bihon.ro Web analytics

Senatorii bihoreni după un an de mandat: Hatos nu a lipsit de la ședințe, Bodog este urmărit de probleme, Cseke a fost șef la două ministere și Carp se pregătește să renunțe la mandat

De Georgiana Anghel
Reactualizat la:

Senatorii bihoreni după un an de mandat: Hatos nu a lipsit de la ședințe, Bodog este urmărit de probleme, Cseke a fost șef la două ministere și Carp se pregătește să renunțe la mandat

Reactualizat la:
Sunt patru senatori din Bihor în Parlamentul României, doi de la PNL, un social - democrat și unul de la UDMR.
Scris de Georgiana Anghel - Sunt patru senatori din Bihor în Parlamentul României, doi de la PNL, un social - democrat și unul de la UDMR.

Adrian Hatos, aflat la primul mandat, nu a lipsit de la nicio ședință de comisie sau plen. Gheorghe Carp, tot la primul mandat, se pregătește să renunțe la Senat și să preia șefia noului spital, rezultat în urma unificării spitalelor Municipal cu Județean. Florian Bodog se află la al treilea mandat, iar anul trecut și l-a încheiat cu o excursie în Dubai, pe banii Senatului. Cseke Attila are patru mandate în Parlamentul României, unul de deputat și trei de senator. Anul trecut, timp de câteva luni, Cseke a fost ministru al Dezvoltării și interminar la Sănătate, în același timp.

Florian Bodog, senator PSD de Bihor, este membru al Comisiei pentru sănătate și al Comisiei pentru știință, inovare și tehnologie. Acesta se află la al treilea mandat de senator. În acest mandat a avut 24 de inițiative legislative, 26 de declarații politice, 20 de întrebări și 2 interpelări adresate ministrului Afecerilor Interne Lucian Bode și ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. A avut 5 interpelări adresate primului ministru și 55 de luări de cuvânt în plen.
Printre inițiativele legislative semnate de Bodog se numără: Propunere legislativă privind acordarea voucherelor culturale pentru elevi, Propunere legislativă privind actualizarea burselor acordate românilor de pretutindeni sau Propunere legislativă pentru plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze pentru consumatorii casnici.

Fost ministru al Sănătății, social – democratul a blamat măsurile luate de guvernele anterioare, în pandemie. Într-o declarație politică susțină în 8 decembrie 2021, în plen, intitulată “Pledoarie pentru o abordare partenerială în combaterea pandemiei” Florian Bodog critică guvernele anterioare care au explicat eșecul campaniei de vaccinare prin faptul că populația României ar avea o “mentalitate conservatoare” și “retrogadă”. “Motivul pentru care românii încă mai resping în număr atât de mare măsurile luate de autorități, inclusiv vaccinarea, nu este lipsa lor de educație, ci lipsa de informare și lipsa încrederii în guvernanți, guvernanți care în loc să comunice corect și onest, au preferat să își bată, pur și simplu joc de inteligența și viața oamenilor!”, a spus parlamentarul bihorean.

Senatorul a fost implicat, de-a lungul anilor, în mai multe controverse. Florian Bodog a fost și ministru al Sănătății, pentru aproximativ un an de zile, în guvernele Grindeanu și Tudose. În perioada respectivă, acesta și-ar fi plătit consiliera, fără ca aceasta să treacă pe la serviciu. Pentru această faptă, Direcția Națională Anticorupție l-a trimis pe acesta în judecată, fiind acuzat de: abuz în serviciu, fals intelectual, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit procurorilor, timp de un an, consiliera ministrului, Olivia Andreea Marcu, ar fi obținut drepturi salariale necuvenite de 75.656 lei. Și aceasta nu este singurul scandal în care a fost implicat senatorul PSD de Bihor. Anul trecut, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a restras lui Florian Bodog titlul de profesor abilitat şi dreptul de a conduce doctorate, ca urmare a faptului că acesta nu a îndeplinit condițiile minime pentru a ocupa această funcție. Bodog este în prezent și prodecan al Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea. El mai este suspectat și că și-a plagiat doctoratul în Management, obținut la Universitatea de Vest din Timișoara. Plagiatul a fost descoperit de jurnalista Emilia Şercan, iar Universitatea de Vest l-a acționat pe Bodog în judecată, ca urmare a anchetei jurnalistice.
Totodată, la sfârșitul anului trecut, senatorul PSD a mers în Dubai, într-o excursie plătită de Senat, deplasare care a costat circa 20.000 de euro. Acolo, senatorul a participat, alături de alți șase senatori PSD, PNL și UDMR, la Expo Dubai 2020. Pe pagina de Facebook, la postările din Dubai, Bodog a scris că se afla acolo în calitatea sa de vicepreședinte al Comisiei pentru știință, inovare și tehnologie a Senatului.

Senatorul Carp, șef peste noul spital

Gheorghe Carp, senator PNL de Bihor, este membru al Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială și a Comisiei pentru sănătate, unde este și vicepreședinte. Carp a avut 22 de inițiative legislative, 3 declarații politice, 18 întrebări, 9 interpelări și 29 de luări de cuvânt în plen. Printre inițiativele legislative se numără: Propunere legislativă privind desființarea Academiei Oamenilor de Știință din România, Propunere legislativă privind declararea primei zile de duminică din luna iunie ca Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer, Propunere legislativă privind instituirea zilei de 26 mai ca ”Ziua Națională a Alegătorului”, Propunere legislativă privind instituirea zilei de 19 iulie – Ziua naţională a înotului. În declarația politică din 10 martie, 2021, intitulată „Campania de vaccinare anti-COVID în România, un succes” Carp spunea că: “Contrar celor mai negre previziuni ale specialiștilor de conjuctură, România este în topul european și mondial, în ceea ce privește vaccinarea.”
Carp este cel care a pledat pentru unificarea spitalelor din Oradea, Municipal și Județean, și cel care va manageria noua instituție. Cele două spitale sunt în curs de unificare, Hotărârea de Guvern privind fuziunea celor două instituții spitalicești fiind publicată în Monitorul Oficial pe 29 decembrie, 2021.

Senator și ministru cu două portofolii

Senatorul UDMR de Bihor, Cseke Attila, este membru al Comisiei pentru constituționalitate. Este parlamentar din 2008, cu un mandat de deputat, iar acum se află la al treilea mandat de senator. În acest an, Cseke a avut trei inițiative legislative și 15 luări de cuvânt în plen. Însă președintele UDMR Bihor este și ministru al Dezvoltării și pentru o periodă de câteva luni a asigurat și interimatul la Ministerul Sănătății, după ce ministrul USR Ioana Mihăilă și-a dat demisia. Cseke Attila-Zoltán s-a născut la 9 iunie 1973 la Marghita, judeţul Bihor. Acesta a urmat cursurile Liceului Industrial Marghita și pe urmă a absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Specializarea Drept din cadrul Universităţii din Oradea. Tot aici a urmat studii postuniversitare de drept public şi studii de masterat în drept privat.

Începând cu vârsta de 18 ani a fost a fost administrator la SC TIP-TOP SRL din Marghita, o firmă care comercializează flori și animale de companie, iar din 2001 a făcut practică la Biroul Notarului Public Juhasz Andrei. Cseke a fost consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor între 2002 și 2005, după care, timp de trei ani a ocupat funcția de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului. În 2008 a fost ales senator UDMR de Bihor, iar în 2012 a câștigat funcția de deputat în circumscripţia electorală nr.5 Bihor, colegiul uninominal nr.1. În 2016 și 2020 a fost ales din nou senator. Între 2009 și 2011 a fost ministru al Sănătății în guvernul Boc. A demisionat din funcția de ministru nemulțumit de sumele alocate ministerului în urma rectificării bugetare. A fost numit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în decembrie 2020 și din septembrie 2021 a ocupat funcția de ministru interimar al Sănătății. Cseke Attila este membru UDMR din 1997, iar din 2016 este președintele organizației județene.

Profesor universitar, la primul mandat

Adrian Hatos, senator PNL de Bihor, se află la primul mandat. El este singurul care și-a făcut un raport al activității, după primul an de mandat. Liberalul este în Comisia pentru învățământ, tineret și sport și președinte al Comisiei pentru știință, inovare și tehnologie. Potrivit senatorului, el nu a lipsit de la nicio ședință de comisii sau plen. “Am avut participare 100% la ședințele comisiilor din care fac parte și la ședințele de plen. Sunt inițiator și co-inițiator a 24 de propuneri legislative, majoritatea referitoare la educație și la administrație. Am formulat 12 întrebări către miniștri, care uneori poate nu le-au picat bine, și am citit 12 declarații politice de la tribuna Senatului. Am participat cu intervenții la 23 de dezbateri formale pe teme de educație și cercetare și la numeroase alte întâlniri pe subiecte la care consider că pot aduce o contribuție”, a precizat Hatos, în raportul de activitate. Senatorul liberal a organizat și o dezbatere privind posibilitățile de revitalizare a sistemului românesc de cercetare și dezvoltare. “Am convingerea că discuțiile de atunci au influențat agenda politică a cercetării românești. Am formulat și am dus la faza de promulgare, alături de colegii deputați și senatori din toate partidele, o lege prin care Ministerul Educației va publica lunar un Calendar al Activităților Extrașcolare de Promovare a Științei. În luna noiembrie am elaborat și am lansat în procesul legislativ o lege privind instituirea Platformei Unice de Raportare în Învățământul Superior”, arată senatorul în documentul citat.

Hatos este licențiat în Sociologie, la UBB Cluj, are un master în Managementul Resurselor Umane și un doctorat în sociologie. Liberalul este profesor universitar la Oradea și director al Școlii Doctorale de Sociologie. JB – G.A.

 

8 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Hahs says:

    Bravo Hatos! Fata de ceilati pare cel mai OK!

    • negyes says:

      ce hatos…
      nu merita nici otos…
      Se lauda ca “A participat la toate sedintele” de parca asta nu era chiar treaba pe care trebuia sa o faca.

  2. Cămara deputaților says:

    În ei ne punem toată nădejdea…

    • Mimi says:

      In politicieni nu ne punem nădejdea niciodată, cine isipune speranța în politicieni va avea mari dezamăgiri indiferent de coloratura politica, ei ceea ce fac, fac doar pentru ei, în rest apa de ploaie.

  3. Sandu says:

    hatos e un cretin, astfel de nesuferiti meritam sa avem la senat! Vomit

  4. bolojel says:

    LoL!
    Dupa cum am prevazut bihorica a si scris articolasul in care incearca sa prezinte in tenta pozitiva prabusirea repetata a dealului Ciuperca!
    Amuzant de previzibil individ.
    https://www.ebihoreanul.ro/stiri/bucuria-esecurilor-168565.html
    Bravo mah, sper ca ti-au dat macar un biscuit.

  5. InJustia says:

    Daca Bolojan ar fi presedontele Romaniei , Carp ar uni toate spitalele din tara si am avea scriptic cel mai mare Spital(de nebuni) din Lumeeee!!!!

    • Nebun dar nu prost says:

      Vrei sa spui spital de prosti. Nebunii pot sa fie chiar foarte inteligenti. Nebunia si prostia nu are legatura din punct de vedere psihologic.

  6. Bihon CSM Oradea

    „Duș rece” neașteptat: CSM CSU Oradea a pierdut pe teren propriu cu CSO Voluntari
    CSM CSU Oradea a pierdut cu 68-82 meciul de pe teren propriu cu CSO Voluntari.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Consiliul Județean și-a negociat prețul la electricitate
    Consiliul Județean Bihor și instituțiile din subordine vor plăti în acest an pentru energia electrică facturi similare cu anul 2021, nefiind afectate de majorările din piață.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Mihăilă: „Ministerul Sănătății are un acord cadru pentru teste cu Comisia Europeană, dar nu îl folosește”
    Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătății, spune că ministerul ar putea comanda teste pentru elevi, printr-un acord cadru semnat cu Comisia Europeană. 5

    BIHON CAO

    Citiri Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Citiri contoare Compania de Apă

    BIHON CAO

    Citiri Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bărbatul care a amenințat un tânăr cu un pistol într-o intersecție din Oradea a fost arestat
    Polițiștii orădeni l-au reținut luni pe bărbatul care a amenințat cu un pistol de tip airsoft un tânăr de 20 de ani, în urma unui accident rutier. 6

    Anunturi intreruperi energie electrica

    ÎNTRERUPERI ENERGIE ELECTRICĂ - C. Data 21.01.2022 - PL Alesd + Salonta - anuntate cu 2 zile

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Birta: vom propune în Consiliul local reducerea prețului la încălzire
    Ministerul Dezvoltării a alocat o primă tranșă din ajutorul pentru orașele care au termoficare pe gaz, în cuantum total de peste 41,9 milioane lei. 7

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.