Trupa byron revine la Oradea, duminică, 8 martie, pentru prima dată însă cu un concert la Lokal. Înființată în 2006, trupa byron a lansat de-a lungul timpului opt albume, trei concerte înregistrate şi două viniluri. Sunt obișnuiți să cânte pe scene mari de festival în fața a mii de spectatori, au filmat un concert în Salina Turda pentru că era o provocare de neratat și au compus muzica pentru un serial original HBO. În 2019, trupa a lansat albumul „Nouă”, compus în totalitate în limba română, un album despre noi, despre România, dedicat nouă. Un album despre inconștientul colectiv, despre tăceri și mersul nostru zilnic pe ață.
Trupa byron a încheiat anul 2023 lansând „Efemeride”, printr-un concert la Arenele Romane. Albumul este „o colecție de conversații pe care nu le purtăm, o privire directă în ochii omului din oglindă”. Pe parcursul celor 10 piese, byron te poartă într-o călătorie prin universul complex al gândurilor și trăirilor recurente, al anxietăților și întrebărilor existențiale, toate împletite subtil cu un fir de speranță și unul de distors.
De la “Consumatorii de vise”, “Anima”, “Monstrul de sub pat”, la “Azi” sau “Memento”, piesele lor crestează direct, fără menajamente, îţi pun oglinda în faţă şi te obligă să priveşti. Pur şi simplu nu ai cum să scapi. Asculţi o piesă, apoi încă una şi nu te poţi opri. Totul e acolo, o radiografie perfectă, fără retuşuri. Este o combinaţie de plăcere dureroasă şi beţie sonoră care creează dependenţă.
De curând, byron şi-a încheiat tabăra de creaţie de la Cincşor, în care s-au născut şase schițe de piese în şase zile.
La Oradea, cei cinci vin cu un concert full electric. Ei sunt Dan Byron (voce, chitară, flaut), Sergiu „6” Mitrofan (clape, chitară, voce), Danny Serrano (chitară), Laszlo Demeter (bass), Andrei Ilie (tobe). Bilete se găsesc pe iabilet.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!