Aşa încât singurul regret al iubitorilor de sporturi albe a fost că mai vechea instalaţie de teleschi a dat rateuri. Ca urmare, la fel ca în anii precedenţi, pârtia a devenit derdeluş pentru sănii, capace şi colace, iar doar o mână de schiori temerari s-au ambiţionat să-şi care schiurile în spate pentru a putea face câteva Cristiane. „Chiar dacă nu e aşa de lungă, pârtia ar fi binevenită îndeosebi pentru copii dacă s-ar pune la punct teleschiul. În Arieşeni e destul de aglomerat şi cred că destule familii ar alege Stâna ca să îşi iniţieze copiii la schi”, ne-a spus una dintre mămicile de pe pârtie.
Teleschi cu rateuri la Stana de Vale
Nedezminţindu-şi renumele de «Pol al precipitaţiilor» în Bihor, zona Stâna de Vale a avut parte de zăpadă atât înainte de Revelion cât şi în zilele următoare.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a semnat contractele de finanțare pentru două proiecte europene prin care vor fi achiziționate 18 utilaje și echipamente moderne pentru întreținerea și creșterea siguranței rutiere pe drumurile județene, potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție.
România
Curtea de Apel București a dispus, marți, 29 septembrie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin Georgescu, în dosarul în care este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Hotărârea este definitivă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 25-26 septembrie s-a desfǎşurat la Craiova a XIX-a ediție a Congresului Internațional de Istorie a Presei, la care au luat parte şi profesori de la specializǎrile Jurnalism şi Istorie ale Universitǎții din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Paisprezece pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, dintre care un ofițer și 13 subofițeri, au fost mobilizați astăzi, 29 septembrie, într-o misiune de sprijin pentru stingerea incendiului de fond forestier care continuă să se manifeste în Parcul Național Domogled – Valea Cernei.
BIHON Sport local
După opt ani, Baza Tineretului din Oradea, locul unde s-au pus bazele performanțelor din minifotbalul bihorean și naționala României a poposit de multe ori, a intrat într-un proces amplu de modernizare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!