-
-
De cand cu Bolojan la judet si covidul ne ocoleste !