Simona Mihuţiu este medic oncolog. Priveşte în faţă boala şi moartea în fiecare zi, ducând o luptă susţinută care lasă urme în gând şi în suflet. Mama ei şi-a dorit ca ea să ajungă medic, şi iată, dorinţa i s-a împlinit. Însă în această confruntare cu boala, când ochii disperaţi caută în privirea vindecătorului o urmă de speranţă chiar şi atunci când, din păcate, nu mai este niciuna, inima se întristează, pumnul se strânge neputincios şi privirea caută alt orizont. Şi atunci, singura salvare rămâne evadarea. Evadarea în frumos, pentru salvarea spiritului. Această şansă la eliberare a determinat-o pe Simona Mihuţiu să scrie o carte, împlinind visul celui de al doilea părinte. De altfel, dedicaţia pe prima pagină a cărţii este pentru ei, tata şi mama care au văzut în copilul lor şi vindecătorul dar şi scriitorul.
Carte despre speranţă
Cel dintâi roman al ei, „Fereastră spre mâine”, a văzut lumina tiparului în această lună la editura Total Publishing din Bucureşti, în colecţia Romanul de dragoste. Ea a fost lansată la Oradea vineri, în Grota roşie din Cetatea Oradea, în prezenţa unui public numeros, un eveniment organizat de Asociaţia Culturală „Citadela Artelor” din Cluj-Napoca. Editorul cărţii, Paul Marcu, spune că această carte ar fi trebuit să se nască încă de anul trecut. Dar nu întotdeauna un proiect se finalizează în timpul pe care ţi-l doreşti.
Este o carte pozitivă despre speranţă şi cu speranţă. Apariţia ei acum, are energia acestui început de an 2019, an declarat al cărţii în România. „Această carte nu este doar a Simonei, ci a multora dintre dumneavoastră. Perioada anilor 90- 95, când personajul principal primeşte o repartiţie într-un colţ de ţară, este o perioadă în care mulţi dintre dumneavoastră aţi trăit aceleaşi tipare, aţi întâlnit oameni diferiţi şi fiecare aţi parcurs traseul personal în diferite feluri. Această carte are un dublu plan: al unei activităţi profesionale în care umanul poate fi eliminat, dar este şi o frescă socială a acelei Românii din primii zece ani de după revoluţie, foarte bine redată. Veţi zâmbi la unele dialoguri spumoase ale unor personaje creionate exact aşa cum au fost ele. Sunt eveneimente reale, cu oameni de acolo, peste care s-a pus ficţiune, întâmplări şi fapte care ţin cont de talentul autorului. Valoarea acestei cărţi este dată de faptul că ea este în mare parte reală”, spune editorul.
Paul Marcu mărturiseşte că a lucrat cu multă patimă la aceată carte, autoarea la fel, şi pentru aceştia, forma în care ea a apărut este cea care a mers sufletului lor. Alături de autoare a stat şi o prietenă foarte apropiată, Carmen Man, profesor universitar în Bucureşti. Aceasta a avut privilegiul de a citi cartea încă de la primele 40 de pagini. Când a primit romanul în întregime nu a mai putut să îl lase din mână. „M-am întrebat adesea de unde talentul, dăruirea şi harul Simonei pentru scris. Poate din faptul că şi-a ales o meserie care te consumă în ciuda satisfacţiilor pe care ţi le aduce. Cred că în fiecare medic se ascunde un artist. Şi fiecare dintre ei are nevoie de un debuşeu, de o eliberare pentru a lua fiecare zi de la capăt. Probabil că pentru Simona aceasta a fost eliberarea, evadarea ei din lumea profesională. Şi ca prim pas al acestei eliberări, cartea şi debutul ei de astăzi ne arată că Simona calcă cu dreptul în literatură şi ne oferă un prim roman pe care îl citeşti fără să îl laşi din mână. Îţi mulţumesc Simona pentru prietenie şi încredere, şi ca să te citez: Timpul şlefuieşte sentimentele dar nu şterge amintirile”, a mărturisit Carmen Man.
Vindecarea vindecătorului
Autoarea spune că într-o lume în care se citeşte atît de puţin, aceasta este o carte scrisă din plăcere. Şi-a dorit să fie o carte simplă, însă din suflet. De ce a scris-o cu plăcere? „Am simţit o eliberare, o evadare din ceea ce facem noi în fiecare zi pe plan profesional. Oncologia mi-a adus foarte multe satisfacţii dar nu este mai puţin adevărat – noi ştim foarte bine cei care lucrăm la oncologie – că te întâlneşti zilnic cu boala şi moartea şi nu are cum să nu te amprenteze aceste lucruri. Şi atunci mi-am propus să evadez în ceva frumos, şi ce poate fi mai frumos decât o poveste de iubire”, spune Simona Mihuţiu. Autoarea precizează că personajele din carte sunt fictive. Pe de altă parte, aceste personaje sunt plasate pe fundalul unor întâmplări trăite şi auzite de ea şi de soţul ei pe vremea când erau tineri medici într-un dispensar rural.
Cu multă emoţie în glas şi ca semn de preţuire pentru toţi cei care au venit la lansarea cărţii, Simona Mihuţiu a dorit să le facă un dar: un moment muzical cu cântăreaţa de muzică folk Magda Puskas, acompaniată la chitară de către Rareş Suciu. Înainte de a încânta audienţa cu piesele din vremea Cenaclului Falcăra, când grupul Ecoul, din care aceasta făcea parte, aduna mii de glasuri la piese ca „Taiana” sau „La o cană cu vin”, folkista a dorit să puncteze: „Simona este o vindecătoare. În măsura în care îi permite Dumnezeu. Această carte face parte din categoria heal the healer , adică vindecarea vindecătorului. Vine din interior, ca o defulare, şi este acea emoţie care trebuie împărtăşită pentru că are ceva de spus. Şi este foarte frumos când cineva care se ocupă de emoţii şi care vede atât latura pozitivă cât şi cea negativă – pentru că trăim într-o lume duală-, scrie această carte care vine ca o încununare, o rezolvare a unor sentimente care altfel nu pot fi rezolvate”.
Seara s-a încheiat cu un pahar de şampanie şi o sesiune de autografe. La Oradea a fost prima lansare de carte a Simonei Mihuţiu, dintr-o serie care va acoperi oraşe cu semnificaţii pentru aceasta, Cluj Napoca şi Bucureşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!