
Programul liturgic va începe la ora 7:00. La ora 8:00 va fi săvârșită Sfânta Liturghie, iar de la ora 10:00, Taina Sfântului Maslu, urmată de rugăciuni de dezlegare și binecuvântare.

Sfintele slujbe vor fi oficiate de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, starețul Mănăstirii Izbuc, în sobor de ieromonahi și preoți.
Îi așteptăm pe toți credincioșii să se alăture rugăciunii obștești, cerând împreună mila și ajutorul lui Dumnezeu. Bunul Dumnezeu să primească rugăciunile tuturor și să dăruiască pace, sănătate și binecuvântare!

Imaginile publicate au fost surprinse la Taina Sfântului Maslu oficiată în 4 octombrie 2026.

Drumul care face legătura între satul Călugări și Mănăstirea Izbuc a fost asfaltat, facilitând accesul credincioșilor la așezământul monahal.

CH28931
Citiți principiile noastre de moderare aici!