Acesta este suspectat că, în perioada iunie – august 2012, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în municipiu, ar fi achiziţionat din Ungaria produse alimentare în valoare totală de 2.222.484 lei, pe care le-ar fi livrat apoi către diferite societăţi comerciale din România, operaţiuni care nu au fost evidenţiate în contabilitatea societăţii. Prejudiciul total provocat astfel bugetului de stat este de 990.518 lei, reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit. „Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările în cauză cu suspectul în stare de libertate, pentru documentarea întregii sale eventuale activităţi infracţionale şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului provocat bugetului consolidat al statului” informează agent principal Ioana Lascău.
Suspectat ca a prejudiciat statul
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor au început urmărirea penală împotriva lui G.R.Z.(38 ani), din Ungaria, pentru evaziune fiscală.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
FC Bihor
După meciul de la Râmnicu vâlcea, doi dintre tinerii jucători pregătiți de Erik Lincar vor pleca la lotul de juniori U19. Acolo vor fi coechipieri cu un orădean care activează acum la Chindia Târgoviște.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La aproape 7 ani de la trimiterea în judecată a Doinei Cotor, o fostă grefieră a Tribunalului Bihor, instanța a dispus încetarea procesului pe motiv că faptele de care a fost acuzată s-au prescris.
Cultură
Festivalul Internațional de Teatru Oradea omagiază, la 50 de ani de la prima ediție, memoria poetului Ioan Moldovan printr-un eveniment dedicat volumului său postum, „O parte pleacă, o parte rămâne”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de joi, 17 septembrie, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a șapte incendii generate, cel mai probabil, de utilizarea focului pentru igienizarea terenurilor. Flăcările au afectat peste 30 de hectare de terenuri, livezi și anexe gospodărești.
Economic
Guvernul a aprobat vineri acordarea unor ajutoare de urgență pentru 65 de persoane vulnerabile relocate din localitatea Dumbrava, județul Bihor, în urma operațiunii din 30 iunie 2026. Persoanele se află în prezent în centre rezidențiale private din județele Alba, Hunedoara și Sibiu.
FC Bihor
Duminică, de la ora 11:30, FC Bihor Oradea va juca în deplasare cu nou promovata SCM Râmnicu Vâlcea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!