Teatru interetnic cu subtitrare

În conferinţa de prezentare a festivalului itinerant, directorul artistic al Teatrului Szigligeti, Szabo K. Istvan, a explicat că acesta este organizat bienal, în alt oraş, şi că proiectul a început în 2010, aparţinând Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului.

Majoritatea spectacolelor vor fi în limba maghiară, două în germană şi unul idiş, a Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti.

„Spectacolele vor fi subtitrate în limba română, cu excepţia a două dintre ele, care ar fi mai dificil de tradus. Subtitrarea va fi afişată deasupra scenei, printr-un sistem achiziţionat recent de Teatrul Szigligeti”, a mai informat Szabo K. Istvan.

Biletele se pot achiziţiona de la agenţia Teatrului maghiar, la preţul de 20 de lei, cu excepţia biletelor la spectacolele de deschidere şi închidere, care sunt între 20 şi 50 de lei.

Evenimentul este finanţat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Consiliul Judeţean Bihor, Teatrul Szigligeti, Ministerul Culturii şi Fundaţia Communitas.

În paralel cu cele peste 20 de piese de teatru, Festivalul are şi o secţiune de activităţi conexe, majoritatea găzduite de foaierul Teatrului orădean. Este vorba de prezentări de cărţi de critică teatrală, de istorie teatrală interactivă, reviste de teatru, dialoguri între actori, regizori şi chiar jurnalişti.

Fruntaşi în Europa

Dar să spicuim din „Thalia pe piaţă”, care va fi prezentată pe 16 noiembrie, de la ora 10:00.

Iată ce spune Gáspárik Attila, director general al Teatrului Naţional din Târgu Mureş: „Aparent, avem o situaţie privilegiată, dacă ne gândim la faptul că cea mai complexă reţea de teatru minoritar din Europa, susţinută din bani publici, se află chiar în România. Problematizarea noastră vizează sensul acestei structuri culturale: păstrarea identităţii culturale, naţionale, crearea de noi valori, divertisment, dialog interetnic, poate profitul, sau dacă toate acestea coexistă la un loc, cum am putea cuantifica măsura părţilor?

Putem discuta de un model minoritar unic? Există aspecte comune, şi dacă da, atunci în ce fel am putea defini strategii manageriale comune de dezvoltare în cazul unui teatru german din Sibiu, al unui teatru maghiar din Oradea sau teatrul evreiesc din Bucureşti, cu atât mai mult cu cât aceste instituţii sunt subvenţionate din surse diferite, guvernamentale, judeţene, municipale?”