„Nu putem fugi de istorie”, e argumentul primarului de Ştei, Iulian Bălaj, atunci când vorbeşte despre Ştei ca oraş proiectat la Moscova. Casa de Cultură a oraşului are elemente arhitectonice aparținând clădirii celebrului Teatru Balşoi din Moscova. La fel se întâmplă şi cu Palatul care adăpostea sediul administrativ al minei. Şi cu multe alte clădiri din Ştei. „Valorificarea patrimoniului totalitar sovietic constituie unul dintre punctele cuprinse în strategia de dezvoltare a oraşului gândită până în 2020. Acest capitol face parte dintr-un concept prin care ne-am propus să transformăm Şteiul în atracţie turistică. În acest context, în 2018 finalizăm parcul de agrement din zona lacului Ştei. Chiar azi am depus un proiect pe mobilitate, care presupune refacerea zonei centrale a Şteiului, şi avem un proiect pentru reabilitarea ştrandului. Când toate acestea vor fi finalizate, vom putea vorbi de Ştei ca atracţie turistică”, spune primarul Iulian Bălaj. Mina de uraniu de la Băiţa a atras la Ștei sute de specialişti şi mii de soldaţi. Pentru ei trebuia construit un oraş. Rusia descoperise la Băiţa resursa pentru a deveni cea mai mare putere nucleară. Ştei, sătucul cu nici 200 de case, a fost transformat în perioada 1952-1956 într-un oraş cu 25.000 de locuitori.

Ştei, oraşul născut la Moscova

Anunţul înfiinţării „marelui oraş Ştei” peste grădinile de zarzavaturi ale localnicilor a fost făcut de toboşarul satului. Cu două săptămâni înainte să vină ruşii. Străzile din Ştei au o formă unică în ţară. Sunt foarte lungi şi paralele. Se spune că Şteiul a fost proiectat la Moscova. Parte a patrimoniului totalitar sovietic sunt elementele arhitectonice ale Casei de Cultură Miron Pompiliu împrumutate de la Teatrul Balşoi şi elemente din Palatul Administrativ, balconul în mod special. Din aceeaşi categorie fac parte blocurile de două nivele construite pentru elita sovietică pe strada Lenin, o stradă necirculată pentru a nu-i deranja pe locatari. Toate aceste elemente se doresc a fi valorificate turistic de conducerea actuală a Şteiului.

Oamenii îşi amintesc încă, de faptul că ruşii au venit cu trenul şi de a doua zi au băgat buldozerele în haturile lor. „Au venit ruşii câtă frunză şi iarbă. Şi au început să coboare din tren, si-au coborat şi tot au coborat… până ne-am saturat noi să stăm şi să ne tot uităm după ei. Au descărcat scânduri şi materiale de construcţie pe care le-au cărat la marginea grădinilor cu varza din Tiguleasca, în Belgeasca, cum îi spuneam noi, cam pe unde se afla acum unitatea de pompieri şi şi-au ridicat acolo un fel de orăşel din barăci. În acelaşi timp, pe drum, în sat au intrat o grămada de maşini de armată cu specialişti sovietici, care veniseră cu avionul până la Oradea, şi imediat s-au apucat de lucru. Chiar de-a doua zi, au băgat buldozerele în haturile noastre şi au început lucrările din mai multe părţi deodată. Bieţii săteni s-au trezit cu toate zarzavaturile şi culturile pline de scânduri şi căramizi”, şi amintit profesorul Ioan Simedre, în monografia Şteiului realizată de ziarista Mariana Gavrilă. Înfiinţarea Şteiului de către sovietici a avut costurile ei, chiar dacă azi putem spune că e un adevărat record în România să transformi doar în patru ani un sat de 200 de locuitori într-un oraş de 25.000 de locuitori. Oamenii au primit vestea sosirii ruşilor ca pe o lovitură. Zile întregi au discutat acest subiect jurându-se că nu vor da nici o palmă de pământ strămoşesc ruşilor. Mulţi aveau încă vii amintirile atrocităţilor făcute de ruşi în război, când omorăseră oameni pentru că vroiau să le ia o găină. În patru ani, ruşii care au venit în număr atât de mare încât era nevoie ca pentru ei să se construiască un oraş au ridicat barăci, blocuri, un palat administrativ, cinci cinematografe, trei ringuri de dans, două şcoli, o bază sportivă, magazine exclusiv pentru sovietici şi un restaurant select- „Ardealul”. Despre acest restaurant se spune că a fost ridicat înainte să fie construite blocurile şi că a fost păzit peste un deceniu de soldaţi înarmaţi. Blocuri de tip KD, locuinte de tip BW completează şi azi peisajul arhitectonic al Şteiului. Pe tot timpul ocupaţiei sovietice, munţi de uraniu de la Băiţa au fost duşi la Moscova.Adică 300.000 tone de uraniu. Cât să funcţioneze reactorul de la Cernavodă 10 ani, spun specialiştii.

Love story rusesc în sonete

Poveştile născute în această perioadă fac parte, la rândul lor, din patrimoniul totalitar sovietic.

În timpul ocupaţiei sovietice, între Moscova şi Ştei se ţeseau adevărate poveşti de dragoste, sursă de inspiraţie pentru scriitorul Paşcu Balaci în trei cărţi de sonete. ,,Scrisorile secrete ale tovarășului Ivan din Ștei către iubita sa din Moscova”, ,,Cartea de uraniu” şi ,,Zborul clandestin al unui rus îndrăgostit, de la Ștei la Moscova și retur” vorbesc despre povestea uimitoare de dragoste dintre Ivan Ivanovici Ivanov, aflat la Ştei şi iubita lui Liudmila Groznîilanskaia aflată la Moscova. Din această poveste nu lipseşte nici KGB Ştei care îi cenzura îndrăgostitului scrisorile secrete pentru că acesta relatează aspecte care puteau deranja la Moscova.