E numele pe care l-ar putea purta cel de-al treilea partid maghiar din România, după UDMR şi PCM. Dezamăgit crunt de UDMR, puroparlamentarul Tokes Laszlo s-a exprimat deschis în favoarea înfiinţării unui asemenea partid. Tokes spune că potenţiala nouă formaţiune politică nu e îndreptată împotriva UDMR ci, pur şi simplu, va servi interesele maghiarilor din Ardea. „Nu suntem contra UDMR, suntem chiar în stare să ne unim forţele cu UDMR şi cu PCM, de exemplu, pentru intrarea în Parlament. Altfel, nici nu am avea şanse anul viitor să ajungem la o reprezentare politică la nivel parlamentar”, a spus strategul Tokes.
Un al treilea partid maghiar?
powered by
Surfing Waves
România
O familie din Timișoara trece prin momente cumplite, după ce băiețelul, Filip, copilul pe care părinții l-au așteptat ani întregi, a fost diagnosticat cu cancer.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de ploi pentru mai multe regiuni din țară, valabilă de miercuri, 11 noiembrie, de la ora 22:00, până joi, 12 noiembrie, la aceeași oră.
Economic
Ministerul Energiei pregătește o nouă schemă de sprijin pentru românii cu venituri reduse, care ar putea fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2027.
Educație
Studenții care plătesc taxe de școlarizare ar putea avea din nou acces la bursele sociale finanțate de stat, dacă autoritățile acceptă solicitarea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Situație revoltătoare la Dumbrava, în județul Bihor. Un bărbat cu probleme de sănătate, din comuna Adămuș, județul Mureș, a fost adus marți seara la Viorel Pașca chiar de către Poliția Locală, la solicitarea autorităților din comună.
Mapamond
Un cetățean român a fost reținut de autoritățile bulgare în urma celor două accidente în lanț produse pe autostrada Trakia, în care au fost implicate 86 de autovehicule.
Citiți principiile noastre de moderare aici!