bihon.ro Web analytics

Uneori un scriitor face mai mult decât 100 de ziarişti

De Camelia Bușu
Reactualizat la:

Uneori un scriitor face mai mult decât 100 de ziarişti

Reactualizat la:
Teatrologul Claudiu Groza a purtat un dialog cu dramaturgul Matei Vişniec în cadrul proiectului „Iosif Vulcan 180”.
Scris de Camelia Bușu - Teatrologul Claudiu Groza a purtat un dialog cu dramaturgul Matei Vişniec în cadrul proiectului „Iosif Vulcan 180”.

Discuţia din cadrul proiectului „Iosif Vulcan 180” a fost gândită ca un portret al dramaturgului care pe 29 ianuarie va împlini 65 de ani. Legătura transtemporală pe care a făcut-o teatrologul Claudiu Groza între Iosif Vulcan şi Matei Vişniec a fost creată prin faptul că Vulcan a fost un animator cultural care a urmărit emanciparea etnică şi naţională a românilor din Ardeal, activitatea lui având o conotaţie nu doar culturală ci şi socială, iar tema de discuţie propusă lui Matei Vişniec a fost „rolul social al dramaturgului”.
Portretul lui Matei Vişniec a început prin a fi conturat pornind de la tatăl său, născut la Ulma, lângă Rădăuţi, care a crescut într-o comunitate de huţuli. Întrebat dacă a avut tangenţă cu populaţia respectivă, cu tradiţiile de acolo, dramatugul îşi aminteşte de strada din Rădăuţi pe care s-a născut, strada Voluntarilor, unde avea vecini evrei, germani sau ucraineni (huţuli). Mama lui Vişniec era născută la Horodnic, din zona răzeşilor de pe vremea lui Ştfean cel Mare, dar a auzit limba ucraineană vorbită de bunicii dinspre tată. A avut curiozitatea şi bucuria să cunoască această lume, a satului, unde a petrecut verile şi sărbătorile de iarnă.

O amintire deosebită o are de la 14 ani când a fost la o nuntă în familie, pe munţii huţulilor, şi a văzut ceva cutremurător: a doua zi după nuntă toţi nuntaşii au ieşit pe un deal, pentru că pe partea cealaltă a frontierei alte rude de-ale bunicilor dinspre tată, ştiind că este nuntă, ieşiseră şi ei ca să se vadă măcar aşa, cântând, chiuind şi făcându-şi semne. Acea imagine a fost un moment fondator, spune dramaturgul, pentru a înţelege ce însemnă istoria şi ce a însemnat separarea familiilor.

Debut în Cutezătorii

Un lucru mai puţin cunoscut în biografia lui Matei Vişniec este că acesta a debutat în 1971 în revista Cutezătorii, revista pionierilor din vremea comunistă. Pe atunci, la poşta redacţiei răspundea poetul Virgil Teodorescu, care în perioada interbelică fusese un poet avangardist, aproape suprarealist, şi care ulterior a condus revista Luceafărul şi a fost chiar preşedinte al Uniunii Scriitorilor.

„Pe vremea aceea revista Cutezătorii era o revistă foarte bună, nu era doar ideologie în ea, erau şi povestiri, benzi desenate, reportaje, fotografii. Îmi amintesc cum i-am trimis lui Virgil Teodorescu un caiet întreg de poeme şi un plic timbrat, rugându-l să îmi trimită părerea lui prin poştă, acasă. Ori el a făcut un gest absolut extraordinar în sensul că mi-a oferit două pagini în revista Cutezătorii, cu biografia şi poza mea, şi cu prezentarea lui în care mă saluta şi mă declara poet”. Lucrurile nu s-au oprit acolo, pentru că ulterior Virgil Teodorescu l-a publicat şi în revista Luceafărul, ceea ce a însemnat pentru Matei Vişniec debutul naţional.

Claudiu Groza a amintit că Matei Vişniec este unul din puţinii autori optezecişti care au publicat trei volume, în perioada când debuturile noii generaţii de autori erau dificile şi complicate, pentru unul dintre ele primind premiul Uniunii Scriitorilor. Teatrologul citise unul dintre volume, „Înţeleptul la ora de ceai”, pe care îl găsise în biblioteca liceului în dulapul cu cărţi interzise. Apoi a descoperit că Radu G. Ţeposu se referea la un anumit tip de beckettianism liric vizavi de poezia lui Matei Vişniec.

Primele trei volume

Întrebat care a fost intrarea în lume din punct de vedere literar, dramaturgul a amintit că a avut şansa să ajungă la Bucureşti într-un moment potrivit, în 1976, când se structura în jurul lui Nicolae Manolescu gruparea care s-a numit „Cenaclul de luni” şi la care a participat la toate întâlnirile alături de toţi membrii fondatori: Florin Iaru, Traian T. Coşovei, Călin Vlasie, Mariana Marin, Elena Ştefoi, Magda Cârneci şi alţii. Seară de seară mergea la întâlniri şi Mihai Şora, uneori şi Virgil Mazilescu, Ion Drăgănoiu sau Ioana Crăciunescu. Şi-a aminit şi de un colovciu la Oradea la care a mers în grup cu scriitori din generaţia sa, răsfiraţi în toată ţara.

„Am avut acest elan de generaţie, dar şi bucruia de a vedea că am fost ajutaţi. A existat în jurul nostru o alianţă de editori, critici literari şi redactori de reviste care ne-au ajutat cât au putut. Deja Manolescu ne-a lansat cu două pagini – ca un certificat de naştere – în România Literară, după care alţi critici literari ne-au ajutat să debutăm. Eu am mers pe mâna lui Laurenţiu Ulici, care era un critic de întâmpinare care scria despre cărţile noi. Îi ajuta pe tineri, el fiind atunci redactor la Contemporanul şi în juriu la editura Albatros. I-am cunoscut şi pe ceilalţi critici care ne ajutau: Mircea Iorgulescu, Alex Ştefănescu, erau mai mulţi… Ulici mă ajuta direct pentru că am câştigat concursul editurii Albatros, şi am debutat la Albatros la un alt om fabulos, Mircea Sântimbreanu, care conducea atunci editura şi care mi-a spus: Domnule, noi dacă dăm cuiva o aripă, i-o dăm şi pe a doua”, îşi aminteşte Matei Vişniec.

Prima carte a fost „La noapte va ninge”, a doua a fost „Oraşul cu un singur locuitor”, ambele la Albatros, şi a treia, cea care a fost premiată de Uniunea Scriitorilor, a fost „Înţeleptul la ora de ceai” scoasă la editura Cartea Românească. În acea perioadă a intrat şi în Uniunea Scriitorilor, unde premiile se dădeau atunci „pe considerente estetice”.

„Muşcătura de şarpe”

În 1977 Matei Vişniec a scris priml text dramatic, „Sulfeurul fricii”. „De unde preocuparea pentru teatru?”, a fost următoarea întrebare a teatrologului Claudiu Groza, ţinând cont că Matei Vişniec venea dintr-o zonă unde mişcarea teatrală nu era foarte vie.
Cât a fost elev de liceu scria de toate şi mult, îşi aminteşte dramaturgul, considerând că s-a îndrăgostit de fapt de genul literar numit dramatic, nu de teatru în sensul de spectacol, pentru că nu vedea spectacole majore de teatru nici la Rădăuţi, nici la Suceava sau Botoşani. I-a plăcut să citească teatru din perioada școlii, „Aşteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, Durenmat, Pirandello, i-a plăcut „punerea în pagină a gândurilor sub formă de personaje care se interpelează şi îşi răspund”.
În clasa a noua l-a vizitat pe Virgil Teodorescu la Bucureşti, când împreună cu tatăl său a văzut primele spectacole de teatru „adevărate”, la Teatrul Naţional, la Teatrul Nottara, la Teatrul Mic. În acel moment, în fiecare vacanţă venea la Bucureşti să vadă teatru, locuind la o gazdă.

Îşi aminteşte că în clasa a zecea a fugit de acasă în timpul şcolii la Bucureşti, spunându-le părinţilor că vrea să continue liceul acolo ca să poată să vadă teatru. „Erau ani când în timpul verii era stagiune. În fiecare zi de luni îmi luam bilete pe toată săptămâna. A fost o «muşcătură de şarpe» care a funţionat şi nu m-am mai dezintoxicat niciodată. Am rămas marcat întotdeauna de bucuria şi nevoia de scrie teatru, de a vedea teatru”.
„Sulfeurul fricii” este prima piesă pe care a considerat-o demnă de a o pune în circulaţie şi care a fost publicată în Viaţa Românească dar şi în revista Arlechin a Teatrului Naţional din Iaşi. Piesa a fost montată pentru prima oară de Diogene Bihoi la teatrul Thespis al studenţilor din Timişoara cu un actor profesionist în rolul principal, Mircea Meglei, spectacol în care autorul mărturiseşte că s-a regăsit. Tot această piesă a fost montată de Constantin Avădanei de la Teatrul Naţional din Iaşi în cadrul Festivalului Tânărului Actor de la Costineşti. Avădanei a primit atunci un premiu pentru promovarea dramaturgiei originale.

Această piesă a fost ieşirea în lume a lui Matei Vişniec ca dramaturg. Matei Vişniec a mizat şi pe elementul subversiv al literaturii pentru că simţea că scriitorii au şi acest rol, de a denunţa prostia, aroganţa, limbajul de lemn, incapacitatea unui regim de a crea o „atmosferă de liberatate mentală”, figurile cricaturale care erau la conducerea ţării. „Eram într-o logică de luptă, de ironizare, de denunţare, de demascare”, spune Matei Vişniec. Dramaturgul obişnuia să îşi multiplice textele şi să le distribuie teatrelor pentru ca ele să circule.

Cuvântul în teatru

Cât de important este pentru dramaturg să îi fie reproduse cuvintele, a fost următoarea provocare lansată lui Matei Vişniec de către teatrologul Claudiu Groza. „Când scrii pentru scenă, aştepţi să îţi vezi pe scenă cuvintele, în mintea ta creezi spectacolul”, spune dramaturgul, cerând regizorilor să îşi asume libertatea totală de a crea acel spectacol. S-a străduit să îşi vadă piesele jucate.

Având dintotdeauna convingerea că viaţa sa îi va fi dedicată cuvântului care trebuie publicat, a scris teatru care poate fi citit şi ca literatură dramatică. Matei Vişniec spune ca a avut norocul să ajungă în 1987 Franţa, unde cuvântul este foarte căutat şi respectat în teatru şi unde sunt foarte des publicaţi autorii dramatici. „Uneori le-am reproşat unor regizori francezi că mi-au montat piesele cu prea multă atenţie faţă de cuvântul scris de mine şi nu au acordat mai mult loc imaginii. Le spuneam: ce aţi făcut nu este teatru din punctul meu de vedere, este un fel de lectură. Pentru noi, românii, şi pentru Europa de Răsărit teatrul e cuvântul purat de o imagine, de o emoţie corporală, de o scenografie, de o maşină de joc”, explică Matei Vişniec.

„Numai lunaticii au atâta noroc”

În septembrie 1987 Matei Vişniec a obţinut o viză turistică pentru Franţa şi Grecia iar la Paris o fundaţie literară i-a oferit o bursă literară. În timp ce se afla la Paris, piesa sa, „Caii la fereastră”, este interzisă la Teatrul Nottara din Bucureşti, cu o zi înaine de premieră, astfel că la începutul lui octombrie Matei Vişniec cere azil politic în Franţa.

Cerându-i să confirme sau să infirme informaţiile care apar pe internet, Matei Vişniec îşi aminteşte că regizorul Nicolae Scarlat a luptat vreo trei ani ca să obţină drepul de a monta o piesă de a sa la Teatrul Nottara, unde atunci era director Ion Brad. A reuşit, Matei Vişniec declarând că este o piesă antimilitaristă, care denunţă războiul, atrocităţile şi fiind susţinut şi de actori care urmau să joace în piesă, precum Alexandru Repan, Victor Ştrengaru şi Margareta Pogonat.
Au început repetiţiile prin aprilie-mai ’87, piesa urmând să aibă premiera în toamnă. Atunci a primit şi Matei Vişniec vizele. A fost recomandat pentru acea bursă în Franţa de dramaturgul Radu Dumitru. „Am avut în mână două lucruri: pe de o parte premiera care se pregătea cu actori extraordinari, care putea să fie un spectacol remarcabil şi care să mă propulseze, şi pe de altă parte paşaportul care mi-a ieşit în acea vară. Eu nu am crezut o secundă că voi fi lăsat de serviciile speciale chiar să ies. Mi s-a părut că e o joacă. Aproape în mod inconştient am cerut viza pentru Grecia, pentru că aveam o invitaţie şi acolo, am cerut şi viza pentru Franţa, şi cred că lucrul care a fost fabulos, o şansă gigantică în acea vară, a fost Clauza naţiunii cele mai favorizate, pe care în fiecare an Congresul american o acorda unor ţări din Europa de Răsărit din blocul comunist”.

Pentru că în acel an Clauza a fost acordată României, Suzana Gâdea i-a aprobat dramaturgului recomandarea, şi a putut să îşi ia paşaportul. Ca să ajungă până la Paris a luat bani împrumut de la nişte prieteni din Viena. „Numai lunaticii pot avea atâta noroc”, spune Matei Vişniec. Când a ajuns la Paris i s-a dat bursa de 4000 de franci cu care putea trăi câteva săptămâni. Atunci şi-a dat seama că vrea să rămână acolo şi după o săptămână a cerut azil politic. Cu recomandarea lui Virgil Ierunca şi a Monicăi Lovinescu a primit azilul politic în numai şase săptămâni. Din acest motiv, spectacolul nu mai putea să funcţioneze.

Casa cu uşile deschise

Ajungând la rolul social al dramaturgului, Claudiu Groza aminteşte de textul „Despre sexul femeii – câmp de luptă în războiul din Bosnia”. „Sunteţi un jurnalist care aveţi atitudini şi despre problemele politice, despre problemle sociale, despre problemele de civilizaţie. În ce măsură vă simţiţi provocat etic să luaţi atitudine în anumite situaţii de criză?”, a fost întrebarea teatrologului.

Scriitorul poate lua atitudine prin articole, prin interviuri, prin declaraţii în faţa tuturor formelor de injustiţie, răspunde dramaturgul, dar nu poate scrie o capodoperă despre fiecare criză. După ce timp de ani de zile a acumulat informaţii pe care le-a difuzat la RFI despre războiul din Bosnia, i s-a părut îngrozitor că aproape de ţara lui să se ucidă oamenii între ei şi să se violeze femei, şi a realizat că acolo se ascunde subiectul unei piese cu accente antice. Aşa a scris piesa cu două personaje, două femei, „dintr-un fel de răcnet”.

Dramaturgul mărturiseşte că de multe ori scrie pornind de la o imagine, sau o situaţie dramatică puternică, cum a fost şi piesa despre Cioran când îşi pierde memoria, „Mansardă la Paris cu vedere spre moarte”. „Femei violate! Brusc am avut imaginea în faţă”. Această piesă a fost montată la Paris într-un teatru important, Studio des Champs-Elysées, de către un regizor cu rădăcini româneşti, Michel Făgădău, scenografia fiind semnată de Andra Bădulescu-Vişniec, soţia sa, iar rolul bosniacei jucat de actriţa Liana Fulga.
Acum câţiva ani a scris o piesă despre imigraţie, despre numărul mare de refugiaţi care a ajuns în Europa, un alt moment în care a avut impresia că Europa se clatină, că valorle europene sunt puse în cauză, este vorba de piesa „Occident Express”, montată în 2019 şi la Teatrul Szigligeti din Oradea. „Avem o Europă, avem o casă care trebuie să fie cu uşile deschise, dar până unde? Cum reglezi acest raport între ospitalitate, ajutorare şi conservare a propriilor tale valori, a propriei tale identităţi? Deci, iată, un scriitor poate face multe dar nu poate scrie o capodoperă pentru fiecare criză. Din când în când, însă, pentru lucruri care îl dor foarte tare, direct, şi care îl afectează şi pe care el cunoaşte foarte bine, şi pentru care poate interveni propunând o dilemă, o dezbatere, o situaţie, acolo într-adevăr un scriitor face mai mult decât o sută de ziarişti”, a concluzionat dramaturgul, subliniind că deseori un spectacol sau un roman important despre o criză te ajută să înţelegi mai bine fenomenul pentru că scriitorul vede altfel, intră altfel în „viscerele dilemelor”.

La împlinirea a 65 de ani, dramaturgul Matei Vişniec nu-şi doreşte decât să mai fie sănătos o vreme pentru a mai putea scrie, şi speră să putem reveni cât mai curând la normalitate.

1 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. muegurnalistilor says:

    Mai exista ziaristi?
    Sunt doar latrai provinciali care , in afara de muepsd, nu au nimic in microcefalul lor… uitat va la cei de la hartiadebudabihoreanus, astia sunt cipati pe muepsd de si se face imediat un an jumate de cand nu mai coduce psd.si peste 1 an sau 2 mintea odihnita si nevaccinata a acestora tot acolo le va sta. Capsulati in timp. Ma intreb cati sunt securisti sau fara vreo diploma acolo… fripturisti si non valori. mai si primesc ajutoare de la stat.

  2. BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ce trebuie să știți despre beneficiile juicingului pentru sănătate
    Toată lumea știe că fructele și legumele sunt bune pentru sănătate.

    Mapamond

    Certificate false COVID, atribuite lui Adolf Hitler şi Mickey Mouse, valabile în Elveţia
    Certificatele Covid false au circulat în Europa miercuri, timp de câteva ore. Două dintre ele sunt atribuite lui Adolf Hitler, iar un al treilea lui Mickey Mouse. Problema a fost semnalată şi de experţi pe Twitter.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    O nouă licitație pentru reabilitarea Policlinicii Mari, viitorul sediu al CJ Bihor
    Contractul semnat în 2020, pentru reabilitarea imobilului, a fost reziliat de actualul președinte al CJ Bihor, Ilie Bolojan.

    BIHON CAO

    Citiri Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Cum se face accesul la Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Citiri Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    S-a lansat turul virtual al Cetății Oradea
    Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a organizat în perioada 20-21 octombrie o vizită tematică pentru promovarea patrimoniului istoric din Regiunea de dezvoltare Nord-Vest.  1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    A găsit un proiectil din al Doilea Război Mondial în timp ce lucra la rețeaua de canalizare
    Un muncitor a găsit un proiectil provenit din timpul celui de-al Doilea Război Mondial în timp ce lucra la rețeaua de canalizare din localitatea bihoreană Sâniob.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Parte din povestea lumii, Emil Rengle mărturisește: „Sunt Dumnezeu, sunt pasiune, libertate, mișcare...”
    „Când îl văd pe Rengle, văd dans”, mărturisește celebru artist Damian Drăghici. 3

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.