Un bărbat din Oradea pornește duminică, 23 otombrie 2022, într-o minunată aventură. Voluntar de peste 10 ani, Nicu Vinter își dorește să ajute refugiații de pe Insula Lesbos, cea mai mare tabăra de refugiați din Europa.

[eadvert]

Mai mult decât atât, voluntarul își dorește să răspândească în lume ideea de compasiune.

„Pot spune că este și o aventură, dar cel mai mult pentru mine este o provocare. Fac acest lucru pentru că pot și simt că trebuie să fac acest lucru. De ce trebuie să fac? Pentru că în prezent consider că este nevoie de compasiune între noi oamenii, dar nu compasiune în sensul de milă. Ci compasiune în sensul de a ne păsa unii de alții, de suflarea de vânt, de picătura de ploaie, să ne pese de copacul de lângă noi, de animalele de lângă noi, de viață în general”, a spus cu încântare Nicolae Vinter.

Omul va pleca în Lesbos pe jos, fără telefon mobil, fără mâncare și fără bani. Doar cu hainele de pe el, cu un sac de dormit și o saltea pe care să doarmă, în cazul în care nu va fi primit în casele oamenilor ori noaptea îl va prinde pe drum. Fost profesor de geografie, Nicu Vinter își dorește să facă școală cu copiii refugiaților sau să îi ajute în tot ceea ce ar putea avea nevoie.

A fost patron la o firmă de catering și profesor de Geografie la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, până într-o zi când a decis să renunțe la tot și să se dedice voluntariatului.

Nicolae Vinter consideră că viața l-a binecuvântat cu tot ceea ce putea să primească un om mai bun și mai frumos. Astfel, la 54 de ani, a decis să dea mai departe binele primit. Cum? Implicându-se în acțiuni de ajutorare a semenilor săi. Astfel, a devenit voluntar la Asociația Caritas Eparhial Oradea, care l-a și premiat în numeroase rânduri, pentru sprijinul oferit celor cu care viața nu a fost foarte generoasă.

„Până la această vârstă, Dumnezeu mi-a dat foarte mult bine în viață. Și am decis să închei cu partea exterioară și să mă întorc mai mult spre interior. Atunci, am renunțat la toate afacerile, am închiriat spațiile pe care le-am avut și am zis să fac ceea ce cred: să mă bucur de viață și să fiu fericit. Cum? Am vizitat multe locuri din lume în care mi-am dorit să merg, iar pe urmă am dorit să întorc din binele acesta vieții. Astfel, m-am gândit cum aș putea să întorc decât ajutând pe cei pe care viața i-a pus în încercări, pe cei cu care viața nu a fost atât de darnică, așa cum a fost cu mine”, a mărturisit el.

Nicu s-a implicat ani de zile la cantina socială a Asociației Caritas Eparhial Oradea unde, pe lângă faptul că a ajutat la servirea mesei, a comunicat direct cu oamenii străzii, cu oamenii care-și serveau acolo prânzul. Același lucru îl face de-o vreme încoace în cadrul Asociației „Remat Bihor”. Aici însă a aflat despre felul în care trăiesc cei peste 6.000 de refugiați de pe Insula Lesbos (Grecia) și a decis să pornească într-o aventură de o jumătate de an, pentru a-i ajuta. Nicu Vinter pornește duminică, 23 octombrie 2022, pe jos, fără bani, fără merinde și fără telefon, spre insula care găzduiește cea mai mare tabără de refugiați din Europa.

El și-a propus să organizeze diferite activități pentru ei și pentru copiii lor, să le predea, să se ocupe de traiul lor zilnic, să se joace cu ei, să cânte, să danseze și să le redea speranța pierdută.

Compasiune și speranță

În acest fel, el speră să îmbunătățească calitatea vieții în această tabără de pe Insula Iubirii.

„Nu-mi doresc să iau cu mine nici bani, nici telefon, nici mâncare, pentru că doresc să fiu precum ei. Îmi doresc să-i cunosc și să-i sprijin cu ceea ce vor avea nevoie. Voi face lucruri simple, dar importante pentru ei. Îi voi ajuta să se descurce, le voi preda copiilor lor (în engleză sau franceză) și voi încerca să fiu o cutie de rezonanță pentru întrebările și nevoile lor”, spune Nicolae Vinter.

Unicul scop al voluntarului orădean este de a fi de folos acolo unde este nevoie, dar și să răspândească pe unde va trece ideea de compasiune. Compasiune nu în sensul de milă, ci de a arăta că-i pasă, zice el.

„Eu nu vreau să-i fac pe oameni să creadă în compasiune, eu vreau doar să le insuflu această idee, să-i fac să se gândească la compasiune. Gândindu-se o să spună vecinului, familiei, prietenilor: «uite, a venit un străin și mi-a vorbit despre compasiune. Oare ce-o mai fi compasiunea aceasta?». Eu consider compasiunea antecamera dragostei. În opinia mea, această idee de compasiune se va răspândi într-un mediu cât mai larg. Iar când ajungi acolo, în tabăra de refugiați, oamenii aceia sunt lipsiți de orice apărare, de orice speranță.

Și-au pierdut casa, și-au pierdut părinții, și-au pierdut copiii, și-au pierdut familia și evident, nu mai au nicio speranță. Văzând pe cineva care a venit din România pe jos până la ei, lipsit, exact ca și ei, de orice mijloace, dar care a reușit, ajutat de speranță, pot să-și activeze niște resurse interioare pe care nici măcar nu le bănuie. Eu cred că Dumnezeu, în care eu cred cu fiecare subatom al ființei mele, a setat această lume extrem de simplu. Softul acesta este: «fiți dragoste și bucurați-vă de viață». Noi nu numai că trebuie să ne bucurăm de viață și să fim fericiți. Noi avem obligația să ne bucurăm de ea. Nu ne bucurăm de viață pentru că nu facem ceea ce trebuie, adică nu suntem în zona în care am fost softați”, este crezul lui.

Deși Asociația Remat i-a propus să-i plătească avionul pentru a ajunge în Grecia, Nicu a refuzat această ofertă. Dorința lui este să cunoască și să simtă pe propria piele dificultatea acestui drum. Astfel a ales să-l parcurgă pe jos, pentru a experimenta oarecum o parte din traseul acestor oameni în fuga lor din calea războiului.

Nu este același lucru, însă în acest fel poate să afle mai bine și nevoile oamenilor cu care va interacționa în călătoria sa. Această călătorie va fi pentru el și o șansă de a-și pune în practică valorile personale în care crede.

„Ajutându-mi semenii, mă simt împlinit sufletește și simt asta în recunoștința pe care mi-o arată cei pe care îi sprijin”, a mai adăugat el.