Expoziţia „După 30 de ani – privind înapoi spre viitor” a fost deschisă la Galerii de Artă – Reperaj. Cetate, Oradea pe 25 iulie. Dar după aproape două săptămâni, artista Vioara Bara, preşedinta Filialei Oradea a UAPR, a avut iniţiativa de a organiza miercuri un tur informal al expoziţiei, urmat de discuţii deschise împreună cu curatorul expoziţiei Teodora Talhoș, critic de artă.

[eadvert]

Într-o atmosferă degajată, familiară, eu fost prezentate lucrările, curatorul începând prin a motiva ce a determinat-o să organizeze această expoziţie.

„Studiez la Frankfurt, specialitatea curatoriat, şi am avut un semniar despre melancolie, respectiv melancolie post idealistă, care dezvoltă xenofobie, rasism şi altele. Şi am stat să mă gândesc dacă în România există un fel de melancolie post comunistă de unde să se tragă tot felul de comportamente şi apucături din ziua de astăzi. Am venit acasă de Crăciun când se aniversau 30 de ani de la revoluţie. Eram sigură că vor fi discuţii, expoziţii, un întreg discurs în jurul evenimentului. Dar cu tristeţe am remarcat că nu s-a întâmplat nimic, mai ales printre oamenii tineri pe care am încercat să îi antrenez în discuţii pe tema asta. Am constatat că majoritatea se codeau să vorbească, ca şi cum ar fi fost un trecut ruşinos. Noi nu ne-am născut în timpul comunismului, părinţii şi bunicii da. Este însă o traumă colectivă. Şi am zis atunci că poate arta ar avea capacitatea de a acţiona ca şi catalizator într-o discuţie despre tratarea traumei colective. Fiecare lucrare din expoziţie este axată pe anumite aspecte în care ne putem identifica. Oricum, este un prim pas într-o cercetare întreagă despre cum ne afectează post comunismul”.

În expoziţia „După 30 de ani – privind înapoi spre viitor” expun artiştii: Vioara Bara, Gabriela Diana Bohnstedt Gavrliaș, Flaviu Cacoveanu, Liana Corb, Dorin Damaschin, Dan Daniel, Judit Egyed, Dorothea Fleiss, Rodica Indig, Tudor Frîncu, Dorel Găină, Remus Ilisie, Imre Juhasz, Adi Judea, Eugenia Mangra, Terez Matza, Dan Mircea, Mihály Murányi, Ovi Pascu, Ioan Augustin Pop,Teodora Bicescu, Horea Sălăgean, Elsa Stanyer, Ovidiu Sălăgean, Teofil Stiop, Mihaela Tătulescu, Radu Tîrnovean, Laszlo Ujvarossy, Teodora Vlaicu, Alicja Wysocka.

Evadarea din stereotipii

În turul informal, curatorul s-a aplecat în special spre lucrările ale căror autori erau de faţă, tocmai spre a isca un dialog viu despre creaţiile acestora, plecând de la asocieri personale. În atenţia Teodorei Talhoş au intrat mai întâi instalațiile Stereotipii 1 & 2 ale Mihaelei Tătulescu. Un punct comun de la un capăt la altul al lucrării sunt cercurile de sobă.

Artista spune că a pornit ideea de la un ornemant al farfuriilor de Horezu.

„Lucrarea desparte două lumi. Prima, cea tradiţional ţesută, care rămâne într-o matrice. Înainte de Revoluţie nu prea aveai cum să te mişti, rămâneai într-un spaţiu închis. Apoi e evadarea din stereotipiile acestea de roată. Nisipul reprezintă tradiţia, care se duce spre lego şi cipuri, o altă lume. Ideea este că toate generaţiile care au prins perioada comunistă rămân ancorate într-o stereotipie, într-un cerc. Părinţii şi bunicii, chiar dacă au simţit libertatea, nu o pot simţi ca generaţiile mai tinere. Ei au rămas în nişte cercuri, nişte limite, pentru că mental ei au rămaşi constrânşi. Lucrarea este o încercare de evadare dintr-un spaţiu tradiţional şi se ajunge la libertatea individului într-o lume plasticizată, falsă până la urmă”, explică artista.

Instalaţia lui Radu Tîrnovean a fost o altă lucrare discutată, un „fir roşu” care a rămas de la telefonul cu disc, la laptopul de astăzi, un „dialog” între trecut şi prezent. Firul direct cu „înaltele autorităţi tovărăşiste”, cu urechile deschise spre ascultare, a rămas şi acum ca şi atunci, prilej de aducere aminte pentru cei prezenţi la expoziţie de acea perioadă în care se vorbea în şoaptă, în care se spuneau bancuri politice cu perna pusă pe telefonul închis.

A atras atenţia apoi pictura Lianei Corb, „Familie de proletari”, cu feţe împietrite, lipsite de bucurie, ducând cu gândul la originile comunismului, dar și la primele victime ale sale. Lucrarea lui Ioan Augustin Pop, „Crepuscular I”, evocă în tonuri reci suprapunerea sferei private cu cea publică, eplică curatorul. „Ceea ce ar trebui să fie un spațiu sigur și confortabil se transformă în ceva lipsit de intimitate, expus privirii. Cuvintele «Cool Cult» duc cu gândul la invadarea sferei private, la îndoctrinarea care avea şi are loc prin programele televizate sau prin social media”.

Lumea întoarsă invers

„După 30 de ani – un abis între bestie şi surpaom” se numeşte lucrarea Vioarei Bara. Este o reprezentarea a lumii de azi, şi a lumii de ieri. Pare că nu s-a schimbat absolut nimic în cele trei decenii. Lumea e întoarsă invers, cu susul în jos. „Personajele din dreapta sunt nişte spânzuraţi, dintre care doi sunt hermafrodiţi. Să ne gândim la toate discuţiile legate de faptul că nu mai avem voie să vorbim nici de gen, nici de orientare sexuală, de transsexuali. A ieşit Biserica în stradă să voteze pentru sfânta familie. Eu mă întreb: cine suntem noi ca să judecăm o minoritate? Nu s-a schimbat nimic de acum 30 de ani. Acum poţi să găseşti de mâncare, să înjuri preşedintele ţării, dar este o falsă libertate, este sclavia modernă. E o lume sfâşiată. Pentru mine nu s-a schimbat mare lucru”, explică Vioara Bara.
Cartea obiect a Dorotheei Fleiss, Vulgata nostra, amintește de rolul propagandei în perioada comunistă. Sound-ul experimental compus de Mihaly Muralnyi începe cu acorduri techno, amintind de perioada de început a acestui gen muzical în anii ‘90. Se încheie cu o intervenţie sonoră perturbantă, din care nu se mai distinge nimic. Şi instalaţia lui Laszlo Ujvarossy a iscat numeroase discuţii şi a adus la lumină multe amintiri din perioada acelui sumbru Cărciun din ’89.

„Confuzia legată de propria identitate, provocată de schimbarea bruscă a contextului socio-cultural, dar și încercarea de a oprima această nesiguranță sunt asocieri puse în discuție de pictura colaj a lui Dan Mircea, Alter Ego”, a punctat mai departe Teodora Talhos. Ultima lucrare prezentată a fost cea a Elsei Stanyer în instalația multimedia intitulată Almostnotthereanymore, care reflectă rolul pe care l-a jucat imaginea televizată în revoluția de la 1989.

Privirea înapoi devine, așadar, o privire înainte, punctează curatorul care explică faptul că în expoziție legătura dintre trecut, prezent și viitor este dezvăluită treptat privitorului, pentru a aminti de faptul că tot ce a fost ne influențează în mod direct, iar o înțelegere a acestui fenomen este necesară pentru a face pași înainte. Un tip de prezentare ce se doreşte repetat şi la viitoarele expoziţii din Galerii de Artă – Reperaj. Cetate, Oradea. „După 30 de ani: privind înapoi spre viitor” se va putea viziona până în 15 august. Intrarea este liberă.