BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața Unirii devine epicentrul muzical al orașului pentru trei seri magice

Piața Unirii devine epicentrul muzical al orașului pentru trei seri magice

la 9 August 2022 17:33 Reactualizat la: 12 August 2022 08:53
1 Comentarii
9 August 2022 17:33 Reactualizat la: 12 August 2022 08:53
Operă. Flamenco. Musical. Maeștri contemporani ai scenei clasice participă la un eveniment unic în România: Sounds of Oradea Festival, ediția I. Între 13 și 15 august, Piața Unirii devine epicentrul muzical al orașului pentru trei seri magice, oferite de artiști de renume mondial, sub bagheta maestrului David Gimenez Carreras.
Operă. Flamenco. Musical. Maeștri contemporani ai scenei clasice participă la un eveniment unic în România: Sounds of Oradea Festival, ediția I. Între 13 și 15 august, Piața Unirii devine epicentrul muzical al orașului pentru trei seri magice, oferite de artiști de renume mondial, sub bagheta maestrului David Gimenez Carreras.

Trimite articolul

X

 

Doar trei zile ne mai despart de prima ediție Sounds of Oradea Festival. Spectatorii au prilejul să se bucure de recitalurile unor artiști de renume mondial, care vor interpreta pe scena din Piața Unirii de la arii celebre de operă la musicaluri faimoase de Broadway, de la muzica neștiută a unuia din cei mai mari comedianți ai planetei – Charlie Chaplin, la un spectacol fabulos de flamenco autentic.

Abonamentele și biletele sunt disponibile on line: https://www.iabilet.ro/bilete-sounds-of-oradea-festival-13-15-august-2022-77092/ și la casieria Filarmonicii de Stat Oradea, str. Moscovei nr. 5 (vezi orar: https://filarmonicaoradea.ro/contact/ )

Philippe Quint în Zâmbetul lui Charlie Chaplin

A fermecat generații întregi cu umorul său candid. A scris, a regizat și a jucat în peste 82 de producții pentru marele ecran, fiind pionierul filmului mut. A fost, fără îndoială, unul din primele staruri mondiale ale cinematografiei. Mai puțin cunoscut este faptul că Charles Chaplin a compus muzica pentru majoritatea filmelor sale. Moștenirea sa muzicală va fi celebrată pe scena din Piața Unirii, pe 13 august, într-un tribut multimedia unic: Zâmbetul lui Charlie Chaplin – produs în premieră în România!

Spectacolul este susținut de Philippe Quint, unul dintre cei mai inovativi violoniști contemporani, care va cânta la vioara 1708 “Ruby” Stradivari, evaluată la 4 milioane de dolari.

Alături de muzicieni, pe scenă va urca Kiera Chaplin, nepoata celebrului comediant, pentru a ne împărtăși detalii mai puțin cunoscute din istoria bunicul său.

Ascultă-l aici pe Philippe Quint:

Renaștere – spectacol flamenco cu Olga Llorente

Pasiune, ritm și expresie pură! O altă premieră pe care Sounds of Oradea o aduce în România este spectacolul de flamenco autentic susținut de Olga Llorente și școala sa de bailaoras.

Flamenco, inclus din 2010 în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității de către UNESCO, este o formă complexă de artă, care încorporează poezia, cântecul (cante), chitara (toque), dansul (baile), bătăile poliritmice din palme (palmas) și pocnetele degetelor (pitos). Secretele flamenco sunt transmise din generație în generație, în sudul Spaniei, încă din secolul XV.

Olga Llorente, una din cele mai titrate interprete de flamenco la nivel mondial, ne va cuceri pe 14 iunie cu o fuziune spectaculoasă între costumații, muzică și dans, pe scena Sounds of Oradea.

Flamenco autentic cu Olga Llorente:

Opera meets Broadway – un duet fabulos, cu tenorul Charles Castronovo și soprana Diana Țugui

Charles Castronovo este unul din cei mai apreciați tenori lirici la nivel mondial. A cântat pe scena celor mai importante teatre de operă din lume, iar pe 15 august vom avea ocazia unică să îl ascultăm live, pe scena din Piața Unirii. Alături de celebrata soprană Diana Țugui, maestrul Castronovo va aborda un repertoriu muzical versatil, de la celebre arii de operă, la producții faimoase de pe Broadway.

Soprana Diana Țugui este o artistă plurivalentă care, pe lângă rolurile din operă în care s-a consacrat, abordează cu mult succes și genul vocal simfonic, opereta, liedul și chiar musicalul. Este laureată a numeroase concursuri internaționale, precum Concurs Internacional de Cant Jaume Aragall, Wilhelm Stenhammar International Music Competition, Vox Artis International Voice Competition și Concursul Internațional de Canto Elena Teodorini. În anul 2015 a fost încununată drept „Cea mai bună soprană” la Gala Operelor Naționale, iar în 2018 a primit premiul „Lya Hubic”, pentru cea mai bună soprană.

Spectacolul de gală Opera meets Broadway va fi acompaniat de orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, sub bagheta dirijorului catalan David Giménez Carreras.

Charles Castronovo intepretează melodia „One hand. One heart.” din musicalul West Side Story:

Detalii despre eveniment: https://soundsoforadea.com

Evenimentul este organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) și Primăria Oradea, alături de Filarmonica de Stat Oradea.

 

[eadvert]

Trimite articolul

X
Taguri:
sounds of oradea

1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Petru says:
    August 11, 2022 at 8:52 am

    Iar blocați circulația.
    Iar ați deviat autobuzele și nu ați pus semne de statie în locațiile noi unde opresc acestea.
    Iar poluare fonică.
    De ce nu amenajați in afara orașului un loc unde să țineți toate aceste spectacole fara să mai bulversati restul orașului ?

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Două parcuri noi, gata de inaugurare în Sântandrei: investiție de 25,1 milioane de lei, cu fonduri europene
    Lucrările de amenajare a celor două parcuri de pe străzile Clopoțeilor și Berzei din comuna Sântandrei au fost finalizate, investiția fiind realizată printr-un proiect cu finanțare europeană.

    România

    România trece la ora de iarnă. Cum vor circula trenurile și ce trebuie să știe românii
    România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie 2026.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tânărul care și-a cultivat singur canabisul ca să nu mai dea bani pe droguri a scăpat de pedeapsă. Fapta s-a prescris
    Curtea de Apel Oradea a încetat procesul penal împotriva lui Bogdan Ș., un tânăr de 28 de ani, acuzat că a încercat să-și amenajeze o cultură de canabis ca să scape de cheltuielile pe care le avea cu achiziția de droguri pentru consum propriu de la un traficant.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    Bihon CSM Oradea

    Ioan Dzitac și Alex George Creț vor participa la Judo Grand Slam Abu Dhabi. România merge cu doar patru sportivi
    După prestația foarte modestă de la Campionatul Mondial individual pentru seniori, disputat la Baku, judoka tricolori vor avea ocazia să se revanșeze la turneul internațional de Grand Slam de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).

    Economic

    Facilități fiscale pentru firmele care investesc și angajează. Ce condiții trebuie să respecte companiile
    Companiile care investesc în dezvoltarea capacităților de producție și creează noi locuri de muncă ar putea beneficia de facilități fiscale în cadrul unui program național aprobat de Camera Deputaților. Inițiativa urmărește stimularea economiei, reducerea diferențelor de dezvoltare dintre regiuni și crearea unor oportunități de angajare mai bine plătite.

    România

    Greva din spitale nu s-a încheiat. SANITAS pune condiții noului Guvern
    Federația SANITAS cere noului Guvern să asigure finanțarea spitalelor și ambulanțelor, să deblocheze angajările și să restabilească drepturile salariale ale personalului medical.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X