Locuieşte în Oradea, dar s-a născut în Maramureş, la poalele munţilor Gutâi, unde viaţa se împleteşte cu meşteşugurile, iar cunoştinţele se transmit de la o generaţie la alta. Marcel Slezinger iubeşte piatra, iubeşte bazaltul, şi s-a întors la această iubire fiind pasionat de sculptură, chiar dacă a terminat Design la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea.

Cele 12 lucrări din expoziţia „ Metamorfoza pietrei sau între fizic și metafizic”, deschisă joi, 19 ianuarie, la Muzeul Oraşului Oradea, fac parte dintr-un proiect expoziţional care stă la baza tezei de doctorat, coordonată de prof. univ. dr. Aurel Chiriac, și care va fi susținută public la Facultatea de Arte și Design din Timișoara în 27 ianuarie.

Prof. univ. dr. Aurel Chiriac Aurel Chiriac mărturiseşte că a fost surprins de la început de dragostea, fidelitatea pe care a arătat-o artistul faţă de bazalt, faţă de o rocă vulcanică în ambientul căreia a crescut în Maramureş, în Munţii Gutâi. „Bazaltul este greu de lucrat, trebuie să-l construieşti pentru a deveni operă de artă, cu intervenţii multe şi diferite tehnici. Iar ceea ce m-a impresionat, şi se reflectă şi în expoziţie acest adevăr, a fost că el, gândind această temă generală, a avut în minte trei dintre artişti ai epocii contemporane pe care îi apreciază în mod special – Brâncuşi, Moore şi Noguchi – trei deschizători de drumuri în sculptura modernă, trei stiluri diferite, dar care fiecare şi-a construit opera pe trăirile personale, pe o viziune care ţine mai mult de felul în care ei percep relaţia dintre obiect şi ambientul în care acest obiect ar trebui să existe. Această personalizare s-a transmis şi în lucrările din expoziţia de faţă”, a spus la vernisaj Aurel Chiriac.

Lucrările sunt realizate prin cioplire directă cu intrumente tradiţionale şi moderne, artistul folosind şi poleirea pe alocuri cu foiţă de aur. Piatra îţi oferă, spune Marcel Slezinger, multe valenţe de exprimare. „Piatra are suflet. Piatra când o ciopleşti, cântă”, spune artistul, care consideră sculptura ca fiind cea mai veche dintre arte şi cea mai aproape de materie. „Sculptura implică lupta cu materia, care nu e chiar o luptă. Eu cred că de fapt e o prietenie care trebuie cucerită. Am ales piatra, sau ea m-a ales pe mine? Este o întrebare la care nu ştiu să răspund”.

Marcel Slezinger a ales una dintre cele mai dure roci pentru a se exprim, pentru că este aproape de sufletul lui, pentru că are cu el o legătură adâncă. Bazaltul pe care el îl prelucrează l-a adus de la poalele Munţilor Gutâi, din zona sa natală.

[eadvert]

 

Prezentă la deschiderea expoziţiei, Vioara Bara, preşedintele filialei Oradea a Uniunii Artiştilor Plastici, a apreciat expoziţia ca fiind foarte frumoasă, şi făcând legătura cu titlul expoziţiei, artista a spus că „există o legătură spirituală între ce este aici şi ce este dincolo; când privim o sculptură, oare ce se întâmplă dincolo de forma obiectului? Legătura ancestrală mi se pare foarte frumoasă, expoziţia este foarte reuşită. Legătura dintre fizic şi metafizic eu o simt în fiecare lucrare”.

La vernisaj, Marcel Slezinger a făcut cadou celor prezenţi câte un cub de bazalt, o bucăţică ruptă din munţii dragi, un martor al metamorfozei.