Elevii claselor gimnaziale au oferit informaţii celor mai mici despre Imnul Uniunii, despre ţările membre, steagul, sau motto-ul Uniunii, ajutându-i, pe cei din urmă, să participe la un concurs pe aceeaşi temă. Participanţii au primit câte o diplomă şi câte un steag al UE. Tot sub îndrumarea celor mai mari, copiii au scris pe rând, pe tablă, numele fiecărei ţări membre a Uniunii, prezentându-se pentru fiecare în parte steagul acesteia. Atât în deschiderea activităţii, cât şi in final, a fost intonat Imnul Uniunii Europene si Imnul de Stat al României.
Simboluri europene la Hidişel
La Şcoala Gimnazială nr.1 Hidişelu de Sus, elevii coordonaţi de doamnele profesoare Moza Elena Daniela, directorul şcolii, Călinescu Anca şi Jiarca Florina, au desfăşurat un program prin care au subliniat importanţa zilei de 9 Mai-Ziua Europei.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma verificărilor efectuate în subteranul Minei Băița în cursul zilei de 4 noiembrie, prefectului Emilian Pavel i-a fost trimis raportul tehnic întocmit de grupul de lucru constituit prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 10/03.11.2026, se menționează într-un comunicat postat pe pagina de socializare a Instituției Prefectului Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Destinația Oradea este promovată în cadrul standului național al României alături de alți 35 de coexpozanți din țară.
Educație
Douăzeci de organizații neguvernamentale le-au prezentat tinerilor oportunități de voluntariat, de la sprijinirea persoanelor aflate în dificultate până la cercetășie și implicarea în organizații studențești.
Cultură
Pentru înscriere, participanții trebuie să completeze formularul online disponibil pe site-ul evenimentului.
România
Șase magazine din România au fost afectate de un atac cibernetic care a vizat sistemele de control ale instalațiilor frigorifice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a admis, miercuri, o propunere formulată de procurorul de caz din cadrul DNA Oradea și a dispus prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv, luată în cazul a opt polițiști de frontieră și vameși din Halmeu, județul Satu Mare, acuzați de luare de mită și constituirea unui grup infracțional organizat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!