Sunt sancțiunile care i-au fost aplicate unui tânăr din Oradea, acuzat de comportament agresiv pe motiv că ar fi turat prea tare motorul și i-ar fi deranjat atât pe trecători, cât și pe locatarii unui bloc din apropiere. Conducătorul auto a contestat în instanță procesul-verbal de constatare a contravenției, iar Judecătoria Oradea a anulat sancțiunile care i-au fost aplicate.
Conform documentelor din sentința consultată de către Bihon, polițiștii l-au amendat pe tânăr și i-au suspendat permisul pentru o faptă comisă într-o seară, în parcarea unui centru comercial de pe bulevardul Decebal. Agenții au arătat că bărbatul a condus autoturismul „în mod agresiv, accelerând motorul în mod repetat, stânjenind trecătorii și locatarii” din zonă. Polițiștii au invocat un articol din Codul Rutier care sancționează cu 4 sau 5 puncte de amendă comportamentul agresiv al conducătorilor auto, în care este inclusă „conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public”.
În replică, tânărul aflat la volan a susținut că nu a accelerat repetat și nejustificat motorul, motiv pentru care a cerut să se menționeze în procesul-verbal că nu a considerat că a comis o contravenție. El a explicat că a fost oprit de Poliție la 10-15 metri de la plecarea de pe loc.
„Este posibil ca, pe fondul liniştii de la ora 22:00, la care a fost oprit, al faptului că este o mașină sport care produce un zgomot specific, coroborat cu lipsa sa de experiență în conducerea vehiculelor, agentului constatator să i se fi părut deranjant zgomotul produs de către motor, dar în niciun moment nu a intenționat să creeze disconfort sau să conducă maşina altfel decât în parametri normali”, a reținut Judecătoria Oradea din plângerea conducătorului auto.
Declarațiile tânărului au fost confirmate de un pasager din mașina sa, care e explicat că bărbatul a condus normal, fără să tureze în mod repetat motorul, iar autoturismul este prin construcție mai zgomotos, fără să fi suferit vreo modificare. Conducătorul auto a mai precizat că, în urmă cu câțiva ani, aflat la volanul aceleiași mașini, fratele său a primit o amendă pentru același tip de contravenție, dar sancțiunea i-a fost anulată ulterior. Judecătorul de caz a ținut cont de declarația pasagerului, precum și de specificațiile tehnice ale vehiculului, arătând că toate probele din dosar „conturează cel puțin un dubiu rezonabil cu privire la săvârşirea contravenţiei de către petent”. Instanța a concluzionat că nu poate reține că tânărul a săvârșit contravenția pentru care a fost sancționat, motiv pentru care a anulat amenda și măsura reținerii permisului. Procesul va continua anul viitor la Tribunalul Bihor, deoarece Inspectoratul Județean de Poliție a atacat sentința cu apel.
Caz similar la Salonta
Tot de o amendă de 810 lei a scăpat și un cetățean italian care a fost acuzat de polițiștii din Salonta că „a adoptat un comportament agresiv în trafic, plecând în trombă prin patinarea excesivă a roţilor, acestea patinând în gol”. Bărbatul tocmai își recuperase actul de identitate de la echipajul care l-a oprit anterior și care nu i-a înapoiat documentul, obligându-l să se întoarcă în oraș de la vamă. O pasageră din autoturism a explicat Judecătoriei Salonta că nu a observat ca bărbatul aflat la volan să fi avut comportament agresiv.
„Chiar dacă declarația martorului nu face dovada absolută a nesăvârșirii contravenției de către petent, totuși aceasta creează un dubiu semnificativ privind veridicitatea aspectelor consemnate în procesul-verbal”, a stabilit instanța.
În plus, nici imaginile video depuse ca probe de polițiști nu au confirmat acuzația, astfel că instanța a anulat sancțiunile aplicate italianului. În acest caz, sentința poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!