BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tenorul José Cura şi alţi invitaţi de calibru la a doua ediţie Sounds of Oradea Festival

Tenorul José Cura şi alţi invitaţi de calibru la a doua ediţie Sounds of Oradea Festival

De Camelia Bușu
la 15 June 2023 13:52

Tenorul José Cura şi alţi invitaţi de calibru la a doua ediţie Sounds of Oradea Festival

15 June 2023 13:52
Maestrul David Giménez Carreras, director artistic SO Festival, a propus un program clasic dar în acelaşi timp popular.
Scris de Camelia Bușu - Maestrul David Giménez Carreras, director artistic SO Festival, a propus un program clasic dar în acelaşi timp popular.

Trimite articolul

X

Cea de a doua ediţie Sounds of Oradea Festival va debuta vineri, 16 iunie, şi se va încheia duminică, 18 iunie. SO Festival este conceput și organizat de către Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) și Primăria Municipiului Oradea. În acest an, festivalul a beneficiat de un buget de 800.000 de lei.

[eadvert]

Înaintea festivalului, Alexandru Chira – director general Visit Oradea i-a invitat să participe la o conferinţă de presă pe David Giménez Carreras – director artistic SO Festival, Noam Zur – dirijor din Israel, soprana Lorena Puican şi tenorul venezuelean Reinaldo Droz.

„În momentul în care noi am gândit acest concept, am vrut să venim cu o completare la segmentul festivalurilor care se întâmplă în zona centrală şi de nord-vest a României, festivaluri care în principal sunt axate pe evenimente pop, muzică electronică, muzică rock. Ne-am dorit ca prin crearea acestui eveniment să avem şi un rol de educare pentru publicul orădean şi pentru comunitatea de turişti, astfel încât prin concerte realizate la cea mai înaltă calitate şi prin invitaţi internaţionali de calibru să putem oferi o experienţă care să fie digerabilă şi abordabilă din punct de vedere al conţinutului. Mulţumesc Filarmonicii de Stat Oradea şi corului care ne-au oferit sprijinul şi anul treut, şi anul aesta”, a spus în deschiderea conferinţei de presă Alexandru Chira – director general Visit Oradea.

Şi clasic, şi popular

Maestrul David Giménez Carreras a venit prima dată la Oradea în 2021 alături de Jose Carreras. Anul trecut a fost director artistic SO Festival al primei ediţii. „Am fost foarte fericit după prima ediţie. Am avut avut un nivel foarte ridicat din punct de vedere artistic şi răspunsul publicului a fost fantastic. Mi-a creat o bună motivare pentru festivalul din acest an. Ştiu că nu am ales un drum uşor. Să fim realişti, muzica clasică a fost întotdeauna o artă minoritară dar încercăm să o extindem mai ales pentru tânăra generaţie. Muzica clasică consider că este o parte esenţială în educaţia tuturor. Trebuie doar să insistăm, şi vom fi răsplătiţi.”

Rolul lui ca director artistic al festivalului este de a crea şi de a stabili agenda artistică a evenimentului. „Sunt bucuros să fiu aici pentru cea de a doua ediţie a festivalului. Îmi place foarte mult acest proiect, îmi place oraşul dumneavoastră, orchestra orădeană, organizarea. Pentru noi este o plăcere să venim aici şi să putem construi ceva clasic dar în acelaşi timp popular de care audienţa largă să se bucure. Cu această idee de clasic dar popular am selectat patru concerte. Nu e uşor să găseşti repertoriul perfect, dar am depus mult efort şi cred că vom oferi un program foarte atrăgător chiar şi pentru spectatorii care nu au mai fost la concerte de muzică clasică”, a spus David Giménez Carreras.

În prima seară, vineri, 16 iunie, de la ora 20:00, va avea loc în Piaţa Unirii concertul American Classic Night. Va fi un spectacol dedicat marilor compozitori clasici americani care au abordat stilul jazz şi broadway, ca Leonard Bernstein sau George Gershwin. Programul include piese celebre precum West Side Story sau Un American la Paris. Piesele pe care le va interpreta soprana Lorena Puican alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea sunt foarte familiare publicului. La pupitrul dirijoral va fi maestrul Noam Zur din Israel, care are o experienţă bogată în acest tip de program.

„Invit pe toată lumea să vină la această primă seară de festival. Cine va veni la prima seară, va veni şi la celelalte, pentru că o dată ce ai fost «muşcat» de această muzică, «otrava» ei îţi intră în trup şi rămâne pentru totdeauna”, a explicat David Giménez Carreras. „E timpul să părăsiţi ecranele pentru o vreme şi jocurile video şi să vă bucuraţi de artele clasice”, a adăugat maestrul.

Maestrul Noam Zur vine în România în fiecare an începând din 2007 ţara noastră devenind pentru acesta „a doua casă muzicală”, dar se află pentru prima dată la Oradea. Pe David Giménez Carreras îl cunoaşte de peste 20 de ani, mulţumindu-i pentru invitaţia de a participa la acest festival.

Soprana Lorena Puican nu este la prima colaborare cu Filarmonica de Stat Oradea. A mai abordat repertoriul de musical şi operetă americană în urmă cu un an şi de atunci l-a simţit foarte aproape de suflet.

FOTO: Sounds of Oradea Festival 15.06.2023

 

Sâmbătă, două evenimente

Sâmbătă, 17 iunie, vor fi două concerte. Primul va avea loc, cu intrare liberă, la Basilica Romano-Catolică de la ora 14:00. Va fi un program sentimental, spiritual, perfect pentru această locaţie, spune directorul artistic al festivalului. Concertul va fi deschis de organistul Kristoffy Janos care va interpreta o piesă la orga recent reabilitată a basilicii.

În centrul programului se află Misa Criolla, o compoziţie religioasă a argentinianului Ariel Ramirez. „Piesa combină spiritualitatea profundă, o muzică foarte religioasă, cu prospeţimea şi inocenţa instrumentelor folclorice argentiniene, fiind din acest motiv foarte autentică. Nu e pretenţioasă, e simplă şi directă şi te atinge chiar dacă nu eşti o persoană religioasă”, spune David Giménez Carreras. În această misă există o parte de solo pentru tenor, care va fi interpretată de tenorul venezuelean Reinaldo Droz, secondat de Corul Filarmonicii Oradea. Misa şi alte piese compuse de Ariel Ramirez vor fi interpretate de fiul compozitorului, Facundo Ramirez, împreună cu un grup de instrumentiști folclorici argentinieni.

Tenorul venezuelean Reinaldo Droz se află pentru prima oară în România şi este bucuros ca această primă participare să îi ofere ocazia să interpreteze muzică latino-americană.

Al doilea eveniment de sâmbătă va avea loc la Teatrul Regina Maria de la ora 20:00, un dublu concert de pian intitulat „A fiego lento” susţinut de doi importanţi pianişti din Venezuela, Vanessa Perez și Kristhyan Benitez, cel din urmă câştigător al unui premiu Latin Grammy. Vor interpreta un program foarte proaspăt, transcripţii pentru două piane ale unor compozitori sud-americani dar şi piese clasice precum Suita nr. 2 de Serghei Rahmaninov.

Tenorul José Cura, un star

În ultima zi va fi evenimentul de închidere a festivalului, care este un spectacol de operă. Programul prezintă unele dintre cele mai dramatice şi mai puternice compoziţii din repertoriul operei: Pagliacci, Carmen, Aida sau Cavalleria Rusticana. „Unul dintre cei mai impotanţi tenori din ultimii 30 de ani ni se va alătura: José Cura. Are o carieră extraordinară şi a cântat pe toate marile scene ale lumii sub bagheta celor mai importanţi dirijori. Este un adevărat star şi sunt foarte bucuros să îl pot prezenta aici”, a menţionat David Giménez Carreras.

Alături de tenorul José Cura va cânta mezzosoprana cehă Ester Pavlů. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul David Giménez Carreras, care spune că nu a fost deloc dificil să îl convingă pe José Cura să vină la Oradea, nu doar pentru că sunt prieteni, ci pentru că nu este un star de operă obişnuit, are o personalitate foarte interesantă şi abordabilă, care mereu pregăteşte surprize în timpul concertului.

„Sper ca cei care încă nu s-au decis să vină la festival să facă un pas în faţă şi să participe la aceste concerte, pentru că sunt sigur că nu vor regreta”, a încheiat David Giménez Carreras – director artistic SO Festival.

După ce o primă serie de abonamente s-a epuizat, biletele și abonamentele au fost suplimentate și pot fi achiziționate – online: https://www.iabilet.ro/cauta/?q=sounds+of+oradea şi fizic, la Info Point-ul din Piața Unirii, deschis între orele 16:00-20:00 și sâmbătă-duminică între orele 14:00-20:00.

Trimite articolul

X
Taguri:
invitati ,
sounds of oradea ,
spectacol ,
tenori
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tronsonul Chiribiș - Biharia al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis în acest an. Directorul CNIR vine la Oradea
    Lucrările la tronsonul Chiribiș- Biharia din Autostrada Transilvania, executate de compania Selina, se desfășoară într-un ritm intens, cu sute de muncitori și utilaje mobilizate pe șantier.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Consiliul Europei salută intervenția DIICOT. Viorel Pașca: „Ați căzut în plasa celor care v-au furnizat informațiile”
    DIICOT a făcut public un nou comunicat în care anunță că intervenția instituției în dosarul Dumbrava este menționată în mod explicit într-o scrisoare transmisă de Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Michael O'Flaherty, prim-ministrului României.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Dragoș Pîslaru anunță că încă două persoane relocate de la Dumbrava au decedat, iar un bărbat a fugit dintr-un centru social
    Având în vedere interesul constant manifestat de opinia publică față de situația persoanelor vulnerabile relocate de la Dumbrava, ministrul Dragoș Pîslaru prezintă datele centralizate în urma celor 79 de vizite pe teren efectuate de inspectorii sociali.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Ianoșda

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Piața București, Săvineștilor, Berzei

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Ceica, Lăzăreni, Drăgești și Hidișelu de Sus

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO/VIDEO
    Investiție de 36 de milioane de lei la Colegiul Emanuil Gojdu. Elevii revin din toamnă într-o clădire complet modernizată
    În urmă cu un an, holurile Colegiului Național „Emanuil Gojdu” erau ocupate de schele, materiale de construcții și muncitori, iar elevii și profesorii încercau să își desfășoare activitatea într-un program adaptat permanent în funcție de evoluția lucrărilor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    O femeie și fiul ei de 8 ani au plecat de la domiciliul din Oradea și nu s-au mai întors. I-ați văzut?
    O femeie de 34 de ani și fiul ei, în vârstă de 8 ani, sunt căutați de polițiști după ce au plecat voluntar din locuința în care stăteau în Oradea și nu s-au mai întors. 1

    Cultură

    Râs pe săturate și voie bună la show-ul de stand up comedy cu Costel, la Oradea
    Seara va fi deschisă de comedianții Dima Cubreacov și Mirel Popinciuc.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X