BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Universitar din Oradea, condamnat pentru fraudă cu fonduri europene

Universitar din Oradea, condamnat pentru fraudă cu fonduri europene

De Adrian Laboș
la 21 April 2024 13:55
1 Comentarii
21 April 2024 13:55
Instanța a aplicat decizia CJUE privind prescripţia.
Scris de Adrian Laboș - Instanța a aplicat decizia CJUE privind prescripţia.

Trimite articolul

X

 

[eadvert]

FOTO: zf.ro – rtv.ro

Un profesor universitar din Oradea a fost condamnat pe 18 aprilie 2024, de Curtea de Apel Bucureşti, la 2 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de fraudă cu fonduri europene de peste 100.000 de euro. Este vorba despre profesorul universitar Ioan Francisc Hathazi, care a fost acuzat că a fost complicele unui administrator de firmă, Cristian Florian Ştefănică, a relatat G4Media.

Potrivit rechizitoriului DNA – Secția de Combatere a Corupție, menționat în hotărârea publicată pe portalul ReJust, Cristian Ștefănică, în calitatea sa de responsabil al unui proiect, a prezentat autorităților mai multe acte false sau inexacte pentru a obține fonduri nerambursabile. Procurorii susțin că administratorul firmei a beneficiat de complicitatea lui Ioan-Francisc Hathazi, care era nominalizat în echipa de implementare a proiectului.

„Cu intenţie, prin săvârşirea unor acte materiale specifice, şi anume furnizarea în format scanat a specimenului de semnătură aparţinând martorei (…), transmiterea modelului de contract de cesiune pentru utilizarea rezultatelor activităţii de cercetare desfăşurate de Universitatea din Oradea, transmiterea CV-urilor cadrelor didactice (…) şi (…) şi preluarea contractului de cesiune, în vederea semnării şi aplicării ştampilei, l-a ajutat pe inculpatul (Cristian Florian Ștefănică – n.red) să obţină, în mod injust, finanţarea nerambursabilă în valoare totală de 559.270,42 lei”, au detaliat procurorii DNA.

Ajutor pe bază de procent. Neplătit

În sentința Curții de Apel București se arată că Ioan Francisc Hathazi l-ar fi ajutat pe administratorul de firmă în schimbul unui procent din banii încasaţi de la autoritatea contractantă în baza contractului de finanţare: ”Inculpatul Hathazi trebuia să întocmească rapoartele de progres, iar inculpatul Ștefănică trebuia să îi achite, pentru această prestaţie, suma de 15.792 lei.” Doar că acești bani nu ar mai fi fost plătiți, iar Hathazi a sesizat în 2013 Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) în legătură cu semnăturile de pe documentele depuse în dosarul de finanţare.

În iunie 2022, Hathazi, care a negat orice implicare în proiect – cu excepţia transmiterii pe e-mail a unor CV-uri şi copii ale unor cărţi de identitate -, și Ștefănică au fost condamnați de Tribunalul București la câte 3 ani de închisoare cu suspendare. Pedeapsa a fost redusă în apel cu un an.

Potrivit CV-ului său, Ioan Francisc Hathazi activează din 2004 la Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației din cadrul Universității din Oradea, din 2020 fiind profesor universitar.

Curtea de Apel București: Faptele nu s-au prescris

Interesant la acest caz este faptul că inculpații au fost condamnați chiar dacă faptele de care au fost acuzați s-au petrecut între 2009 şi 2012, iar Hathazi și Ștefănică au cerut încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei. Potrivit G4Media, cei doi au invocat deciziile Curții Constituționale (CCR) privind prescripţia, potrivit cărora între 25 iunie 2018 şi 30 mai 2022 nu a existat prescripţie specială, şi decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) din 25 octombrie 2022 care a prelungit perioada în care nu ar fi existat prescripţie specială, pe principiul legii penale celei mai favorabile, până la 1 februarie 2014 – data intrării în vigoare a noului Cod penal.

În 2023, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că instanţele naţionale pot aplica deciziile CCR, nu şi hotărârea ÎCCJ, a arătat sursa citată.

”În consecinţă, Curtea se va conforma obligaţiei stabilite prin hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-107/23 PPU („Lin”), lăsând neaplicat standardul naţional stabilit prin Decizia ÎCCJ nr.67/2022, reţinând că, potrivit chiar considerentelor acestei decizii, determinarea incidenţei normelor de drept european şi aplicarea principiilor care se desprind din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene constituie atributul exclusiv al instanţelor naţionale învestite cu soluţionarea cauzelor deduse judecăţii”, a explicat Curtea de Apel București.

Aceeași instanță a precizat că, în cazul lui Cristian Ștefănică și Ioan Francisc Hathazi cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale, cu o durată de 8 ani, a fost întrerupt pe 15 iunie 2018, înaintea deciziei CCR din aceeași lună. Din acel moment, a început să curgă „un nou termen de prescripţie, având, conform legii penale mai favorabile, o durată de 8 ani, care, la momentul pronunţării acestei decizii definitive, nu este împlinit, cum nu este împlinit nici termenul prescripţiei speciale, având, potrivit aceleiaşi legi, o durată de 16 ani, calculată de la data de 1 noiembrie 2012”, a arătat instanța.

Trimite articolul

X
Taguri:
condamnare ,
fonduri ,
frauda ,
oradea ,
universitar

1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Abracadabra says:
    April 22, 2024 at 12:05 pm

    Parca ziceau politicieni ca din fonduri europene nu se poate pișca!!! Na vedeți ca și sprâncenatul cu câini lui ciordesc din fonduri europene garantat

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    Economic

    De pe băncile facultăților din Oradea, la milioane de dolari în SUA. Povestea a doi absolvenți care au pariat pe inteligența artificială
    Start-up-ul Siena, fondat de antreprenorii români Andrei Negrău și Lisa Popovici, a atras o nouă finanțare de 17 milioane de dolari pentru dezvoltarea agenților de inteligență artificială.

    România

    Ultimatum pentru formarea unei majorități. Nicușor Dan ar putea dizolva Parlamentul și declanșa anticipatele
    Președintele Nicușor Dan le-ar fi transmis liderilor de partide că, dacă până joi, 15 octombrie, nu se ajunge la un acord transparent privind susținerea Guvernului Luca Niculescu, vineri va prezenta decretul de dizolvare a Parlamentului, declanșând astfel alegeri anticipate, potrivit surselor Digi24.ro.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Curtea de Apel Oradea: cei 8 polițiști de frontieră și vameși acuzați de implicare în „rețeaua corupției” din Halmeu rămân în arest
    Curtea de Apel Oradea a respins, marți, contestațiile formulate de cei 8 polițiști de frontieră și vameși din Halmeu împotriva măsurii arestării preventive pe care Tribunalul Bihor a luat-o față de ei în urmă cu o săptămână, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA Oradea.

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești și Ceica. Când este programată oprirea

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    România

    PNL ia în calcul un acord cu Guvernul Niculescu. Bolojan anunță condițiile liberalilor
    Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat marți, 13 octombrie că Partidul Național Liberal (PNL) ia în calcul semnarea unui acord politic cu premierul desemnat Luca Niculescu,.

    România

    Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis plasarea sa în arest la domiciliu
    Decizia a fost luată în cursul zilei de marți, 13 octombrie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Firmă de construcții și patronul său, puși să plătească 124.000 de euro după moartea unui muncitor
    O societate de construcții din Sântandrei și administratorul acesteia au fost condamnați pe 6 octombrie de Judecătoria Oradea, după ce au fost găsiți vinovați de moartea unui muncitor, angajat al firmei, care a căzut de pe un balcon în timp ce lucra la construirea unei case în Oradea.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X